14 nov. 2014 | 13:57

Nexus 6 review: cel mai bun telefon de la Google judecat de specialiști

FEATURE
Nexus 6 review: cel mai bun telefon de la Google judecat de specialiști

Google Nexus 6 a ieșit oficial pe piață, iar primele review-uri ale mult așteptatului dispozitiv nu au întârziat să apară. Să vedem ce au avut de spus redactorii presei tech despre noul phablet.

nexus 6 review

Nexus 6 este primul phablet din programul Nexus. FOTO Wired

Cu mult timp înainte, se credea că seria Nexus nu va mai continua. Existau numeroase știri care spuneau că un nou dispozitiv nu va mai fi lansat, seria de succes urmând  fi abandonată pentru programul Android Silver. Dar iată-ne astăzi nu cu unul, ci două noi device-uri Nexus pe piață: un telefon și o tabletă. În articolul acesta ne vom concentra asupra telefonului.

După HTC, Samsung și LG a venit rândul celor de la Motorola să fie aleși în sfârșit drept colaboratori ai Google în crearea noului telefon. Ca de obicei, ei și-au implementat propriul design, iar Nexus 6 este un telefon extrem de atrăgător din acest punct de vedere. Cu toate acestea, mulți au impresia că seria Nexus, așa cum o știau înainte, a murit. Astfel, Google a înlăturat complet unele dintre principalele caracteristici ale acestor dispozitive.

Design-ul și raportul calitate/preț au suferit schimbări majore. Design-ul simplist, dar atrăgător de până acum a fost abandonat în favoarea unuia premium, iar prețul este acum în rând cu cele ale marilor flagship-uri. Pe lângă acestea, Nexus 6 este un phablet și unii dintre fanii hardcore vor avea mai mult ca sigur dubii în legătură cu achiziționarea lui. Să vedem, însă, ce s-a spus în review-uri despre Nexus 6.

google nexus 6 playtech

Google Nexus 6 la review

Cei de la Gizmodo au lansat un review Nexus 6 în urmă cu câteva zile. Conform acestora, Nexus 6 este un telefon bun, dar nu este campion în rândul phablet-urilor. Deși are avantajul că se ține mai bine în mână decât iPhone 6 Plus, acesta încă are unele lucruri în minus față de Samsung Galaxy Note 4. Unde telefonul celor de la Samsung pare mai mult o combinație între un computer și un telefon, Nexus 6 pare o combinație între o tabletă și un telefon. Difuzoarele oferă o calitate impresionantă a sunetului, dar din punct de vedere al camerei foto, smartphone-ul Google este sub iPhone 6 Plus care rămâne campion incontestabil.

Avem parte de un review Nexus 6 și pe Engadget. În opinia lor, Nexus 6 este un telefon reușit, cu elemente care ar fi trebuit să se găsească de la Început pe noul Moto X. Unul dintre marile minusuri ale lui Nexus 6 este bateria acestui, influența proiectului Volta văzându-se prea puțin. Nexus 6 nu ar trebui cumpărat pentru a fi folosit ca o tabletă, totuși, deoarece phablet-ul nu are destule componente pentru a se folosi eficient de spațiul în plus.

Cei de la TechCrunch au spus în propriul lor review la Nexus 6 că telefonul este exagerat de mare, dar dacă acest lucru este ceea ce vă doriți, atunci nu veți fi dezamăgiți. Nexus 6 este un telefon solid, capabil de performanțe foarte bune, însă nu este un telefon pentru toată lumea, o caracteristică pe care toți predecesorii săi au avut-o în trecut și prin care s-au remarcat.

nexus 6 lollipop

Google Nexus 6, o ”super mașină”

Android Authority a comparat Nexus 6 cu o super mașină. Este foarte frumoasă, este extrem de rapidă, însă este și foarte scumpă și consumă foarte mult. Pe de altă parte, Nexus 5 era o mașină de top, însă nu avea acel ceva care să o clasifice drept ”super”. Cu toate acestea, Nexus 6 este un mare pas înainte, prezentând îmbunătățiri aduse camerei foto, ecranului, hardware-ului și, nu în ultimul rând, sistemului de operare.

The Verge menționează strategia de vânzări ciudată pe care au avut-o întotdeauna dispozitivele Nexus. Ultimele modele au fost extrem de ieftine, însă nu au fost adoptate de multe companii de telefonie. Nexus 6, pe de altă parte, a fost adoptat de marile rețele, însă este foarte scump. În acest fel, povestea smartphone-urilor din seria Nexus ar putea rămâne aceeași ca întotdeauna: popular printre entuziaști, dar o curiozitate pentru toți ceilalți.