Google este un alt gigant care s-a oferit să achiziţioneze WhatsApp
Deşi în următoarele zile vom mai afla probabil dintre subtilităţile achiziţiei WhatsApp de către Facebook, se pare că au mai existat mulţi peţitori.
În momentul în care cineva m-a întrebat cum s-a ajuns la fabulosul preţ pentru o companie ce a înregistrat un profit net anul trecut de sub 100 de milioane de dolari, răspunsul meu a fost bazat exclusiv pe intuiţie şi implica o competiţie între mai multe părţi pe care probabil nu le vom afla niciodată.
Cei de la Forbes au obţinut informaţii sigure cum că Google s-a aruncat la o ofertă de 10 miliarde de dolari, dar WhatsApp a refuzat propunerea de achiziţie. Fără a putea aprecia exact momentul în care s-au desfăşurat acele negocieri, aceeaşi publicaţie a atras atenţia asupra unei note de subsol din înţelegerea de atunci şi cea care în final a ajuns să fie semnată. Din câte se pare, gigantul din Mountain View nu s-a angajat să promită un loc la masa directorilor pentru CEO-ul WhatsApp, în schimb Facebook a spus că poate face fără probleme acest compromis.
Încercând să-şi demonsteze puterea financiară, într-una dintre întâlnirile de la sediul Google, cei la WhatsApp se pare că au fost stimulaţi pentru a comunica imediat dacă altcineva vine cu o contra ofertă mai mare de 10 miliarde. Ultimul dialog cu CEO-ul Larry Page a avut loc săptămâna trecută, context în care s-au încercat ultimele demersuri pentru a preveni finalizarea procedurilor de cumpărare de către Facebook. Acela a fost momentul în care fondatorul Google a afirmat cât se poate de senin că WhatsApp este ,,o ameninţare importantă” pentru Facebook.