10 dec. 2013 | 15:45

Echipa Good Old Games vă dă banii înapoi pe jocurile care nu vă merg

ACTUALITATE
Echipa Good Old Games vă dă banii înapoi pe jocurile care nu vă merg

Deşi nu este un sistem folosit de foarte multe entităţi online, face eforturi să vă încurajeze la achiziţii online de jocuri.

GoG Good Old Games  bani garantie pret

În lumea reală, dacă achiziţionăm un produs, majoritatea magazinelor acceptă returnarea sa într-o perioadă decentă de timp, de genul 30 de zile. În mediul virtual, în care cheltuim din ce în ce mai mulţi bani pe aplicaţii şi jocuri, nu foarte multe magazine virtuale oferă aceleaşi beneficii.

Cei de la Good Old Games, un magazin de jocuri din ce în ce mai popular, încearcă să schimbe un pic sistemul prin implementarea unui mod de returnare a preţului unui joc pe care, din diverse motive, nu-l puteţi rula. Ce-i drept, înainte de a cere banii înapoi, trebuie să apelaţi la o echipă de suport al cărei unic scop este să vă facă jocul în cauză să ruleze pe PC. În cazul în care nimic nu merge, primiţi banii inapoi. Pe lângă faptul că acest mod de a vinde jocuri mi se pare ideal, echipa GoG v-a mai rezervat câteva elemente de noutate.

Dacă aţi achiziţionat un joc virtual şi nu l-aţi descărcat de pe serverul companiei timp de 14 zile pentru a-l instala, sunteţi de asemenea îndreptăţiţi să cereţi contravaloarea sa înapoi. În cazul în care nu ţineţi o evidenţă foarte strictă pentru politicile diverselor magazine, merită să reţineţi că astfel de practici pentru conţinut digital nu prea există în altă parte. La Steam, de exemplu, banii pentru o precomandă îi primiţi înapoi doar până în momentul în care respectivul joc a fost lansat. În cazul Origin, aveţi 24 de ore de la lansare pentru a cere banii înapoi.

În teorie, cei de la Good Old Games cu siguranţă nu au reinventat apa caldă prin astfel de schimbări, în practică însă, datorită originalităţii lor, s-ar putea să fi câştigat un număr important de adepţi noi.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele