Vremea se strică din nou. Zonele din România în care se răceşte, va ploua zile la rând

Vremea se strică din nou. Zonele din România în care se răceşte, va ploua zile la rând
Imagine reprezentativă de ilustrație

După o perioadă în care temperaturile au început să crească treptat, vremea va trece din nou printr-o schimbare în această săptămână. Primele zile vor aduce valori termice mai ridicate și doar manifestări izolate de instabilitate atmosferică, însă spre mijlocul săptămânii este așteptată o răcire de scurtă durată, însoțită de ploi mai numeroase. Directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu, a explicat cum va evolua vremea în următoarele zile și ce indică estimările pentru restul lunii iulie.

Temperaturile cresc ușor la începutul săptămânii

Potrivit directorului de prognoză al ANM, începutul săptămânii va aduce o vreme asemănătoare celei din ultimele zile, cu puține episoade de instabilitate atmosferică și temperaturi în ușoară creștere.

În regiunile vestice și sudice ale țării, maximele vor putea ajunge până la 30-32 de grade Celsius, în timp ce ploile vor apărea doar local și mai ales în a doua parte a zilei, în zonele de deal și de munte. Cantitățile de apă estimate nu vor fi însemnate.

„În următoarele două – trei zile trebuie să ne așteptăm la o vreme comparabilă cu ceea ce am avut astăzi, adică manifestări puține de instabilitate atmosferică, averse de așteptat doar în a doua parte a zilelor, mai degrabă în zonele de deal și de munte, dar cantitățile de apă să nu fie foarte importante.

Pe de altă parte, unele intensificări ale vântului mai sunt posibile astăzi în partea de sud-vest a teritoriului și trecător pe arii restrânse și în zilele viitoare, în special posibil asociate cu ploile puține despre care vă vorbeam. Din punct de vedere termic, o ușoară încălzire mâine și poimâine. Dacă astăzi maximele au urcat înspre 30° în partea de vest a țării, mâine, poimâine, poate chiar și miercuri, de așteptat 30 – 32° tot în regiunile vestice, dar și în cele sudice”, a afirmat Florinela Georgescu.

Pe lângă aceste condiții, sunt posibile și unele intensificări ale vântului în sud-vestul țării, iar pe arii restrânse astfel de fenomene ar putea apărea și în zilele următoare, în special în zonele unde vor exista averse.

Răcirea apare la mijlocul săptămânii și aduce ploi în mai multe regiuni

După intervalul cu vreme mai caldă, meteorologii estimează o schimbare temporară a vremii. Răcirea va începe miercuri în nordul țării, urmând ca joi să fie resimțită în toate regiunile.

Odată cu scăderea temperaturilor vor apărea și precipitații mai numeroase, iar maximele nu vor mai ajunge la valorile apropiate de 30 de grade Celsius.

„O răcire care să facă ca temperaturile să nu se mai apropie de 30°, să se oprească în jurul a 28°, pornind de la 20-22° în regiunile nordice și posibil în cele centrale. Acest scurt episod de răcire va aduce și ploi mai multe, dar vestea bună este că spre sfârșitul săptămânii, deci weekendul viitor, putem reveni la valori care din nou, să se încadreze, în general între 24 și 32 de grade.”

Potrivit prognozei prezentate, acest episod de răcire va fi unul de scurtă durată, iar temperaturile vor reveni la valori mai ridicate odată cu apropierea sfârșitului de săptămână.

ANM: un nou val de căldură ar putea ajunge și în România în a doua parte a lunii iulie

Estimările meteorologilor arată că începutul lunii iulie nu va însemna sfârșitul perioadelor foarte călduroase. Un nou val de căldură este așteptat să afecteze vestul Europei, urmând să se extindă ulterior către centrul continentului.

„Săptămâna care începe aduce pe continentul european un nou val de căldură în regiunile vestice. Mai întâi Peninsula Iberică, apoi Franța vor fi afectate de temperaturi care ar putea din nou depăși 40° și acest val de căldură are tendința de a se extinde spre Europa Centrală și este de așteptat ca să ne influențeze și pe noi în a doua jumătate a lunii.

Luna iulie ar putea să ne aducă temperaturi din nou de caniculă, deci valori de peste 35° în a doua parte a lunii, așa cum indică și estimările pentru următoarele 4 săptămâni.

Am putea, să zicem, termina luna iulie și chiar începe luna august cu valori foarte ridicate, valori peste media perioadei, ceea ce înseamnă că există categoric un semnal că am putea înregistra în această perioadă temperaturile cele mai ridicate ale verii”.

Conform acestor estimări, după răcirea temporară din această săptămână, vremea ar putea redeveni foarte caldă în a doua jumătate a lunii iulie, iar finalul lunii și începutul lunii august ar putea aduce temperaturi peste media obișnuită a perioadei.