Un bărbat a descoperit accidental un oraș subteran în timp ce-și renova casa. Ce s-a întâmplat în 1963

Uneori, marile descoperiri nu pornesc dintr-o expediție, ci dintr-o problemă banală de gospodărie. În centrul Anatoliei, sub un oraș care pare liniștit la suprafață, se ascunde un labirint săpat în rocă vulcanică moale, cu coridoare înguste, încăperi funcționale și o logică de „adăpost” care încă uimește. Derinkuyu este unul dintre acele locuri care te fac să-ți recalibrezi instinctele: când cobori, înțelegi cât de departe pot merge oamenii pentru siguranță, hrană și supraviețuire.

Cum a ieșit la iveală Derinkuyu, orașul subteran descoperit din întâmplare în 1963

Povestea modernă a descoperirii lui începe în 1963, când o renovare de casă a scos la iveală o intrare neașteptată. De acolo, fiecare perete cioplit și fiecare treaptă coborâtă au extins harta unui oraș subteran ce ar fi putut adăposti zeci de mii de oameni în perioade critice. Astăzi, Derinkuyu e o atracție majoră în Cappadocia, dar înainte să devină obiectiv turistic a fost, cel mai probabil, o soluție de criză repetată, adaptată de generații diferite, în valuri istorice succesive.

În interiorul orașului subteran din Derinkuyu. Imagine: Marianna Ianovska/Shutterstock.com

Legenda găinilor și redescoperirea din 1963

În varianta povestită frecvent vizitatorilor, totul ar fi pornit de la niște găini care dispăreau fără urmă. Proprietarul, tot mai frustrat, ar fi observat o fisură încăpățânată într-un perete și ar fi început să spargă, convins că va descoperi ascunzătoarea „vinovatului”. În locul unui cuib clandestin, ar fi dat peste un pasaj îngust care se pierdea în întuneric. Genul acesta de legendă are toate ingredientele perfecte: e simplă, e amuzantă, e memorabilă și leagă o întâmplare domestică de o revelație istorică.

Dincolo de folclor, rămâne nucleul verificabil: în 1963, în timpul unor lucrări la o locuință, a fost găsită o încăpere ascunsă, iar în spatele ei s-a deschis un sistem de tuneluri și camere care ducea mult mai departe decât ar fi bănuit cineva. Apoi au urmat explorări, cartografieri, evaluări și deschiderea treptată către public. E tipul de descoperire care demonstrează cât de subțire poate fi granița dintre „normal” și „extraordinar”: la un metru de camera de zi, începea o infrastructură săpată cu secole înainte.

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Horoscopul zilei de luni, 2 februarie 2026. Zodia pentru care săptămâna începe cu provocări profesionale

Ce merită reținut este că redescoperirea nu înseamnă „prima descoperire”, ci momentul în care o structură uitată a revenit în atenția lumii moderne. Derinkuyu fusese, probabil, cunoscut local în fragmente și legende, dar 1963 a fost anul în care povestea a căpătat intrare, traseu și context.

Un oraș gândit ca refugiu, nu ca simplă peșteră

Derinkuyu nu e o cavitate întâmplătoare, ci un ansamblu organizat. Descrierile indică până la 18 niveluri și o adâncime în jurul a 85 de metri, ceea ce îl transformă într-un adevărat „bloc” subteran al Antichității și Evului Mediu timpuriu. Estimările despre capacitate ajung adesea la circa 20.000 de oameni, împreună cu provizii și animale, o cifră care poate varia în funcție de ce incluzi în calcul (spații accesibile, spații prăbușite, zone de depozitare, densitatea acceptată). Important e ordinul de mărime: vorbim despre mii de persoane, nu despre câteva zeci.

Funcționalitatea orașului iese la suprafață prin detalii. Există încăperi interpretate drept bucătării, depozite, camere de locuit, săli de întâlnire, spații religioase, zone pentru animale, pivnițe pentru vin și provizii, ba chiar și elemente asociate cu apărare și control al accesului. Un detaliu celebru sunt „ușile” din piatră, rotunde, care puteau bloca rapid coridoare înguste și care transformau fiecare segment într-o zonă ușor de apărat. Nu e un moft arhitectural, ci un răspuns la o întrebare concretă: cum îți protejezi comunitatea când pericolul vine deasupra?

La fel de impresionantă este ventilația. În subteran, aerul devine imediat problemă de viață și de moarte, iar Derinkuyu include puțuri și canale care duc aerul în adâncime. Ideea că oamenii ar fi putut rămâne ascunși perioade lungi capătă sens doar dacă există soluții pentru aer proaspăt, apă și eliminarea fumului din zonele de gătit. Când te gândești la asta, realizezi că nu e vorba doar despre săpat mult, ci despre planificare: un oraș invizibil trebuie să fie locuibil, nu doar ascuns.

De ce Cappadocia a devenit terenul ideal pentru astfel de așezări

Anatolia a fost, timp de milenii, un coridor strategic între continente și imperii. Asta a adus prosperitate, schimburi culturale și rute comerciale, dar și invazii, raiduri, războaie și presiune constantă asupra comunităților locale. Într-un astfel de peisaj geopolitic, ideea de refugiu subteran devine o strategie logică: când nu poți opri valul la suprafață, creezi o a doua lume dedesubt.

În Cappadocia, roca vulcanică (tuful) e suficient de moale cât să fie săpată relativ ușor cu unelte simple, dar suficient de stabilă încât să permită camere, coridoare și puțuri care rezistă secole. Asta explică de ce regiunea are nu unul, ci mai multe orașe subterane. Derinkuyu e cel mai celebru, dar el face parte dintr-o „familie” de structuri similare, conectate uneori prin tuneluri și folosite în momente diferite.

Originea exactă a primelor săpături este încă discutată, pentru că situl a evoluat în straturi istorice. În multe interpretări, Derinkuyu a fost extins și reutilizat de comunități succesive, inclusiv în perioade în care persecuțiile religioase și conflictele regionale făceau viața la suprafață nesigură. Ideea centrală rămâne aceeași: nu îți construiești un oraș sub pământ ca să trăiești „cool”, ci ca să supraviețuiești când lumea de deasupra devine ostilă.

Derinkuyu azi: experiența vizitatorului și ce să ai în minte

Astăzi, Derinkuyu este deschis vizitatorilor și a devenit unul dintre reperele turistice ale Cappadociei, alături de peisajele spectaculoase și de așezările săpate în stâncă. Recunoașterea internațională a zonei ca patrimoniu mondial a consolidat statutul sitului și a adus reguli de conservare, trasee marcate și limitări firești pentru protecția spațiilor fragile.

Dacă ajungi acolo, intră cu așteptări realiste: nu vezi toate nivelurile, iar traseele accesibile sunt o selecție care încearcă să fie și sigură, și reprezentativă. Spațiile înguste pot fi o provocare, mai ales în perioade aglomerate. Mergi încet, respiră, nu te grăbi în coridoare și păstrează distanța față de ceilalți, ca să nu transformi vizita într-un exercițiu de stres. Încălțămintea cu talpă bună contează, pentru că podelele pot fi alunecoase, iar diferențele de nivel sunt dese.

Merită să privești locul și cu un filtru critic: Derinkuyu e înconjurat de mituri, cifre rotunjite și povești perfecte pentru ghidaj. Unele sunt adevărate în spirit, altele sunt mai mult folclor. În loc să te agăți de un detaliu spectaculos, uită-te la ansamblu: un sistem coerent, construit și adaptat pentru comunități mari, cu soluții tehnice reale pentru aer, apă, hrană și securitate.

Și, indiferent dacă legenda cu găinile e sută la sută exactă, ea spune ceva profund despre felul în care istoria iese la iveală: uneori nu o găsești când o cauți cu încăpățânare, ci când dai peste ea din întâmplare, într-o zi obișnuită, cu praf de renovare pe mâini.