Temu bate palma cu Poșta Română. Ce se schimbă pentru comercianții români care vând pe platformă

Temu bate palma cu Poșta Română. Ce se schimbă pentru comercianții români care vând pe platformă
Foto: Profimedia

Temu își întărește prezența pe piața locală și face un pas important către comercianții români care vor să vândă online fără să construiască de la zero propria infrastructură de livrare. Platforma de comerț electronic a semnat, pe 2 septembrie 2026, un Memorandum de Înțelegere cu Poșta Română, prin care operatorul național va putea gestiona o parte importantă din procesul logistic al firmelor din România care vând pe Temu.

În practică, acordul ar putea face mult mai simplă expedierea produselor către cumpărători. Poșta Română va putea prelua coletele direct de la comercianți, le va sorta în centrele sale logistice și le va transporta până la destinația finală. Parteneriatul vine într-o perioadă în care Temu și alte platforme internaționale de comerț electronic sunt tot mai prezente pe piața europeană, în timp ce autoritățile încearcă să echilibreze competiția dintre vânzătorii locali și cei din afara Uniunii Europene.

Poșta Română va livra comenzile comercianților de pe Temu

Una dintre cele mai importante componente ale acordului este serviciul integrat de livrare pe care Poșta Română îl va pune la dispoziția comercianților români înscriși pe Temu. Acesta va acoperi întregul traseu logistic: preluarea coletului de la vânzător, sortarea în centrele din România și livrarea pe ultimul segment către client.

Cumpărătorii vor putea primi comenzile în mai multe moduri. Sunt prevăzute livrarea la domiciliu, ridicarea din puncte dedicate, folosirea lockerelor automate și livrarea către oficii poștale din întreaga țară. Rețeaua extinsă a Poștei Române ar putea conta în special în localitățile mici și în zonele rurale, unde alternativele oferite de firmele private de curierat pot fi mai limitate.

„Rețeaua noastră ajunge în comunități din întreaga Românie, inclusiv în zonele rurale”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române. Acesta susține că serviciile de livrare și retur ale companiei vor putea fi folosite de comercianții români de pe Temu pentru a ajunge mai ușor la clienți din întreaga țară.

Parteneriatul nu se limitează însă la România. Directorul Poștei Române spune că infrastructura companiei ar putea ajuta firmele locale care vor să își vândă produsele și către clienți din alte state europene.

Temu vrea mai mulți vânzători din România pe platformă

Temu a intrat oficial pe piața românească în iulie 2023, însă inițial platforma a fost cunoscută în special pentru produsele expediate de comercianți din afara Uniunii Europene. Situația s-a schimbat în martie 2025, când companiile din România au primit posibilitatea de a se înscrie și de a comercializa propriile produse pe platformă.

Programul Local Seller al Temu funcționează în prezent în peste 35 de țări. Strategia permite companiei să aducă pe platformă mai mulți vânzători locali, reducând în același timp distanțele de transport pentru o parte dintre produse. Mișcarea vine și pe fondul modificărilor legislative care au făcut mai costisitoare expedierea coletelor ieftine din afara Uniunii Europene. În România, de exemplu, taxa de 25 de lei aplicată coletelor extracomunitare a intrat în vigoare la începutul lui 2026.

Temu susține că multe întreprinderi mici europene continuă să evite comerțul electronic din cauza costurilor, a complexității și a lipsei de informații. Potrivit companiei, patru din cinci întreprinderi mici din Europa nu vând online.

Prin acordul cu Poșta Română, platforma încearcă să elimine cel puțin o parte dintre aceste obstacole. Cele două companii vor organiza inclusiv evenimente comune pentru comercianții locali și vor analiza periodic funcționarea parteneriatului, astfel încât serviciile logistice să poată fi îmbunătățite.

Acordul vine într-un moment important pentru piața de comerț online

Înțelegerea este interesantă și prin prisma schimbărilor prin care trece comerțul electronic european. Platformele precum Temu și Shein s-au confruntat în ultimele luni cu noi reguli și taxe aplicate coletelor ieftine provenite din afara Uniunii Europene. Importurile de colete mici în UE au scăzut semnificativ după introducerea noilor măsuri, ceea ce face tot mai importantă dezvoltarea unor rețele de vânzători și depozite locale.

Pentru comercianții români, noul parteneriat poate însemna acces la o platformă internațională fără obligația de a construi separat o rețea logistică la nivel național. Poșta Română afirmă că infrastructura sa actuală poate procesa peste 500.000 de colete pe zi și acoperă inclusiv comunitățile în care marii operatori privați au o prezență mai redusă.

În același timp, acordul marchează o schimbare ineresantă de direcție pentru Temu în România. Dacă platforma a devenit cunoscută în primul rând pentru produsele ieftine expediate de la mare distanță, dezvoltarea programului pentru comercianți locali ar putea însemna că tot mai multe dintre produsele disponibile pe Temu vor proveni chiar de la firme românești și vor fi expediate din România.