Statul poate amâna plata banilor datorați magistraților. Condițiile în care CEDO consideră eșalonarea justificată

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat României o decizie favorabilă într-un dosar cu o miză financiară importantă: plata drepturilor salariale obținute de magistrați prin hotărâri definitive. Astfel, CEDO a stabilit că, în circumstanțele analizate, statul a putut eșalona plățile fără să încalce Convenția. Asta nu înseamnă însă că datoriile dispar.

Cum s-a ajuns la CEDO

Dosarul „Pușcașu și alții împotriva României” a vizat cinci cereri formulate de judecători sau foști judecători români.

Aceștia obținuseră prin hotărâri judecătorești definitive diferite sume reprezentând diferențe salariale, sporuri și alte drepturi rezultate inclusiv din tratamente salariale considerate discriminatorii. Problema a apărut în momentul plății.

Statul nu a achitat imediat și integral toate sumele, ci a adoptat succesiv mecanisme prin care banii urmau să fie plătiți în tranșe. Calendarul a fost modificat de mai multe ori. În 2023, de exemplu, unele restanțe urmau să fie achitate pe parcursul a cinci ani, începând din 2024, iar ulterior au intervenit noi amânări.

Vezi și:

Cât ar putea crește pensiile militare în 2027. Ministrul Muncii spune că indexarea poate fi mai mare decât la civili

Reclamanții s-au adresat CEDO invocând, între altele, dreptul la un proces echitabil și protecția proprietății.

Curtea a declarat însă, în unanimitate, cele cinci cereri inadmisibile, considerându-le vădit nefondate. Decizia a fost pronunțată pe 13 octombrie 2026 și comunicată pe 22 octombrie.

Statul nu scapă de plata banilor

Aceasta este distincția esențială pentru înțelegerea deciziei: CEDO nu a stabilit că magistrații pierd banii pe care i-au câștigat prin hotărâri definitive.

Curtea a acceptat însă că, în condițiile analizate, România putea să nu achite toate sumele imediat.

CEDO a luat în calcul situația bugetară, deficitul public, efectele pandemiei și valoarea foarte mare a obligațiilor financiare acumulate. A contat și faptul că au existat plăți parțiale, actualizarea sumelor cu inflația și, în anumite cazuri, dobânzi.

„Comportamentul autorităților naționale în prezenta cauză nu poate fi analizat ca un refuz arbitrar de a executa hotărârile în discuție și nici ca o întârziere nejustificată în executarea lor”, arată Curtea.

CEDO menține însă un principiu important: statul nu poate invoca pur și simplu faptul că nu are bani pentru a refuza executarea unei hotărâri definitive.

De la 30.000, la peste 571.000 de euro de primit

Miza financiară nu este una minoră. Potrivit datelor prezentate în cauză, reclamanții susțineau că mai aveau de recuperat individual sume cuprinse între aproximativ 30.000 de euro și peste 571.000 de euro.

La nivelul întregului sistem, valorile sunt mult mai mari. Guvernul a arătat în fața CEDO că Înalta Curte și Parchetul General solicitaseră pentru 2026 aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru obligații provenite din hotărâri judecătorești și ordine administrative, inclusiv dobânzi.

Separat, chiar săptămâna trecută, Înalta Curte a menținut definitiv o hotărâre prin care Guvernul și Ministerul Finanțelor trebuie să asigure aproximativ 5 miliarde de lei pentru restanțe salariale ale magistraților.

CEDO vorbește despre un risc de conflict de interese

Poate cea mai sensibilă parte a deciziei nu privește însă calendarul plăților, ci modul în care au apărut unele dintre aceste drepturi.

Curtea a observat situația în care instanțele au fost chemate să decidă asupra unor avantaje salariale ale căror efecte puteau fi extinse ulterior asupra unui număr mare de magistrați.

„Această situație, în care instanțele erau chemate să soluționeze litigii privind avantaje salariale ale căror efecte se puteau extinde asupra întregului corp al magistraților, ar putea fi percepută ca prezentând un risc de conflict de interese”, a arătat CEDO.

Pe înțelesul tuturor, problema observată de Curte este următoarea: un judecător poate fi pus în situația de a soluționa un litigiu privind un drept salarial care, prin efectele juridice ulterioare, ar putea influența și remunerația altor magistrați.

CEDO a reamintit totodată că stabilirea politicilor economice și bugetare aparține autorităților statului, nu instanțelor.

Ce înseamnă decizia pentru magistrați

Pentru magistrații care au drepturi salariale recunoscute prin hotărâri definitive, decizia nu înseamnă anularea sumelor.

Ea arată însă că simplul fapt că statul nu plătește imediat întreaga datorie nu produce automat o încălcare a Convenției Europene. În circumstanțe economice excepționale, un mecanism real și proporțional de eșalonare poate fi acceptabil.

CEDO a ținut cont și de situația concretă a reclamanților, observând că veniturile lor erau considerabil peste salariul și pensia medie din România și că niciunul nu susținuse că întârzierea plăților i-ar fi pus în pericol nivelul de trai.

Ce înseamnă decizia pentru ceilalți români

Hotărârea este relevantă și dincolo de magistratură, dar trebuie evitată concluzia că statul poate, de acum înainte, să amâne orice datorie către orice bugetar.

CEDO a analizat circumstanțele concrete ale acestor cinci cereri. Mesajul juridic este mai nuanțat: o hotărâre definitivă trebuie executată, însă plata poate fi eșalonată atunci când există motive excepționale, măsura urmărește un interes general, iar creditorului nu îi este impusă o povară disproporționată.

Pentru România, decizia reduce riscul ca simpla existență a eșalonărilor analizate în acest dosar să fie considerată automat o încălcare a Convenției. În același timp, CEDO trasează două limite importante: lipsa banilor nu poate deveni o scuză permanentă pentru neexecutarea hotărârilor, iar modul în care sunt soluționate litigiile privind propriile avantaje salariale ale magistraților poate ridica o problemă de percepție privind conflictul de interese.