Românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia ar fi acționat la ordinul unui cartel

Românul care a încercat să răpească o fetiță în Italia ar fi acționat la ordinul unui cartel
Roman implicat intr-o tentativa de rapire in Italia, suspectat de legaturi cu un cartel. Sursa foto: Profimedia

Un incident extrem de grav a avut loc sâmbătă, 14 februarie, într-un centru comercial din Italia, unde o fetiță de un an și jumătate a fost la un pas de a fi răpită. Agresorul, un român în vârstă de 37 de ani, a fost imobilizat de agenții de pază. Ancheta poliției ia în calcul inclusiv ipoteza unei rețele criminale.

Cum s-a petrecut tentativa de răpire

Incidentul a avut loc în orașul Bergamo, în jurul orei 13:00, într-un moment în care părinții ieșiseră la cumpărături împreună cu copilul. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, fetița mergea de mână cu mama sa, în timp ce tatăl se afla la câțiva pași în spate, împingând căruciorul.

Din senin, un bărbat necunoscut a apucat copilul de picioare și a încercat să fugă cu el. Mama s-a agățat instinctiv de fiica sa, iar tatăl a pornit imediat în urmărirea agresorului. Strigătele disperate ale părinților au atras atenția persoanelor aflate în zonă, iar șase agenți de pază au intervenit rapid, reușind să-l imobilizeze pe bărbat până la sosirea poliției.

Un agent de pază a relatat că reacția tatălui a fost decisivă pentru a evita tragedia. În același timp, un medic prezent în magazin a acordat primul ajutor mamei, aflată în stare de șoc, și fetiței, care suferise deja răni serioase în urma incidentului.

Cine este agresorul și ce se știe despre el

Bărbatul are 37 de ani, este cetățean român și nu are domiciliu stabil în Italia. Conform primelor verificări, acesta nu figurează cu antecedente penale pe teritoriul italian.

După incident, a fost arestat și transportat la închisoarea locală, unde se află în arest preventiv. Polițiștii încearcă acum să stabilească dacă a fost vorba despre un gest impulsiv sau despre o acțiune planificată.

Faptul că agresorul nu cunoștea familia și nu avea legături directe cu aceasta ridică semne de întrebare privind adevărata motivație a faptei. Ancheta se concentrează pe traseul bărbatului din ultimele zile și pe eventuale contacte cu alte persoane implicate.

A acționat singur sau la comanda unui cartel?

Autoritățile iau în calcul mai multe scenarii, printre care și ipoteza că românul ar fi fost angajat de o rețea infracțională specializată în răpiri de copii. Nu este exclus ca acesta să fi primit un ”pont” și să fi avut o misiune precisă.

”Acest episod m-a afectat foarte mult şi la nivel personal, în primul rând pentru că este implicat un copil, dar şi pentru că am discutat cu părinţii fetiţei şi am înţeles patosul emoţional.

A fost un impact emoţional foarte puternic pe care l-au suferit într-o poveste care, slavă cerului, s-a încheiat cu bine”, a declarat Marco Cadeddu, vicechestor al Poliţiei de Stat Italiene, potrivit publicației Il Messaggero.

Fetița a fost transferată la spital, unde medicii au diagnosticat-o cu fractură de femur și continuă să o monitorizeze. Agresorul va fi acuzat de tentativă de răpire și agresiune gravă, iar ancheta va stabili dacă în spatele gestului se află un simplu act individual sau o rețea mult mai periculoasă.