Românii și-ar putea plăti taxele în rate. Soluția propusă de bănci pe fondul creșterii impozitelor și facturilor
Pe fondul incertitudinilor fiscale și al creșterii costurilor cu utilitățile, băncile vin cu o alternativă pentru români: plata taxelor în rate, fără dobândă. Măsura ar putea deveni tot mai atractivă în contextul în care impozitele locale ar urma să fie calculate la valoarea de piață. Specialiștii avertizează însă că astfel de facilități trebuie folosite cu prudență.
Vor crește taxele locale de anul viitor?
În timp ce Guvernul analizează dacă va reduce sau nu impozitele locale, tot mai multe semnale din zona economică indică posibile majorări începând de anul viitor.
Una dintre schimbările importante vizează calcularea taxelor în funcție de valoarea de piață a proprietăților, ceea ce ar putea duce, în unele cazuri, la creșteri de trei sau chiar patru ori față de nivelul actual.
În plus, în spațiul public se discută despre introducerea impozitului progresiv, susținut de o parte a clasei politice, inclusiv de Partidul Social Democrat. O astfel de măsură ar presupune taxe mai mari pentru cei cu venituri ridicate.
În paralel, autoritățile promit stabilitate fiscală, inclusiv prin declarațiile președintelui Nicuşor Dan, care a afirmat că nu ar trebui să existe creșteri de taxe. Totuși, lipsa unui plan fiscal clar pe termen mediu menține incertitudinea în rândul populației și al mediului de afaceri.
Pe lângă impozitele locale, românii se confruntă deja cu facturi mai mari la energie și utilități, ceea ce pune presiune suplimentară pe bugetele familiale, notează Antena 3 CNN.
Cum funcționează plata taxelor în rate prin bănci
În acest context, băncile au început să promoveze soluții de eșalonare a plăților. De exemplu, Raiffeisen Bank a prelungit până la 31 martie 2026 programul ”3 sau 6 rate egale fără dobândă pentru cardurile de cumpărături”.
Clienții pot plăti integral taxele și impozitele locale, apoi pot împărți suma în 3 sau 6 rate egale, fără dobândă, direct din aplicația Smart Mobile. Facilitatea este valabilă pentru plăți online sau la comercianți fizici, iar ratele pot fi activate digital, fără drumuri la bancă.
Programul este disponibil pentru cardurile Standard, eMAG, Platinum sau Signature și permite inclusiv păstrarea reducerii de 10% acordate de autorități pentru plata integrală a taxelor până la finalul lunii martie.
O ofertă similară este disponibilă și prin Garanti BBVA, care, prin Bonus Card Classic, Gold sau Platinum, oferă 3 sau 5 rate fără dobândă pentru plata taxelor și a altor cheltuieli, de la servicii medicale și asigurări până la vacanțe sau cumpărături curente.
La rândul său, Exim Banca Românească permite plata taxelor în până la 12 rate fără dobândă, în funcție de valoarea tranzacției, prin cardurile de credit Mastercard Standard și Gold.
Este plata în rate o soluție reală sau un risc ascuns?
Deși plata în rate fără dobândă poate oferi un respiro bugetar, specialiștii atrag atenția asupra riscurilor. Chiar dacă dobânda este zero, întârzierile la plată pot atrage penalități și costuri suplimentare.
În plus, acumularea mai multor rate simultan poate duce la supraîndatorare. Pe termen scurt, eșalonarea taxelor poate ajuta la evitarea unui șoc financiar major, mai ales într-un an cu posibile majorări fiscale.
Pe termen lung însă, soluția reală rămâne predictibilitatea fiscală și o planificare atentă a cheltuielilor, atât la nivel individual, cât și la nivel guvernamental.