Noua Lege ANI, explicată simplu. Cine trebuie să-și declare averea și când poate un ales să-și piardă mandatul

Noua Lege ANI, explicată simplu. Cine trebuie să-și declare averea și când poate un ales să-și piardă mandatul
Ce prevede noua Lege ANI și de ce este contestată (Foto: Profimedia)

Curtea Constituțională a României (CCR) analizează miercuri sesizările depuse împotriva noii Legi a integrității, un act normativ important inclusiv pentru accesarea fondurilor europene prin PNRR. În centrul disputei se află două prevederi: pierderea mandatului pentru unii aleși și obligația partenerilor de viață ai demnitarilor de a depune declarații de avere și de interese.

Ce schimbă noua Lege ANI

Noua legislație urmărește să întărească regulile de integritate aplicabile persoanelor care ocupă funcții publice, însă unele dintre modificări au provocat controverse încă înainte de promulgare.

Legea a fost contestată la CCR printr-o sesizare comună formulată de 27 de senatori USR și PNL, dar și separat de președintele Nicușor Dan. Contestatarii susțin că anumite prevederi depășesc limitele stabilite de Constituție.

Una dintre cele mai importante modificări privește aleșii pentru care a fost constatată definitiv o situație de incompatibilitate sau conflict de interese înainte de intrarea în vigoare a noii legi. Potrivit textului adoptat, aceștia ar urma să își piardă mandatul actual în termen de 30 de zile.

De ce este contestată pierderea mandatului

Problema ridicată la CCR este dacă o lege nouă poate produce astfel de efecte pentru situații juridice care au fost deja soluționate în baza legislației vechi.

Contestatarii invocă articolul 15 din Constituție, potrivit căruia legea dispune, în principiu, numai pentru viitor. Cu alte cuvinte, argumentul lor este că statul nu poate introduce acum o sancțiune suplimentară – pierderea mandatului actual – pentru o situație care a fost analizată și soluționată anterior.

Prevederea a fost numită în spațiul politic „Amendamentul Fritz”, fiind asociată cu situația primarului Timișoarei, Dominic Fritz, dar efectele sale nu s-ar limita la o singură persoană, ci s-ar aplica tuturor aleșilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Partenerii demnitarilor ar trebui să își declare averea

A doua mare controversă privește extinderea obligației de depunere a declarațiilor de avere și de interese. Legea introduce în această categorie și persoanele care au „relații asemănătoare acelora dintre soți” cu demnitarii. Practic, nu doar soțul sau soția ar putea intra sub incidența regulilor de transparență, ci și partenerul de viață al unei persoane care ocupă o funcție publică.

Problema semnalată în sesizările adresate CCR este că legea nu stabilește suficient de clar ce înseamnă o asemenea relație. Nu este precizată, de exemplu, o durată minimă a conviețuirii sau dacă persoanele trebuie să aibă aceeași gospodărie.

Contestatarii susțin astfel că oamenii ar fi obligați să stabilească singuri dacă intră sau nu în categoria prevăzută de lege, existând inclusiv riscul unor sancțiuni dacă nu depun declarațiile.

De ce apare problema vieții private

O altă critică vizează publicarea informațiilor despre averea unor persoane care nu ocupă ele însele funcții publice. Președintele și parlamentarii care au sesizat CCR consideră că o asemenea obligație poate reprezenta o ingerință disproporționată în viața privată și invocă inclusiv standardele stabilite de CJUE și CEDO.

Prevederea a fost denumită politic „Amendamentul Grădinaru”, prin raportare la Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan.

Disputa este cu atât mai importantă cu cât CCR a intervenit deja, în mai 2025, asupra regimului declarațiilor de avere, limitând caracterul public al unor informații referitoare la membrii familiei.

Miza de 771 de milioane de euro din PNRR

Noua Lege a integrității are și o miză financiară importantă. Actul normativ reprezintă un jalon în PNRR și ar trebui promulgat până la 31 august. Social-democrații acuză USR și PNL că sesizarea CCR riscă să blocheze accesarea a 771 de milioane de euro din fonduri europene. De cealaltă parte, contestatarii susțin că România nu poate îndeplini un jalon european prin adoptarea unor prevederi neconstituționale și că o lege vulnerabilă juridic ar putea crea oricum probleme în relația cu Comisia Europeană.

În același timp, ANI și experții anticorupție avertizează asupra riscului diminuării transparenței declarațiilor de avere, în condițiile în care România are angajamente asumate inclusiv față de OCDE, GRECO și Comisia Europeană.

Decizia CCR este astfel importantă nu doar pentru politicienii vizați direct de noile reguli, ci și pentru modul în care va funcționa în viitor sistemul declarațiilor de avere și de interese din România.