Nokia, de la hârtie igienică la telefoanele care au cucerit lumea. Ascensiunea spectaculoasă și decăderea unui simbol

Pentru cei care au folosit un telefon mobil la sfârșitul anilor ’90 sau la începutul anilor 2000, numele Nokia trezește aproape inevitabil o amintire. Poate fi jocul Snake, un ton de apel polifonic, o carcasă schimbată după preferințe sau un aparat care continua să funcționeze după căzături ce ar pune capăt rapid vieții unui smartphone modern.

Nokia a fost atât de prezentă în viața oamenilor, încât părea că nu va putea fi înlocuită vreodată. Puțini știau însă că gigantul telefoanelor nu se născuse într-un laborator de electronică. Povestea sa începuse cu aproximativ un secol mai devreme, într-o fabrică finlandeză de hârtie.

Totul a început lângă un râu din Finlanda

În 1865, inginerul minier Fredrik Idestam a deschis o fabrică de celuloză în apropierea orașului Tampere. Câțiva ani mai târziu, el a construit o a doua unitate lângă râul Nokianvirta, în apropierea localității Nokia. Numele locului avea să fie preluat de compania înființată oficial sub denumirea Nokia Ab.

La acea vreme nu existau telefoane mobile, iar afacerea producea hârtie și celuloză pentru o Europă în care cererea pentru materiale tipărite creștea rapid. Legătura cu produsele din cauciuc a apărut ulterior, prin Finnish Rubber Works, companie care fabrica încălțăminte, anvelope, furtunuri și alte obiecte industriale.

Vezi și:

Denise Rifai revine pe micul ecran. La ce post TV va putea fi văzută și ce emisiune i se pregătește

O a treia piesă importantă a fost Finnish Cable Works, producător de cabluri electrice și pentru telecomunicații. În 1967, cele trei afaceri au fost reunite în Nokia Corporation. Noua companie era un conglomerat uriaș, care putea produce de la hârtie igienică și cizme de cauciuc până la cabluri, televizoare, computere și echipamente militare.

Conform istoriei companiei Nokia, fuziunea a creat baza pentru intrarea în electronică și telecomunicații. Cablurile au fost, de fapt, puntea dintre vechile fabrici și tehnologia care avea să transforme numele Nokia într-unul cunoscut în întreaga lume.

Nokia și-a început activitatea în 1865 ca fabrică de hârtie. Unul dintre primele sale produse a fost hârtia igienică.

Momentul în care Nokia a pariat totul pe telefonul mobil

În anii ’70 și ’80, Nokia a dezvoltat echipamente pentru rețele de comunicații și telefoane destinate mașinilor. Mobira Senator, lansat în 1982, este considerat unul dintre primele sale telefoane mobile, deși cântărea aproximativ zece kilograme și era conceput mai degrabă pentru instalarea într-un automobil decât pentru purtarea în buzunar.

Un moment simbolic a venit în 1987, când liderul sovietic Mihail Gorbaciov a fost fotografiat folosind un aparat Mobira Cityman pentru a suna de la Helsinki la Moscova. Telefonul a primit neoficial porecla „Gorba”, iar imaginea a oferit companiei o promovare internațională imposibil de cumpărat printr-o campanie obișnuită.

După dificultățile financiare de la începutul anilor ’90, conducerea Nokia a luat o decizie radicală: compania a renunțat treptat la numeroase activități și și-a concentrat resursele asupra telecomunicațiilor. Pariul a coincis cu extinderea standardului european GSM, iar Nokia se afla exact în locul potrivit, cu tehnologia și experiența necesare.

În 1992 a apărut Nokia 1011, unul dintre primele telefoane GSM produse în serie. Au urmat modelele 2110, 8110, 3210 și 3310, aparate care au făcut telefonul mobil mai mic, mai ușor și mai prietenos. Meniurile erau simple, autonomia era bună, iar designul nu mai făcea dispozitivul să pară un echipament rezervat oamenilor de afaceri.

Telefoane mobile Nokia.

Snake, SMS-urile și telefonul care părea indestructibil

Nokia a înțeles înaintea multor rivali că telefonul mobil urma să devină un obiect personal. Utilizatorii puteau schimba fețele carcasei, compune tonuri de apel și trimite mesaje fără să citească un manual complicat. Jocul Snake, instalat pe numeroase modele, a devenit pentru milioane de oameni primul joc video purtat permanent în buzunar.

Nokia 3210, lansat în 1999, a eliminat antena exterioară și s-a adresat direct publicului tânăr. Succesorul său, Nokia 3310, a apărut în 2000 și a devenit unul dintre cele mai cunoscute telefoane din istorie. Reputația sa de aparat aproape indestructibil a continuat mult după dispariția modelului din magazine și a fost transformată într-un fenomen cultural și într-o sursă nesfârșită de glume online.

În 1998, Nokia a depășit Motorola și a devenit cel mai mare producător de telefoane mobile din lume. La apogeu, marca finlandeză controla o parte uriașă a pieței și contribuia într-o asemenea măsură la economia Finlandei, încât succesul său era privit aproape ca o realizare națională.

Telefoanele Nokia nu erau lipsite de probleme, însă simplitatea și rezistența lor au rămas principalele repere ale mărcii. Fiabilitatea contează și în prezent, iar o analiză publicată de Playtech.ro arată cât de mult diferă rata defectelor între producătorii moderni de smartphone-uri.

iPhone și Android au schimbat regulile prea repede

Nokia a observat apariția internetului mobil și a telefoanelor inteligente, dar nu a înțeles suficient de repede cât de profund urma să se schimbe piața. Compania avea Symbian, un sistem de operare puternic pentru perioada sa, însă dificil de adaptat la ecranele tactile și la experiența simplă oferită ulterior de rivali.

Lansarea iPhone în 2007 a schimbat așteptările publicului. Telefonul nu mai era doar un aparat pentru apeluri, mesaje și fotografii, ci un mic computer controlat prin atingere. La scurt timp, Android le-a oferit producătorilor o alternativă flexibilă, în jurul căreia s-a dezvoltat rapid un ecosistem enorm de aplicații.

Nokia a continuat să lanseze modele apreciate pentru camere, hărți și construcție, dar software-ul devenise principala problemă. În 2011, compania a ales Windows Phone și a format un parteneriat amplu cu Microsoft. Seria Lumia avea un design distinct și camere excelente, însă magazinul său de aplicații nu putea concura cu iPhone și Android.

În 2013, Microsoft a anunțat cumpărarea diviziei Nokia de telefoane pentru aproximativ 7,2 miliarde de dolari. Pariul nu a salvat Windows Phone, iar doi ani mai târziu Microsoft a înregistrat o depreciere de aproximativ 7,6 miliarde de dolari legată de achiziție. Tranzacția a devenit unul dintre cele mai cunoscute eșecuri din industria tehnologică.

Nokia nu a dispărut, chiar dacă nu mai domină telefoanele

Pierderea diviziei mobile nu a însemnat sfârșitul companiei. Nokia a rămas un actor important în infrastructura de telecomunicații, dezvoltând echipamente și tehnologii pentru rețelele folosite de operatori. Este o afacere mai puțin vizibilă pentru public, dar esențială pentru funcționarea comunicațiilor moderne.

Telefoanele cu sigla Nokia au revenit ulterior prin compania finlandeză HMD Global, care a primit dreptul de a utiliza marca. Au apărut smartphone-uri cu Android și versiuni reinterpretate ale unor modele clasice, inclusiv Nokia 3310. Revenirea a profitat de nostalgia publicului, dar nu a readus marca în poziția dominantă de altădată.

Povestea Nokia nu este doar despre o companie care nu a reușit să țină pasul cu iPhone. Este povestea unei fabrici de hârtie care s-a reinventat de mai multe ori, a transformat telefonul mobil într-un produs pentru publicul larg și apoi a descoperit că nici măcar liderii unei industrii nu sunt protejați de următoarea revoluție.

Într-o piață în care producătorii vorbesc permanent despre funcții noi, experiența Nokia rămâne o lecție actuală. Așa cum am explicat într-o analiză despre diferența dintre inovația reală și promisiunile industriei, succesul nu depinde doar de hardware. Software-ul, aplicațiile, suportul și capacitatea de adaptare pot conta mai mult decât un produs foarte bine construit.