Motorola intră tare pe piața telefoanelor pliabile: cum a ajuns Razr să pună presiune pe Samsung

Motorola intră tare pe piața telefoanelor pliabile: cum a ajuns Razr să pună presiune pe Samsung
Motorola, pe cale să ia fața Samsung la pliabile / Foto: Motorola

Ani la rând, dacă spuneai „telefon pliabil”, te gândeai automat la Samsung. De la Samsung Galaxy Fold până la Samsung Galaxy Z Flip, compania a dominat fără emoții segmentul ăsta. Practic, a construit piața și a rămas lider fără rival serios.

Doar că lucrurile încep să se schimbe. Și nu din cauza vreunui jucător nou spectaculos, ci din cauza unui nume pe care mulți nu îl mai luau în calcul: Motorola. Fără prea mult hype, fără lansări exagerate, dar cu o strategie foarte clară.

Unde începe să piardă teren Samsung

Problema pentru Samsung nu e că telefoanele lor sunt slabe. Din contră, sunt din ce în ce mai bune. Doar că evoluția e mică de la an la an, iar prețurile rămân sus. Pentru mulți utilizatori, nu mai e suficient.

În același timp, Motorola a făcut exact opusul: a coborât prețurile și a crescut calitatea. Seria Motorola Razr nu mai e doar un gimmick nostalgic, ci o alternativă reală.

Și aici e cheia. Nu mai vorbim de un telefon „interesant”, ci de unul pe care chiar îl poți cumpăra fără să simți că dai o avere pe el. Diferența de preț față de un Flip de la Samsung începe să conteze din ce în ce mai mult.

Mai ales că, în utilizarea de zi cu zi, nu pierzi mare lucru. Performanța e suficientă, bateria ține decent, iar designul e exact ce trebuie pentru cine vrea ceva diferit.

De ce prinde Motorola atât de bine acum

Succesul Motorola nu vine dintr-o revoluție tehnologică, ci din ceva mult mai simplu: preț + experiență bună. Atât.

Modelele mai noi din gama Motorola Razr sunt mai ieftine, vin des cu oferte agresive și, poate cel mai important, nu mai par un compromis. Asta schimbă complet jocul.

Dacă înainte pliabilele erau pentru „entuziaști” sau pentru cei care își permit orice, acum încep să devină o opțiune normală. Și aici Motorola a lovit exact unde trebuie.

În plus, factorul de nostalgie contează mai mult decât pare. Designul tip clapetă prinde, e compact, e diferit și, sincer, e mai fun decât un telefon clasic.

Carevasăzică, piața pliabilelor nu mai e doar despre cine inovează primul, ci despre cine face produsul accesibil. Iar în momentul ăsta, Motorola pare că joacă mai bine cartea asta decât Samsung.