Generația Z și regresul cognitiv: de ce această țară din Europa elimină ecranele din școli

În ultimele decenii, am trăit cu presupunerea confortabilă că următoarea generație va fi, automat, „mai bună”: mai rapidă, mai adaptată, mai capabilă să navigheze un viitor complicat. Doar că, atunci când măsori atenția, lectura, raționamentul și performanța școlară, peisajul nu mai arată ca o poveste liniară despre progres. În ianuarie 2026, un cercetător specializat în învățare, dr. Jared Cooney Horvath, a spus în fața Comisiei pentru Comerț a Senatului SUA că, în multe țări dezvoltate, dezvoltarea cognitivă a copiilor a stagnat sau chiar a început să se inverseze în ultimii aproximativ 20 de ani.

Mesajul a prins rădăcini pentru că se suprapune peste o anxietate reală: prea multe notificări, prea puțină lectură susținută, prea mult „scroll” și prea puține momente de concentrare profundă. Iar în timp ce unele sisteme educaționale au încercat să „îmblânzească” scăderea prin standarde mai joase, Danemarca a ales un gest radical: mai puține ecrane, mai mult analogic, mai multă prezență.

Ce spun datele despre scăderea performanței

Ideea că inteligența „crește” de la o generație la alta a fost mult timp susținută de așa-numitul efect Flynn: în secolul XX, scorurile la testele cognitive au urcat, în medie, în multe țări. Dar literatura științifică arată că trendul nu este garantat. În Scandinavia, de exemplu, există dovezi că această creștere s-a oprit și, în anumite perioade, a fost urmată de scăderi, inclusiv în cohortele de recruți din Norvegia și Danemarca (fenomen discutat drept „reverse Flynn effect”).

Horoscopul iubirii 4-8 februarie 2026. Zodia pentru care intuiţia este cuvântul săptămânii

Cum a apărut în public sora criminalului lui Mario Berinde: oamenii au reacţionat imediat

În paralel, performanțele măsurate prin evaluări internaționale au fost influențate de mai mulți factori (pandemie, inegalități, programe școlare, context social), însă problema distragerilor digitale apare constant. OECD a arătat, pe baza datelor PISA, că utilizarea dispozitivelor pentru activități de „leisure” în timpul orelor este asociată cu rezultate mai slabe, iar elevii raportează frecvent că sunt distrași de propriile dispozitive sau de ale colegilor.

Aici merită o nuanță importantă, pe care o pierd adesea dezbaterile virale: „tehnologia” nu este un bloc monolitic. Chiar OECD arată că utilizarea moderată a dispozitivelor pentru învățare poate coexista cu rezultate bune, în timp ce excesul și, mai ales, utilizarea recreațională în școală trag în jos atenția și performanța. Cu alte cuvinte, nu e doar despre „ecrane”, ci despre scop, doză și control.

Modelul danez: de la „digital first” la caiete și manuale

În Danemarca, schimbarea nu a venit dintr-un moft nostalgic, ci dintr-o reacție la ceea ce profesorii au observat pe teren: fragmentarea atenției, dificultăți de concentrare și o socializare mai săracă în pauze. Un reportaj Euronews descrie cum unele școli au introdus politici „mobile-free”, în care elevii își lasă telefoanele într-un seif la începutul zilei, tocmai pentru a opri zgomotul continuu al notificărilor și al tentațiilor din aplicații.

Pe partea de politică publică, există și o direcție formalizată: platforma Eurydice a Comisiei Europene notează că, pe 8 decembrie 2025, o majoritate largă în Parlamentul danez a agreat introducerea unor școli „fără telefon” (și facilități afterschool similare), cu aplicare de la anul școlar 2026/2027, pentru a susține concentrarea și comunitățile dintre elevi. Interesant este că măsura vizează în mod explicit dispozitivele personale cu acces la internet, lăsând spațiu pentru echipamente folosite strict în procesul didactic, sub reguli clare.

Mișcarea merge și mai departe de porțile școlii. În noiembrie 2025, Reuters relata că guvernul danez a anunțat un plan de interzicere a rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani, cu o posibilă derogare pentru 13–14 ani cu acordul părinților. În același registru, în spațiul românesc au apărut discuții similare despre limitarea accesului minorilor la platforme, inclusiv pe fondul deciziilor și inițiativelor europene.

Ce poți face ca să nu rămâi doar cu panica

Dacă subiectul te lovește personal (fie ca părinte, fie ca profesor, fie ca adult care vede „ceața” mentală din jur), primul pas util e să separi moralizarea de mecanică. Nu e nevoie să demonizezi ecranele ca idee; e suficient să reduci contexte în care ele concurează direct cu atenția profundă. Stabilește „insule” fără telefon: 30–60 de minute de citit pe hârtie, teme fără notificări, mese fără ecrane. Dacă faci asta consecvent, îți crești șansele să vezi schimbări reale în capacitatea de a sta cu un text greu, fără să „ardă” degetul după scroll.

În al doilea rând, dacă ai influență într-o comunitate școlară, împinge discuția dincolo de „interzicem/nu interzicem”. Uită-te la design: unde se depozitează telefoanele, când sunt permise, ce se întâmplă în pauze, cum arată o oră în care tableta nu devine ușă către jocuri. Chiar și în România, tema a devenit suficient de concretă încât să fie discutată în termeni de reguli și drepturi.

În final, merită să ții minte un lucru pe care îl sugerează inclusiv datele OECD: nu câștigă neapărat cine elimină complet digitalul, ci cine îl pune la locul lui. Danemarca pare să parieze pe o idee simplă, dar greu de aplicat: atenția e resursa rară a secolului, iar școala nu-și mai permite să o piardă pe sunet de notificare.