Fetele cu autism, mult mai rar diagnosticate: un studiu amplu arată că diferențele de gen sunt create de sistem, nu de biologie

Autismul este încă profund influențat de stereotipuri de gen, iar un nou studiu de amploare contrazice una dintre cele mai răspândite idei: aceea că băieții ar fi mult mai predispuși biologic la autism decât fetele.

Cercetarea arată că diferențele de diagnostic nu reflectă realitatea incidenței, ci mai degrabă modul în care sistemele medicale identifică și interpretează simptomele.

Datele provin dintr-o analiză realizată în Suedia, care a urmărit peste 2,7 milioane de persoane născute între 1985 și 2020, scrie The Guardian.

Aproximativ 2,8% dintre acestea au fost diagnosticate cu tulburare de spectru autist între vârstele de 2 și 37 de ani.

Horoscop zilnic 7 februarie 2026. Trei zodii au parte de vești neașteptate, iar una primește o surpriză care schimbă planurile zilei

Cine este Anamaria Vartolomei: actriţa din România, una dintre cele mai promițătoare tinere talente ale cinematografiei europene

Concluzia majoră a cercetării este că, până la vârsta de 20 de ani, ratele de diagnostic între bărbați și femei devin aproape egale, ceea ce sugerează că autismul nu este, în realitate, o afecțiune predominant masculină.

Diferențele nu țin de incidență, ci de diagnostic

În copilărie, băieții sunt diagnosticați mult mai frecvent și mai devreme decât fetele. Studiul arată că vârsta medie a diagnosticării este semnificativ mai mică la băieți, iar sub 10 ani, aceștia au de trei până la patru ori mai multe șanse să primească un diagnostic de autism decât fetele. Această diferență nu reflectă o prevalență reală mai mare, ci un decalaj sistemic în identificarea simptomelor.

În adolescență însă, situația se schimbă: numărul diagnosticelor în rândul fetelor crește rapid, iar până la 20 de ani, diferența de gen aproape dispare.

„Recuperare statistică” indică faptul că multe fete cu autism nu sunt identificate la timp, ci ajung la diagnosticare târziu, uneori după ani de dificultăți neînțelese.

Specialiștii subliniază că fetele tind să manifeste diferit autismul. Ele maschează mai frecvent simptomele, se adaptează social mai bine la suprafață și învață să imite comportamente considerate „normale”, ceea ce face ca semnele să fie mai greu de observat în contexte educaționale sau medicale.

În paralel, instrumentele de diagnostic și criteriile clinice au fost dezvoltate istoric pe baza studiilor realizate preponderent pe populații masculine, ceea ce creează un bias structural în evaluare.

Care sunt consecințele psihologice și costurile sociale ale subdiagnosticării

Lipsa unui diagnostic corect în copilărie nu este doar o problemă statistică, ci una cu efecte profunde asupra vieții personale.

Fetele și femeile cu autism nediagnosticat sunt frecvent etichetate cu alte afecțiuni psihice, precum tulburări de dispoziție, anxietate sau tulburări de personalitate, fără ca cauza reală să fie înțeleasă.

Acest lucru duce la tratamente inadecvate, lipsă de suport specific și o presiune constantă de a se conforma normelor sociale, fenomen cunoscut sub numele de masking (mascare comportamentală). Epuizarea psihologică asociată acestui proces crește riscul de depresie, anxietate severă și burnout emoțional.

Organizațiile de profil și specialiștii în sănătate mintală atrag atenția că problema nu este lipsa de autism la fete, ci lipsa recunoașterii acestuia.

În multe cazuri, simptomele devin vizibile abia în adolescență sau la începutul vieții adulte, când presiunile sociale și academice cresc, iar mecanismele de adaptare nu mai sunt suficiente.

Studiul mai arată că, de-a lungul ultimelor decenii, raportul dintre diagnosticele masculine și feminine a scăzut constant la vârstele mai mari, ceea ce sugerează o corectare lentă, dar incompletă, a acestor dezechilibre.

Cu toate acestea, la copiii mici, diferențele rămân încă ridicate, semn că sistemele de diagnostic pediatric sunt cele mai afectate de stereotipuri și limitări metodologice.

Mesajul central al cercetării este clar: diferența de gen în autism este mult mai mică decât s-a crezut, iar ceea ce vedem în statistici este, în mare parte, rezultatul subdiagnosticării fetelor și diagnosticării tardive a femeilor.

Soluția nu ține doar de medicină, ci și de educație, formarea profesioniștilor, actualizarea instrumentelor clinice și schimbarea percepțiilor sociale despre autism.