Erupțiile solare ar putea influența cutremurele? Studiul controversat care aprinde o dezbatere serioasă în geofizică

O ipoteză nouă și controversată începe să circule în comunitatea științifică: erupțiile solare ar putea avea un rol, fie și indirect, în declanșarea unor cutremure. Ideea vine dintr-un studiu recent care propune un mecanism de legătură între activitatea solară, ionosfera Pământului și forțele electrice din scoarța terestră. Pe scurt, cercetătorii sugerează că particulele încărcate electric, generate de erupțiile solare și ajunse în atmosfera superioară, pot modifica distribuția sarcinilor în ionosferă, iar această schimbare ar putea influența electric și mecanic zonele fragile din scoarță, acolo unde se produc cutremurele.

Este o idee care sună spectaculos și care, dacă s-ar confirma, ar schimba felul în care înțelegem riscul seismic. Până acum, modelele clasice de evaluare a cutremurelor se bazează în principal pe procese tectonice, acumularea de tensiune în falii, compoziția geologică și alți factori locali sau regionali. Introducerea unui factor extern, precum „vremea spațială”, ar deschide o direcție complet nouă de cercetare. Totuși, exact aici apare și prudența: alți specialiști spun că modelul folosit în studiu este prea simplificat și că efectele reale în scoarță ar putea fi aproape inexistente.

Așadar, nu vorbim despre o descoperire acceptată, ci despre o propunere științifică aflată la început de drum, care a stârnit rapid reacții mixte. Unii o văd ca pe o pistă interesantă ce merită investigată, alții ca pe o interpretare prea îndrăzneață a unor coincidențe. Tocmai această tensiune face subiectul important: arată cum funcționează știința în timp real, atunci când apare o idee nouă care pare promițătoare, dar încă nu are suficiente dovezi solide.

Cum ar funcționa, teoretic, legătura dintre soare și cutremure

Studiul pornește de la un fapt bine cunoscut: erupțiile solare pot perturba ionosfera, stratul superior al atmosferei terestre bogat în particule încărcate electric. Când o erupție solară este orientată spre Pământ, aceasta poate reorganiza distribuția electronilor în ionosferă. Cercetătorii au propus că, în anumite condiții, electronii sunt „împinși” spre altitudini mai joase, unde se poate forma un strat de sarcină negativă mai concentrat. Această modificare ar crea un efect electric măsurabil asupra stratului inferior al sistemului, inclusiv asupra scoarței.

Vezi și:

Prognoza meteo actualizată pentru Paște 2026. Meteorologii anunță surprize de la vreme în weekendul 11–12 aprilie

Horoscopul săptămânii 16–22 martie 2026: Mercur își încheie retrogradarea, iar zodiile au parte de un nou început

Ca să explice fenomenul, autorii au folosit un model conceptual în care ionosfera și scoarța terestră sunt tratate ca două capete ale unei baterii uriașe, dar cu pierderi, unite printr-un câmp electric. În acest model, anumite fisuri din scoarță, aflate sub stres tectonic și pline cu fluide supercritice bogate în ioni, se comportă asemănător unor condensatori, adică zone capabile să stocheze energie electrică. Dacă sarcina din ionosferă se schimbă, atunci s-ar putea modifica și forțele electrostatice care acționează în aceste regiuni vulnerabile.

Partea cea mai interesantă a ipotezei este legătura dintre electricitate și presiune mecanică. Conform modelului, o creștere a forței electrostatice în scoarță ar produce schimbări de presiune comparabile cu alți factori care influențează stabilitatea faliei, cum ar fi gravitația sau mareele. Ideea nu este că erupția solară „creează” cutremurul de la zero, ci că ar putea oferi un impuls suplimentar într-o zonă deja foarte tensionată, împingând sistemul peste punctul critic. Cu alte cuvinte, dacă o falie este deja la limită, o perturbație electrică minoră ar putea deveni factorul declanșator.

Cercetătorii au invocat și cazul cutremurului din Peninsula Noto, Japonia, din 2024, spunând că acesta s-a suprapus peste o perioadă de activitate solară intensă. Pentru autorii studiului, acest tip de suprapunere este compatibil cu modelul propus. Totuși, chiar și ei admit că validarea practică a unei conexiuni ionosferă–scoarță este extrem de dificilă, pentru că ai nevoie de măsurători foarte fine, simultane, în mai multe straturi ale sistemului terestru.

Vezi și:

De ce se simt cutremurele din Vrancea mai tare în București decât în alte orașe mai apropiate. Explicația specialiștilor

De ce mulți geofizicieni sunt sceptici

Cea mai mare problemă ridicată de criticii studiului este simplificarea excesivă a realității geologice. Scoarța terestră nu este un mediu uniform prin care electricitatea circulă ușor. Este alcătuită din multiple straturi de roci, fiecare cu proprietăți diferite, iar multe dintre ele opun o rezistență semnificativă la conducția electrică. Asta înseamnă că un câmp electric care pare relevant într-un model teoretic poate fi drastic atenuat în condiții reale, înainte să aibă un efect semnificativ asupra unei falii.

Un geofizician citat în articol, Victor Novikov, a spus explicit că modelul este „foarte simplificat” și că rezultatele observaționale nu susțin ideea propusă. Este o critică importantă, pentru că vine exact din zona care contează cel mai mult aici: geofizica aplicată, nu doar modelarea teoretică. În astfel de subiecte, diferența dintre „plauzibil în model” și „demonstrabil în natură” este uriașă. Iar istoria științei este plină de ipoteze elegante care nu au trecut testul observațiilor din teren.

Mai există și problema coincidențelor statistice. Atât erupțiile solare, cât și cutremurele sunt fenomene relativ frecvente. Într-un sistem în care ai multe evenimente de ambele tipuri, este inevitabil ca unele să se suprapună în timp pur și simplu din întâmplare. Asta nu înseamnă automat că există o relație cauzală. Exact de aceea, în știință, corelația este doar un punct de plecare, nu o dovadă. Autorii articolului subliniază acest lucru foarte clar: corelația nu este egală cu cauzalitatea.

În plus, U.S. Geological Survey a subliniat de mult timp că nu există o legătură clară, repetitivă și robustă între cutremure și ciclul solar de 11 ani. Dacă influența Soarelui asupra seismicității ar fi una puternică și sistematică, ar fi de așteptat să vedem un tipar mai evident la scară lungă. Faptul că un asemenea tipar nu apare limpede în datele istorice este unul dintre motivele pentru care comunitatea rămâne prudentă.

De ce studiul rămâne important, chiar dacă nu dovedește nimic definitiv

Chiar și cu toate criticile, studiul are o valoare reală: propune un mecanism concret, testabil, nu doar o speculație vagă. În știință, asta contează mult. O ipoteză devine utilă atunci când poate fi pusă la încercare prin măsurători, modele mai bune și date suplimentare. Autorii nu spun că au demonstrat definitiv legătura dintre erupțiile solare și cutremure, ci că au identificat o cale posibilă prin care acest lucru s-ar putea întâmpla. Diferența este esențială.

Mai mult, ideea se înscrie într-o direcție de cercetare mai largă: relația dintre vremea spațială și procesele geofizice terestre. De ani buni, cercetătorii studiază cum activitatea solară afectează sateliții, comunicațiile, rețelele electrice și atmosfera superioară. Extinderea acestor investigații spre tectonică pare un pas îndrăzneț, dar nu absurd. Problema este că aici semnalele sunt mult mai greu de izolat, iar „zgomotul” geologic este enorm. Tocmai de aceea, orice progres va fi lent și va necesita observații mult mai bune decât cele disponibile acum.

Pentru tine, concluzia corectă nu este „Soarele provoacă cutremure”, ci „există o ipoteză nouă care încearcă să explice un posibil mecanism de influență foarte subtilă”. Este un subiect fascinant, dar care trebuie tratat cu răbdare și discernământ. Dacă ideea se confirmă parțial, impactul ar fi major pentru cercetare și pentru modelele de risc seismic. Dacă nu se confirmă, studiul va rămâne totuși util, pentru că a testat o pistă și a împins discuția într-o zonă mai precisă.

Deocamdată, întrebarea rămâne deschisă: poate Soarele să „zgâlțâie” faliile terestre suficient cât să contribuie la declanșarea unui cutremur? Răspunsul scurt este că nu știm încă. Dar tocmai această incertitudine, susținută de un model interesant și de critici solide, face subiectul atât de relevant. Este un exemplu foarte bun despre cum știința avansează nu prin certitudini rapide, ci prin ipoteze curajoase, verificări dure și, uneori, prin acceptarea faptului că realitatea este mai complicată decât pare.

Care sunt cei mai mari importatori și exportatori ai României. Locurile ocupate de Lidl, Dacia și Porsche