Dreptul la compensarea concediului neefectuat: explicațiile ICCJ pentru angajații care nu și-au folosit zilele de odihnă

Dreptul la compensarea concediului neefectuat: explicațiile ICCJ pentru angajații care nu și-au folosit zilele de odihnă
FOTO: Arhivă

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a adus clarificări importante pentru angajații care nu au reușit să își ia toate zilele de concediu înainte de încetarea contractului de muncă. Instanța supremă a stabilit când începe să curgă termenul de prescripție pentru solicitarea compensării în bani a concediului neefectuat și în ce condiții poate fi cerută această despăgubire.

Ce a decis instanța cu privire la zilele de concediu neefectuate

Potrivit deciziei pronunțate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, termenul de prescripție de trei ani pentru recuperarea sumelor aferente concediului de odihnă neefectuat începe din momentul încetării raportului de muncă. Cu alte cuvinte, angajatul are la dispoziție trei ani de la data plecării din companie pentru a solicita plata acelor zile libere pe care nu le-a utilizat.

Această interpretare a fost stabilită în raport cu prevederile Codului muncii care reglementează atât dreptul la concediu anual, cât și termenele de prescripție pentru conflictele de muncă. Instanța a subliniat că acest drept apare doar atunci când contractul de muncă încetează, deoarece, în mod normal, concediul de odihnă trebuie acordat în natură, nu compensat financiar.

Legislația muncii stabilește câteva reguli esențiale privind acordarea concediului. În primul rând, fiecare angajat dobândește dreptul la concediu anual pe parcursul anului, proporțional cu perioada lucrată. În al doilea rând, dacă există motive obiective pentru care zilele de odihnă nu pot fi efectuate în anul respectiv, acestea nu se pierd.

În astfel de situații, angajatorul este obligat să permită efectuarea concediului restant într-un interval de maximum 18 luni care începe din anul următor celui în care s-a acumulat dreptul. De exemplu, zilele de concediu rămase neutilizate în 2025 pot fi acordate până la jumătatea anului 2027.

Când se plătesc zilele de concediu

Compensarea în bani a concediului neefectuat este însă o excepție de la regulă. Codul muncii prevede clar că plata acestor zile libere este posibilă doar în momentul în care contractul individual de muncă încetează. Până atunci, dreptul principal al salariatului rămâne efectuarea concediului.

Decizia ICCJ clarifică și situațiile în care există zile de concediu rămase nefolosite după expirarea perioadei de report de 18 luni. Instanța a stabilit că aceste zile pot fi compensate financiar doar dacă angajatorul nu a oferit în mod real angajatului posibilitatea de a le utiliza.

În schimb, dacă angajatul a avut oportunitatea să își ia concediul, dar a ales să nu îl efectueze, dreptul la compensare nu mai există. Prin urmare, responsabilitatea este împărțită între angajator și salariat, fiecare având obligații clare privind respectarea dreptului la odihnă.

Contextul pronunțării ICCJ

Clarificările instanței au fost necesare în contextul unui litigiu concret ajuns în fața judecătorilor. Un fost procuror a solicitat în instanță plata a 146 de zile de concediu neefectuate, acumulat pe parcursul a peste zece ani de activitate. Acesta a cerut compensarea pentru perioade care mergeau până în anul 2008.

În primă instanță, tribunalul a considerat că cererea era prescrisă, însă cazul a ajuns în apel, iar instanța a decis să solicite o interpretare clară din partea Înaltei Curți. Problema juridică centrală era legată de momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de trei ani: de la anul în care concediul ar fi trebuit efectuat sau de la momentul în care contractul de muncă încetează.

Prin decizia pronunțată, ICCJ a stabilit că termenul începe să curgă de la încetarea raporturilor de muncă, atât timp cât există un drept actual la compensare.

Instanța supremă a avut în vedere și jurisprudența europeană. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit anterior că dreptul la concediu anual plătit nu poate fi limitat prin termene de prescripție dacă angajatorul nu a oferit angajatului posibilitatea reală de a-și exercita acest drept.