Descoperirea incredibilă din Alaska: gheața antică ce poate rescrie istoria climei se pierde sub ochii cercetătorilor

Pe coasta nord-vestică a Alaskăi, acolo unde tundra întâlnește Marea Chukchi, cercetătorii au scos la lumină una dintre cele mai spectaculoase urme ale trecutului climatic al Pământului. Nu este vorba despre un simplu bloc de gheață prins în permafrost, ci despre o posibilă relicvă glaciară veche de cel puțin 350.000 de ani, o descoperire care ar putea schimba felul în care oamenii de știință înțeleg istoria ghețurilor din emisfera nordică.

Miza este uriașă. Dacă datarea se confirmă, gheața de la Cape Blossom ar deveni singura mostră cunoscută de o asemenea vechime din emisfera nordică. Cu alte cuvinte, într-o zonă măcinată astăzi de eroziune și de încălzirea accelerată a Arcticii, natura a păstrat o arhivă rară dintr-o perioadă esențială a istoriei climatice globale, conform Science.org. Paradoxul este că tocmai schimbările climatice care o distrug au făcut-o și vizibilă.

O capsulă a timpului din epoca ghețurilor

Pe falezele de la Cape Blossom, cercetătorii au găsit mase uriașe de gheață ieșind din pereții de sol înghețat și argilă. Aspectul lor este neobișnuit: suprafețe întunecate, striate cu noroi, ascunse de-a lungul unei coaste aflate într-o continuă degradare. Dincolo de imaginea spectaculoasă, această gheață poate păstra informații directe despre o perioadă în care planeta trecea prin schimbări climatice majore.

În Antarctica, forajele au reușit să reconstruiască aproximativ 800.000 de ani de istorie climatică continuă. În Groenlanda, cele mai bune arhive de gheață din emisfera nordică ajung doar până la aproximativ 123.000 de ani. Tocmai de aceea, descoperirea din Alaska este atât de importantă. Ea ar putea deschide o fereastră unică spre o perioadă mult mai veche, inaccesibilă până acum în nordul planetei, acolo unde se află cea mai mare parte a uscatului și aproape întreaga populație globală.

Vezi și:

Cauza morţii mămicii de 29 de ani care a decedat aşteptându-şi copilul de la grădiniţă. Rezultatele autopsiei

Alertă de la ANM pentru acest weekend. Vremea se schimbă radical în România după zilele neobișnuit de calde

Cercetătorii cred că această gheață s-ar fi putut forma după o perioadă interglaciară foarte lungă și caldă, cunoscută drept Marine Isotope Stage 11, sau MIS-11, petrecută în urmă cu aproximativ 425.000 de ani. A fost una dintre cele mai lungi și mai calde etape interglaciare din Pleistocen, cu temperaturi comparabile sau chiar mai mari decât cele de astăzi și cu niveluri ale mărilor cu 6 până la 13 metri mai ridicate. Tocmai această asemănare cu prezentul face descoperirea și mai tulburătoare.

Dacă gheața de la Cape Blossom datează într-adevăr din perioada următoare, adică din stadiul glaciar MIS-10, ea ar fi supraviețuit mai multor episoade de încălzire globală naturală. Asta ar însemna că în fața cercetătorilor nu se află doar un rest de ghețar, ci un martor excepțional al felului în care clima nordică a reacționat la oscilațiile mari de temperatură din ultimele sute de mii de ani.

De ce este atât de valoroasă această gheață

Gheața antică este prețioasă pentru că poate conserva urme ale atmosferei și ale mediului din momentul în care s-a format. În bulele microscopice prinse în interiorul ei se pot afla gaze vechi, inclusiv urme de dioxid de carbon. Izotopii de oxigen și hidrogen din moleculele de apă pot oferi indicii despre temperaturile din trecut. Alte gaze rare, precum krypton-81, pot ajuta la stabilirea vârstei. În mod ideal, toate acestea transformă gheața într-o arhivă climatică directă.

Vezi și:

Pinguinii imperiali din Antarctica, tot mai expuși pe măsură ce gheața marină dispare

Record sub gheața Antarcticii: forajul care schimbă ce știm despre topirea calotei din vest. Ce au descoperit cercetătorii

La Cape Blossom, lucrurile sunt însă mai complicate. Spre deosebire de gheața polară din Antarctica sau Groenlanda, depusă în straturi anuale relativ clare, gheața din Alaska este dezordonată, amestecată cu sedimente și afectată de topiri repetate. Primele analize au arătat că bulele de gaz din mostre conțin aproape exclusiv metan, produs foarte probabil de activitatea microbiană din sedimentele încorporate. Asta înseamnă că, cel puțin până acum, aerul prins în ea nu oferă o imagine curată a atmosferei din trecut.

Chiar și așa, oamenii de știință nu consideră că descoperirea este compromisă. Chiar dacă arhiva nu este una perfectă, simpla existență a gheții în acel loc oferă o informație esențială: în trecut, gheața a ajuns acolo și a rezistat extrem de mult. Pentru modelele climatice, o asemenea dovadă concretă este neprețuită. Ea poate ajuta la reconstruirea extinderii calotelor glaciare din Alaska, la estimarea temperaturilor regionale și la înțelegerea modului în care ghețurile nordice au influențat nivelul mărilor.

Mai mult, cercetătorii speră că particulele prinse în gheață vor spune și ele o parte din poveste. Un exces de praf ar putea indica perioade reci și uscate, în timp ce urmele de sulf provenite din erupții vulcanice ar putea ajuta la reconstituirea circulației atmosferice din acea epocă. Chiar și o singură datare precisă ar putea schimba radical imaginea actuală a trecutului glaciar din nord-vestul Alaskăi.

Povestea unei descoperiri care a venit prea târziu

Locul nu este nou pentru geologi. Încă din anii 1980, cercetătoarea Julie Brigham-Grette a studiat această regiune pentru a înțelege istoria glaciară a Alaskăi. Atunci, ea și colegii săi au cartografiat depozite marine și glaciare, folosind scoici vechi și alte metode pentru a stabili vârsta sedimentelor. Concluzia importantă a fost că după interglaciarul MIS-11, temperaturile au scăzut din nou, iar un mare sistem glaciar s-a extins din Munții Brooks peste o bună parte din nordul Alaskăi.

În acea perioadă, ghețarii au împins sedimente spre mare și au format structuri similare celor care au modelat și alte regiuni de pe glob. Peninsula Baldwin, unde se află Cape Blossom, ar fi fost sculptată chiar de astfel de procese. Brigham-Grette bănuia de atunci că unele fragmente de gheață glaciară au rămas prinse și izolate în sedimente moi, protejate apoi de permafrost.

Abia în 2023, interesul pentru această gheață a renăscut cu adevărat, după ce geograful Benjamin Jones a observat din elicopter texturi neobișnuite ale solului. În 2024, el și geologul Phillip Wilson au revenit la fața locului, iar în primăvara lui 2025 au extras primele mostre serioase, inclusiv un bloc de aproximativ 45 de kilograme tăiat cu drujba și transportat cu snowmobilul. Probele au ajuns ulterior la Woods Hole, unde au început analizele detaliate.

Descoperirea vine însă într-un moment critic. Falezele de la Cape Blossom sunt erodate rapid de mări tot mai agitate și de încălzirea amplificată a Arcticii. Potrivit cercetătorilor, țărmul s-a retras cu aproximativ 100 de metri din 1992 până astăzi, iar aproape jumătate din această eroziune s-a produs doar în ultimul deceniu. Ritmul sugerează o accelerare clară.

Un avertisment despre viitor, ascuns într-o relicvă a trecutului

Poate cea mai puternică imagine legată de această descoperire este contrastul dintre rezistența gheții și fragilitatea ei actuală. Dacă blocurile de la Cape Blossom au supraviețuit unor episoade naturale de încălzire timp de sute de mii de ani, faptul că acum se topesc și dispar atât de repede spune enorm despre intensitatea schimbărilor climatice actuale.

Există și un simbolism greu de ignorat. O bucată de gheață care a trecut prin mai multe interglaciare riscă să fie pierdută exact în momentul în care ar putea ajuta omenirea să înțeleagă mai bine ce urmează. Cercetătorii vor să afle cât de cald putea deveni nordul Alaskăi fără ca această gheață să se topească complet, cât timp a rezistat și ce spune despre avansul calotelor glaciare din trecut. Răspunsurile ar putea fi esențiale pentru proiecțiile privind viitorul nivelului mărilor și stabilitatea ghețurilor nordice.

Aici stă forța reală a descoperirii: nu este doar o poveste spectaculoasă despre o relicvă prinsă în permafrost, ci o piesă lipsă dintr-un puzzle climatic uriaș. Cape Blossom ar putea oferi emisferei nordice ceea ce până acum a lipsit aproape complet: o mărturie directă dintr-o epocă în care lumea trecea prin schimbări comparabile, în anumite privințe, cu cele spre care ne îndreptăm astăzi.

Timpul nu mai are însă răbdare. Gheața se topește, coasta se prăbușește, iar fereastra de cercetare se îngustează de la un sezon la altul. Ceea ce a rămas ascuns sute de mii de ani a ieșit la lumină tocmai când riscă să dispară. Iar asta transformă Cape Blossom nu doar într-un sit științific excepțional, ci și într-un avertisment limpede despre viteza cu care se schimbă lumea.

Bateriile uriașe pe care Samsung le testează: telefoane cu 12.000 mAh și chiar 18.000 mAh ar putea deveni realitate, dar și standard în industrie