De ce televizoarele OLED sunt atât de scumpe, ce spun experții

Dacă ai urmărit ofertele din ultimele sezoane de reduceri, probabil ai observat același tipar: prețurile la OLED scad, dar rămân constant peste alternativele LCD, iar diferența devine tot mai vizibilă pe diagonale mari. Asta nu ține doar de „premium pricing” sau de branding, ci de felul în care se fabrică efectiv un panou OLED și de câte unități „bune” ies dintr-un lot.

Pe scurt, OLED-ul este o tehnologie spectaculoasă, dar dificil de produs la scară mare fără pierderi. Iar în industrie, pierderile se traduc direct în cost: dacă un panou are un defect microscopic, devine rebut. Când defectul apare pe o diagonală uriașă, paguba e și mai mare. În plus, între marketing, logistică, licențe și competiția pe segmentele premium, producătorii își calibrează prețurile astfel încât să-și recupereze investițiile în fabrici și cercetare, scrie presa străină.

De unde vine prețul: randament, echipamente și risc

Producția de panouri OLED implică echipamente de mare precizie și procese sensibile, în care orice abatere poate compromite rezultatul final. Din acest motiv, un indicator cheie este „yield-ul” (randamentul): procentul de panouri conforme obținute dintr-un lot. Când yield-ul e mai mic, costul pe fiecare panou bun crește, pentru că trebuie să acoperi și materialele, și energia, și timpul investit în panourile care ajung la gunoi.

În ultimii ani, producătorii au raportat îmbunătățiri clare ale randamentului, iar asta a dus la ieftiniri reale ale panourilor. Totuși, randamentul nu ajunge instant la valori perfecte, mai ales pe tehnologii hibride precum QD-OLED, unde straturile și depunerile trebuie să fie extrem de uniforme. Fiecare generație de panou vine cu ajustări de proces, iar aceste ajustări costă: echipamente noi, recalibrare, testare, reproiectare.

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Horoscopul zilei de luni, 2 februarie 2026. Zodia pentru care săptămâna începe cu provocări profesionale

Un alt factor important sunt costurile fixe. O fabrică de panouri nu e un atelier care poate fi oprit ușor fără pierderi. Chiar dacă o linie funcționează la 50% din capacitate, compania tot plătește utilități, mentenanță, salarii, amortizarea echipamentelor și contractele de furnizare. Asta înseamnă că un OLED nu devine ieftin doar pentru că „se poate”, ci doar când producătorul reușește să scoată suficient volum bun, constant, fără să arunce prea mult.

Dimensiunea panoului amplifică toate aceste riscuri. Un „sheet” de producție poate fi tăiat eficient în mai multe panouri mai mici, dar în mult mai puține panouri mari. La 55″ și 65″ încă ai un echilibru relativ bun între material irosit și număr de unități obținute. Când urci la 77″, 83″ sau 97″, din aceeași suprafață rezultă mult mai puține ecrane, iar șansa ca un defect minuscul să apară undeva pe panou crește. Practic, nu plătești doar pentru „mai mult ecran”, ci și pentru probabilitatea mai mare de rebut și pentru faptul că pe o foaie de producție încape mai puțin produs vandabil.

De ce OLED arată mai bine: contrast, culori și mișcare

Partea ironică e că exact ce face OLED-ul scump îl face și excelent la imagine. Într-un panou OLED, fiecare pixel emite lumină proprie și poate fi stins complet. Asta înseamnă negru real, fără lumină „scăpată” din spate, cum se întâmplă la LCD. De aici vine și senzația de contrast aproape „infinit” pe care o vezi în scene întunecate, cu detalii fine și lumini punctuale (de exemplu, o lanternă sau un neon într-o stradă noaptea).

La LCD, imaginea e construită diferit: un backlight luminează în permanență, iar pixelii acționează ca niște filtre care lasă mai multă sau mai puțină lumină să treacă. Chiar și cu local dimming, există zone care rămân mai luminoase decât ar trebui, mai ales în jurul obiectelor strălucitoare pe fundal închis. OLED evită în mare parte această problemă, pentru că „zonele” sunt, de fapt, pixeli individuali.

OLED mai are un avantaj major la mișcare: timpii de răspuns foarte rapizi. Pixelii își schimbă starea extrem de repede, ceea ce reduce blur-ul și efectele de „ghosting” în sport, jocuri și scene cu panoramări rapide. Asta se simte nu doar în gaming competitiv, ci și în filme, când camera se mișcă rapid și vrei ca detaliile să nu se transforme într-o pată.

În ultimii ani, producătorii au lucrat și la punctul sensibil clasic: luminozitatea. Modelele mai noi au adus tehnologii care îmbunătățesc eficiența luminii, astfel încât vârfurile HDR să fie mai puternice decât pe OLED-urile din 2016–2020. Asta a redus distanța față de LCD-urile foarte luminoase, deși, în camere extrem de luminoase, LCD-ul poate rămâne în avantaj la „forță brută” pe lumină.

Cum alegi corect: când merită OLED și când nu

Dacă vrei experiența OLED fără să simți că plătești un „premium” exagerat, cele mai echilibrate diagonale rămân, de regulă, 55″ și 65″. Acolo ai varietate mare, concurență reală între producători și o eficiență mai bună a producției. Pe măsură ce treci spre 77″ și peste, plătești tot mai mult pentru risc și pentru raritatea procesului, nu doar pentru diferența de inci.

Gândește-te și la contextul de utilizare. Dacă te uiți preponderent seara, într-o cameră unde poți controla lumina, OLED îți dă genul de imagine care „arată ca în cinema”: negru profund, contrast spectaculos, detalii în umbre și unghiuri de vizualizare foarte bune. Dacă, în schimb, ai un living inundat de lumină naturală și TV-ul stă fix în fața ferestrei, un LCD performant (în special un mini-LED bine implementat) poate fi mai potrivit, pentru că împinge luminozitatea mai sus și combate mai bine reflexiile prin intensitate.

Contează și obiceiurile. Dacă lași multe ore același canal cu elemente statice (sigle, burtiere, scoruri), ia în calcul că există un risc de retenție și, în cazuri extreme, de burn-in. Tehnologiile moderne au protecții (mutare de pixeli, dimming pe elemente statice, cicluri de compensare), iar în utilizare normală riscul scade mult, dar nu dispare complet. Dacă știi că folosești televizorul ca „ecran de fundal” toată ziua, LCD-ul poate fi o alegere mai relaxată.

În final, prețul OLED rămâne ridicat pentru că fabricația e dificilă, randamentul nu e perfect, iar dimensiunile mari cresc pierderile. Partea bună e că, pe măsură ce procesele se maturizează și randamentele cresc, diferența față de LCD se tot micșorează, mai ales în zona 55–65″. Dacă îți calibrezi alegerea după cum și unde îl folosești, poți să te bucuri de avantajele OLED fără să plătești inutil pentru diagonale uriașe sau scenarii în care un LCD bun ar fi suficient.