De ce primul iPhone nu avea funcțiile pe care astăzi le considerăm banale. Pariul riscant făcut de Steve Jobs

După ce urmărești o lansare Apple, cu demonstrații spectaculoase și promisiuni despre următorul salt tehnologic, e greu să-ți imaginezi cât de multe îi lipseau primului iPhone. La evenimentul din 9 septembrie, pe care l-am urmărit în direct pe Playtech.ro, compania a prezentat noile iPhone 18 Pro și Pro Max, dar și iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Drumul până la un iPhone care își deschide ecranul ca o carte a început însă cu un aparat care nu putea nici măcar să copieze un fragment de text.

Imaginează-ți că ai strâns bani pentru un telefon scump, îl scoți din cutie și vrei să trimiți cuiva câteva rânduri dintr-un mesaj. Descoperi că trebuie să le tastezi din nou. Vrei să filmezi un moment cu familia, dar aplicația camerei face doar fotografii. Cauți magazinul de aplicații și afli că nu există. Astăzi, probabil te-ai întreba dacă ai făcut alegerea potrivită. În 2007, acestea erau limitele telefonului cu care Steve Jobs promitea să schimbe lumea.

Între timp, iPhone a devenit pentru mulți un „love brand”, un produs de care se atașează și la care revin dincolo de comparațiile dintre specificații. Pentru unii, inclusiv în România, a avea cel mai nou model poate însemna și un semn de statut social. Tocmai de aceea, începutul merită privit fără nostalgia care șterge imperfecțiunile: primul iPhone avea lipsuri reale, unele greu de acceptat chiar și în epoca lui.

Și totuși, era suficient să mărești o fotografie cu două degete sau să derulezi o pagină direct pe ecran ca să înțelegi de ce stârnea atâta curiozitate. Ceva ce înainte cerea butoane și meniuri devenea un gest firesc. Steve Jobs miza pe puterea acelei prime experiențe, fără să aibă garanția că oamenii vor ierta restul. Astăzi îi știm succesul. Atunci, era încă un pariu.

Telefonul care părea din viitor, dar nu putea copia un mesaj

Pe 9 ianuarie 2007, Steve Jobs a prezentat iPhone la San Francisco. Apple îl descria ca pe o combinație între un telefon, un iPod cu ecran mare și un dispozitiv pentru internet. În centrul anunțului original se afla controlul prin atingere, cu degetele, și o tastatură care apărea pe ecran atunci când era necesară.

La lansarea comercială din iunie, telefonul nu oferea însă copiere și lipire de text, mesaje MMS sau un magazin oficial pentru aplicații native realizate de alți dezvoltatori. Camera de doi megapixeli făcea fotografii, dar aplicația Apple nu înregistra videoclipuri. Conexiunea mobilă folosea EDGE, nu 3G, iar aparatul nu avea receptor GPS integrat, deși includea Google Maps.

Pentru cine venea din lumea telefoanelor cu butoane, schimbarea putea fi fascinantă și frustrantă în aceeași zi. Puteai naviga pe o pagină web și o puteai mări cu degetele, dar pentru a muta un fragment de text în altă aplicație trebuia să-l tastezi din nou.

Apple a ales să controleze atent ce putea face telefonul

Lipsurile nu aveau toate aceeași explicație. Unele țineau de componentele aparatului, altele de software, iar accesul dezvoltatorilor era o alegere explicită de produs. În iunie 2007, Apple le propunea acestora să creeze aplicații care funcționau în Safari, folosind tehnologii web.

În comunicatul de atunci, Jobs susținea că această abordare permite extinderea funcțiilor păstrând securitatea și fiabilitatea telefonului. Era soluția oficială pentru dezvoltatori înainte de App Store, cu posibilități diferite de cele ale aplicațiilor instalate direct în sistem.

Privite împreună, aceste alegeri arată prioritățile primei generații: Apple punea în față interfața, navigarea și integrarea funcțiilor existente. Ar fi însă greșit să prezentăm fiecare opțiune absentă drept o idee genială, calculată dinainte. Pentru cumpărător, inconvenientele rămâneau inconveniente, indiferent cât de spectaculoasă fusese prezentarea.

Primul Apple iPhone.

Funcțiile „banale” au venit în anii următori

În 2008, iPhone 3G a adus conexiunea mobilă mai rapidă și GPS integrat. Tot atunci, App Store a schimbat direcția produsului: dezvoltatorii puteau distribui oficial aplicații native, iar utilizatorii le descărcau direct pe telefon. Prin actualizarea software, magazinul a ajuns și pe primul iPhone.

Reacția publicului a fost rapidă. Apple a anunțat peste zece milioane de descărcări în primul weekend. Telefonul începea să capete funcții pe care nu le stabilea doar echipa care îl construise.

Copierea și lipirea textului au sosit în 2009, odată cu iPhone OS 3.0. Actualizarea a introdus și MMS pe modelele compatibile, însă primul iPhone a rămas fără suport oficial pentru această funcție. Înregistrarea video în aplicația camerei a devenit o caracteristică a noului iPhone 3GS.

Pariul era să schimbe un obicei, înainte să bifeze toate funcțiile

Riscul cel mare era să convingă oamenii să renunțe la repere familiare, inclusiv la tastatura fizică, pentru un telefon cu limitări vizibile. Industria avea deja nume puternice, iar Nokia își construise succesul prin telefoane care deveniseră parte din viața de zi cu zi.

Privit lângă generațiile actuale de iPhone, modelul original pare modest. Dar tocmai această distanță face începutul interesant. Telefonul pe care îl considerăm astăzi un reper nu a apărut complet: o parte din ceea ce îi definește identitatea s-a construit abia după ce oamenii au început să-l folosească.

Poate că imaginea cea mai potrivită pentru primul iPhone rămâne aceea a unei fotografii mărite cu două degete. Un gest mic, ușor de înțeles, care făcea tehnologia să pară mai apropiată. Restul avea să vină treptat, inclusiv posibilitatea de a copia un simplu mesaj.