De ce merită DLSS chiar și atunci când placa video poate rula jocurile în 4K nativ: avantajul nu mai ține doar de FPS

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
De ce merită DLSS chiar și atunci când placa video poate rula jocurile în 4K nativ: avantajul nu mai ține doar de FPS
NVIDIA reconstruiește imaginea / Foto: Profimedia

DLSS a fost asociat mult timp cu o soluție pentru plăcile video care nu pot susține un joc la rezoluția dorită. Ideea era simplă: jocul este randat intern la o rezoluție mai mică, iar tehnologia NVIDIA reconstruiește imaginea astfel încât rezultatul să semene cât mai mult cu rezoluția țintă. Câștigul principal era evident, mai multe cadre pe secundă fără un compromis prea mare la calitatea imaginii.

Între timp, tehnologia a evoluat suficient de mult încât DLSS poate avea sens chiar și pe un sistem care are suficientă putere pentru 4K nativ. Motivul nu mai este doar performanța. În multe jocuri moderne, imaginea obținută prin DLSS poate părea mai clară și mai stabilă decât cea randată nativ, mai ales atunci când alternativa folosește TAA, o metodă de antialiasing care poate introduce un aspect moale în timpul mișcării, scrie XDA-Developers.

4K nativ nu înseamnă automat cea mai clară imagine

TAA, sau temporal anti-aliasing, este prezent în foarte multe jocuri actuale. Tehnologia folosește informații din cadre succesive pentru a reduce marginile zimțate și efectele de shimmering care apar atunci când obiectele fine sunt afișate în mișcare. Problema este că această combinație de informații poate face imaginea să pară mai puțin precisă.

Firele de păr, vegetația, cablurile, obiectele aflate la distanță și alte elemente cu detalii fine pot pierde din claritate, mai ales în timpul deplasării prin joc. Rezultatul poate fi surprinzător: un joc rulat la 4K nativ poate să nu arate atât de curat pe cât sugerează rezoluția de pe hârtie.

DLSS folosește la rândul său informații temporale, însă algoritmul neural este conceput pentru a reconstrui mai bine detaliile din imagine. Tocmai aici apare unul dintre motivele pentru care tehnologia poate fi preferată chiar și atunci când GPU-ul ar putea rula jocul fără upscaling.

DLSS 4.5, de exemplu, poate oferi o imagine care păstrează mai bine detaliile fine și reduce senzația de neclaritate asociată cu TAA. În unele jocuri, diferența este suficient de vizibilă încât câștigul de performanță devine aproape un bonus, nu motivul principal pentru activarea tehnologiei.

La 4K, câteva zeci de cadre în plus pot conta mai mult decât rezoluția nativă

Ținta de 60 FPS a fost mult timp reperul pentru gaming-ul în 4K. Pe măsură ce monitoarele cu frecvențe de 120, 144 și chiar 160 Hz au devenit mai accesibile, această țintă nu mai este însă suficientă pentru toți jucătorii.

Un RTX 4090 poate rula în continuare foarte multe jocuri la 4K și peste 60 FPS, dar titlurile AAA devin constant mai solicitante. Activarea ray tracing-ului crește și mai mult presiunea asupra plăcii video, iar obținerea unei valori apropiate de 100 FPS poate deveni dificilă la rezoluție nativă.

În această situație, DLSS poate oferi exact spațiul de performanță necesar pentru a profita de un monitor cu rată mare de refresh. Iar dacă imaginea rezultată este suficient de apropiată sau chiar preferabilă celei obținute cu 4K nativ și TAA, motivul pentru a dezactiva tehnologia devine mult mai greu de susținut.

Același principiu se aplică și la 1440p. Atunci când există suficientă rezervă de performanță, DLAA poate fi o variantă foarte bună. Tehnologia folosește metoda de antialiasing asociată DLSS, dar fără etapa de upscaling, deoarece jocul este randat la rezoluția nativă.

Avantajul este o imagine foarte clară, însă DLAA are un cost de performanță. În funcție de joc și configurație, acesta poate ajunge la aproximativ 5-10%. La 4K, unde fiecare cadru suplimentar poate conta, pierderea respectivă poate fi mai greu de justificat.

DLSS a trecut de etapa în care era doar o soluție pentru FPS

În primele sale versiuni, DLSS putea lăsa impresia că imaginea este mai moale decât cea nativă. De aici a apărut și ideea că upscaling-ul trebuie activat doar atunci când placa video nu mai poate susține performanța dorită.

Generațiile recente au schimbat însă această percepție. Pentru anumite jocuri, DLSS poate elimina o parte din neclaritatea produsă de TAA și poate păstra mai bine detaliile în mișcare. În plus, cadrele suplimentare obținute prin randarea la o rezoluție internă mai mică permit folosirea mai confortabilă a unor setări grafice costisitoare sau atingerea unor valori mai apropiate de 100 FPS.

Asta nu înseamnă că DLSS este întotdeauna superior randării native. Calitatea diferă de la un joc la altul, iar DLAA rămâne o alegere excelentă atunci când prioritatea absolută este claritatea și există suficientă putere grafică pentru a suporta costul suplimentar.

Pentru gaming-ul modern, însă, alegerea nu mai trebuie redusă la „4K nativ pentru calitate, DLSS pentru performanță”. În anumite situații, DLSS poate fi activat tocmai pentru calitatea imaginii, iar performanța suplimentară devine avantajul secundar.