De când se trec copiii mici la întreținere: legea din 2026
În România, scutirea copiilor mici de la plata întreținerii în blocuri a trecut prin mai multe modificări legislative. Proiectul aflat acum în Parlament propune revenirea la o opțiune veche, însă impactul real asupra facturilor rămâne limitat.
Ce prevede legislația actuală privind copiii mici și întreținerea
În prezent, Legea nr. 196/2018, care reglementează asociațiile de proprietari, nu mai prevede nicio scutire pentru copiii cu vârsta de până în trei ani. Dimpotrivă, părinții au obligația să anunțe apariția unui copil în imobil în termen de 10 zile.
Această notificare rapidă este necesară pentru ca administratorii să poată calcula corect cheltuielile comune: apă rece și caldă, canalizare, energie termică și electrică pentru instalațiile comune, combustibil pentru prepararea apei calde și colectarea deșeurilor menajere.
Legea specifică că orice schimbare a numărului de membri ai familiei, inclusiv nașteri, decese, căsătorii sau închirierea apartamentului, trebuie comunicată prompt pentru ca repartizarea costurilor să fie exactă. Astfel, chiar și un bebeluș intră în calculele asociației, deși consumul său efectiv este minimal.
Ce prevedea vechea lege și cum funcționa scutirea copiilor mici
În aprilie 2017, prin modificările la Legea nr. 230/2007, copiii sub trei ani puteau fi scutiți de la plata cheltuielilor individuale de consum. Această scutire nu era obligatorie, ci depindea de decizia asociației de proprietari.
Mai mult, efectul ei era redus, deoarece se aplica doar asupra consumurilor individuale, care oricum sunt contorizate separat pentru fiecare apartament.
Practic, scutirea afecta doar costurile care se puteau măsura prin contoare sau repartitoare și nu avea impact asupra cheltuielilor generale ale blocului. Această opțiune a fost valabilă până în 2018, când vechea lege a fost înlocuită cu actuala Lege nr. 196/2018.
Vezi și Animale la bloc. Când plătești întreținere pentru ele, legea din 2026!
Ce schimbări ar putea aduce proiectul legislativ din 2026
Proiectul aflat acum în Parlament propune revenirea la scutirea copiilor mici de la plata cheltuielilor pe consumurile individuale, similar cu prevederea din vechea lege.
Totuși, impactul va fi limitat, pentru că se referă doar la consumurile contorizate individual, iar costurile generale ale blocului rămân aceleași.
Chiar dacă legea va fi adoptată, părinții vor putea beneficia doar de o reducere punctuală la facturile de apă, gaz sau energie termică aferente consumului copilului mic.
În plus, obligația de a raporta apariția unui copil în termenul legal rămâne valabilă, pentru a permite o repartizare corectă a cheltuielilor comune.
Aadar, deși proiectul legislativ aduce o posibilă ușurare pentru părinții de copii mici, beneficiile reale sunt restrânse, iar modul de calcul al întreținerii rămâne dependent de consumul individual și de deciziile fiecărei asociații de proprietari.