Cum îți recuperezi contul de Facebook dacă ți-a fost spart și îți dai seama când cineva încearcă să intre în el

Cum îți recuperezi contul de Facebook dacă ți-a fost spart și îți dai seama când cineva încearcă să intre în el
SPECIAL
Cum îți protejezi contulde Facebook / Foto: Iulia Kelt (Playtech)

Dacă ai primit o notificare ciudată de la Facebook sau nu te mai poți conecta în cont, nu ești singurul. Tot mai mulți oameni se confruntă cu tentative de acces neautorizat, iar uneori primul semn apare sub forma unei alerte care îți spune că cineva încearcă să se logheze.

De obicei, Facebook îți trimite o notificare sau un email în care vezi locația aproximativă (de exemplu un oraș), adresa IP și uneori chiar modelul dispozitivului folosit, cum ar fi un anumit telefon.

Important de știut este că aceste informații nu sunt întotdeauna 100% precise. Locația poate fi diferită dacă persoana folosește VPN sau rețele mobile, iar modelul telefonului poate fi doar o identificare aproximativă a browserului sau sistemului.

Cu toate astea, dacă vezi o alertă de login dintr-un loc sau de pe un dispozitiv pe care nu îl recunoști, trebuie să acționezi imediat.

tentativa furt cont facebook

Așa cum am pățit eu aici, spre exemplu. Din fericire, tentiva a eșuat.

Ce faci în primele minute după alertă

Dacă încă ai acces la cont, schimbă parola imediat. Nu amâna. Intră în setările de securitate și alege o parolă nouă, diferită de orice ai mai folosit.

Apoi verifică secțiunea „Where you’re logged in” și deloghează toate sesiunile necunoscute. Este unul dintre cei mai importanți pași, pentru că poți întrerupe accesul hackerului instant.

Dacă nu mai poți intra deloc în cont, mergi direct pe pagina oficială:
facebook.com/hacked

Introdu emailul sau numărul de telefon asociat și urmează pașii de recuperare.

Cum funcționează recuperarea contului

Procesul oficial este destul de simplu, dar trebuie urmat corect:

  • identifici contul
  • primești un cod de securitate pe email sau SMS
  • resetezi parola
  • verifici activitatea recentă

Dacă atacatorul a schimbat datele contului, Facebook îți va cere să îți confirmi identitatea. Asta poate însemna trimiterea unui document oficial (buletin sau permis), iar verificarea poate dura de la câteva ore până la câteva zile.

Ce faci dacă hackerul ți-a schimbat tot

În situațiile mai grave, când nu mai ai acces nici la email, nici la telefon, există totuși soluții. Facebook oferă opțiuni de recuperare prin verificare manuală.

Va trebui să completezi formulare de securitate și să dovedești că ești proprietarul contului. Este esențial ca numele și datele din cont să corespundă cu cele din actele trimise.

Partea pe care mulți o ignoră după recuperare

Aici se face diferența între un cont sigur și unul care va fi spart din nou.

Activează autentificarea în doi pași. Este cea mai importantă protecție pe care o poți avea. Chiar dacă cineva îți află parola, nu va putea intra fără codul suplimentar.

Verifică aplicațiile conectate la cont și elimină orice pare suspect. De asemenea, schimbă parola emailului asociat, mai ales dacă era aceeași.

De ce apar aceste atacuri

De cele mai multe ori, nu este vorba despre cineva „cunoscut”, ci despre:

  • parole slabe sau reutilizate
  • site-uri false unde ai introdus datele
  • aplicații dubioase care cer acces la cont
  • baze de date compromise

Chiar dacă vezi o locație precum București sau alt oraș din România, nu înseamnă automat că este cineva apropiat. Poate fi un VPN sau un server intermediar, dar nici prima variantă nu este exclusă.

Cum îți dai seama că e ceva în neregulă

Pe lângă alertele de login, mai există câteva semne clare:

  • mesaje trimise și nu de tine
  • postări pe care nu le-ai făcut
  • schimbări de parolă sau email
  • prieteni care primesc spam de la tine

Dacă observi oricare dintre acestea, tratează situația ca pe o urgență.