Cum completezi corect fișa pentru admiterea la liceu în 2026. Ordinea opțiunilor poate schimba complet repartizarea elevului

Cum completezi corect fișa pentru admiterea la liceu în 2026. Ordinea opțiunilor poate schimba complet repartizarea elevului
Imagine reprezentativă de ilustrație

Emoțiile pentru admiterea la liceu au început deja pentru elevii de clasa a VIII-a și părinții lor. Broșurile cu locurile disponibile și ultimele medii de admitere au fost distribuite, iar mulți au început deja calculele și simulările pentru repartizarea computerizată. În acest an, concurența se anunță mai mare, mai ales în marile orașe, după reducerea numărului de clase.

În București, de exemplu, vor funcționa 684 de clase de a IX-a, mai puține față de cele 755 existente anul trecut. Reprezentanții Inspectoratului Școlar spun că această scădere vine atât pe fondul reducerii numărului de elevi, cât și din reorganizarea claselor, care vor putea avea până la 28 de elevi, la care se adaugă locurile speciale pentru elevii romi și cei cu cerințe educaționale speciale.

Chiar și în aceste condiții, autoritățile dau asigurări că fiecare absolvent de gimnaziu va avea un loc la liceu. Totul depinde însă de modul în care sunt completate opțiunile pentru repartizare.

Cum se completează corect fișa de admitere

Profesorii și inspectorii școlari atrag atenția că una dintre cele mai mari greșeli este completarea unui număr prea mic de opțiuni sau alegerea lor într-o ordine greșită. Codurile liceelor trebuie trecute pe orizontală, în ordinea preferințelor reale ale elevului, nu în funcție de șansele estimate.

Specialiștii recomandă ca elevii să treacă atât liceele foarte dorite, chiar dacă mediile sunt mari, cât și variante considerate sigure, pentru a evita situațiile neplăcute. Ultima medie de admitere din anul anterior poate fi un reper important, însă nu garantează automat intrarea sau respingerea, pentru că mediile diferă de la un an la altul.

Mulți elevi spun că alegerea liceului este una dintre cele mai stresante perioade din timpul gimnaziului. Unii visează la colegii de top precum Spiru Haret, Gheorghe Lazăr sau Caragiale, iar părinții încearcă să îi ajute să ia cea mai bună decizie.

„Dacă te pregătești din timp și ai un program constant de studiu, stresul devine mai ușor de gestionat”, spun elevii care se pregătesc pentru Evaluarea Națională.

Apar schimbări importante pentru unele licee

Anul acesta apar și noutăți pentru anumite profiluri. Clasele pedagogice revin în atenție, în contextul deficitului de profesori din sistemul de învățământ. Mai multe licee din București vor pregăti viitorii dascăli încă din toamnă, iar probele de aptitudini au început deja.

În același timp, 32 de licee din țară au primit aprobarea de a modifica planurile de învățământ. Aceste unități vor putea decide numărul de ore și anumite discipline studiate, pentru a adapta programa la nevoile elevilor.

La unele colegii importante, diferențele dintre profilurile uman și real vor apărea abia din clasa a XI-a. În primii doi ani de liceu, elevii vor urma un trunchi comun, iar ulterior se va ține cont inclusiv de portofoliul educațional și recomandările profesorilor.

Admiterea la liceu în 2026 se face exclusiv pe baza mediei obținute la Evaluarea Națională. În marile colegii din București, ultimele medii de admitere au ajuns aproape de 10, în timp ce în Iași unele licee de top au avut ultime medii de peste 9,60.