Cum a ajuns Casa Radio unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din România. Plaza Centers cere până la 420 de milioane de euro de la statul român

Cum a ajuns Casa Radio unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din România. Plaza Centers cere până la 420 de milioane de euro de la statul român
Cum a ajuns Casa Radio un proiect-fantomă (Foto: Profimedia)

Unul dintre cele mai controversate proiecte imobiliare din România, Casa Radio din București, revine în centrul atenției după o nouă evoluție importantă în conflictul dintre dezvoltatorul Plaza Centers și statul român. Deși compania a pierdut recent procesul de arbitraj deschis la ICSID Washington, dezvoltatorul continuă lupta juridică la Curtea Internațională de Arbitraj de la Londra, unde cere despăgubiri care pot ajunge până la 420 de milioane de euro.

Plaza Centers continuă ofensiva juridică

Dosarul reprezintă ultimul mare litigiu rămas deschis între cele două părți și readuce în discuție unul dintre cele mai ambițioase și eșuate parteneriate public-private din România postcomunistă. Compania a anunțat oficial pe Bursa de la Londra că a depus pe 8 mai 2026 „Declarația sa de Apărare și Cererea Reconvențională”, prin care respinge acuzațiile formulate de statul român și solicită compensații estimate între 60 și 420 de milioane de euro.

„Compania a depus pe 8 mai 2026 Declarația sa de Apărare și Cererea Reconvențională. Depunerea respinge pretențiile formulate împotriva Companiei și include o cerere reconvențională prin care se solicită compensații în legătură cu litigiul, în cuantum cuprins între aproximativ 60 de milioane de euro și 420 de milioane de euro”, se arată în anunțul dezvoltatorului.

Totodată, Plaza Centers a precizat că mandatul avocaților care au reprezentat compania atât în procesul de la ICSID, cât și în arbitrajul de la Londra, s-a încheiat pe 9 mai.

„Compania își evaluează poziția și analizează toate opțiunile disponibile și pașii următori”, au transmis reprezentanții dezvoltatorului.

Procesul pierdut la Washington nu a închis conflictul

În aprilie 2026, Plaza Centers a anunțat că a pierdut procesul intentat statului român la ICSID Washington, unde compania solicita despăgubiri de aproximativ 425 de milioane de euro pentru blocarea proiectului Casa Radio.

„Hotărârea, adoptată cu majoritate de voturi, a respins pretențiile Companiei pe motive de jurisdicție”, se arată în comunicarea oficială a dezvoltatorului.

Cu toate acestea, disputa nu s-a încheiat, deoarece procesul de la Londra continuă, iar miza financiară rămâne uriașă. La rândul său, statul român a contestat parteneriatul public-privat și a cerut anterior despăgubiri estimate la două miliarde de euro, deși ulterior compania a precizat că aceste sume nu trebuie interpretate cumulativ.

Cum a ajuns Casa Radio un proiect-fantomă

Povestea Casa Radio începe în urmă cu aproape două decenii, când Plaza Centers și statul român au semnat un parteneriat public-privat pentru transformarea clădirii într-un proiect uriaș care urma să includă mall, birouri, hotel și centru de conferințe. Practic, în schimbul exploatării proiectului timp de 49 de ani, autoritățile române urmau să primească o clădire de birouri.

Planul părea spectaculos la acel moment, însă proiectul a rămas blocat ani la rând, fără investiții majore și fără o direcție clară. Nici dezvoltatorul nu a continuat lucrările, dar nici statul român nu a mai împins proiectul înainte.

În cele din urmă, Plaza Centers și-a redus treptat prezența în România și a început să vândă terenurile destinate altor proiecte comerciale.

Casa Radio şi ultimul 23 august serbat de Nicolae Ceaușescu

Casa Radio şi ultimul 23 august serbat de Nicolae Ceaușescu

Clădirea construită pentru controlul informației

Casa Radio nu este doar o clădire abandonată din centrul Bucureștiului, ci și una dintre cele mai simbolice construcții ale perioadei Ceaușescu. Arhitectul Șerban Țigănaș spune că proiectul făcea parte din seria marilor construcții monumentale ale regimului comunist, alături de Casa Republicii și alte clădiri ridicate pe actualul Bulevard Unirii.

„Casa Radio a fost gândită în seria de clădiri din care face parte, evident, actualul Palat al Parlamentului”, explică arhitectul, conform PressOne.ro.

Potrivit acestuia, stilul arhitectural era inspirat din modelul nord-coreean admirat de Nicolae Ceaușescu și urmărea să transmită ideea de putere și control.

„Dorea să fie, în același timp, monumental, imperial. Eu aș putea spune, dictatorial, de fapt”, afirmă Șerban Țigănaș.

Casa Radio a rămas însă neterminată după căderea regimului comunist, iar imaginea sa masivă și abandonată a devenit pentru mulți bucureșteni simbolul unui proiect grandios eșuat. Șerban Țigănaș își amintește inclusiv ultima defilare de 23 august 1989, când Nicolae Ceaușescu a apărut la balconul clădirii, deși doar fațada dinspre strada Știrbei Vodă fusese finalizată.

„Au placat-o cu travertin și marmură. În tribuna respectivă a stat Ceaușescu la defilare”, spune arhitectul.

Una dintre cele mai controversate clădiri din București

Pentru construirea Casei Radio a fost demolat vechiul hipodrom al Capitalei, care funcționase pe acel teren din anii ’50 până în anii ’80 și care era considerat unul dintre cele mai cunoscute locuri dedicate sporturilor ecvestre din București. Înainte de apariția hipodromului, zona găzduia baza sportivă Venus, legată de celebrul club de fotbal interbelic Venus București, echipă care a activat între 1914 și 1948 și care a avut un rol important în istoria fotbalului românesc.

Transformarea acelui spațiu într-un proiect gigantic al regimului comunist a schimbat complet imaginea zonei și a șters treptat una dintre cele mai importante pagini sportive ale Bucureștiului vechi.

Pentru regimul comunist, însă, terenurile dedicate sportului și agrementului nu mai aveau importanță într-un moment în care Nicolae Ceaușescu încerca să redeseneze centrul Capitalei prin construcții monumentale inspirate de modelul nord-coreean.

Casa Radio trebuia să devină un simbol al controlului informației și al puterii statului, iar chiar dacă proiectul nu a fost finalizat complet, clădirea a fost inaugurată oficial pe 23 august 1989, când tradiționala paradă militară organizată de ziua națională a României comuniste s-a desfășurat pentru prima dată în fața noii construcții. A fost, în același timp, ultimul mare eveniment public organizat de Nicolae Ceaușescu înainte de căderea regimului comunist câteva luni mai târziu.

După Revoluția din 1989, Casa Radio a rămas abandonată și s-a transformat treptat într-una dintre cele mai misterioase și controversate clădiri din București.