Certificatul de cazier judiciar electronic în 2026. Cum îl obții gratuit, pașii pe care trebuie să îi urmezi
În 2026, certificatul de cazier judiciar poate fi obținut simplu, rapid și gratuit, direct online. Documentul are valoare juridică deplină și poate fi folosit fără a mai fi tipărit, la toate instituțiile publice din România.
Ghid complet: cum obții cazierul judiciar electronic gratuit, în 2026
Certificatul de cazier judiciar în format electronic este disponibil exclusiv pentru persoanele fizice care au cetățenie română. Documentul este eliberat prin intermediul platformelor oficiale ale statului și este semnat cu semnătură electronică calificată, fiind echivalentul unui act autentic.
Cazierul judiciar electronic poate fi folosit în orice situație în care este solicitat acest document: angajare, obținerea unor autorizații sau avize, depunerea de dosare pentru proiecte europene, vize sau alte proceduri administrative.
Autoritățile publice au obligația să accepte documentele în format electronic, fără a mai cere varianta tipărită. Este important de știut că documentul se utilizează și se transmite exclusiv în format digital. Tipărirea nu este necesară și nici recomandată, deoarece validitatea sa este dată de semnătura electronică, nu de suportul fizic.
Care sunt pașii pentru obținerea online
Există două modalități prin care cetățenii români pot obține gratuit cazierul judiciar electronic. Prima opțiune este accesarea platformei hub.mai.gov.ro.
Aici, solicitantul completează un formular online, iar pentru stabilirea identității este necesară o singură prezentare fizică la o unitate de poliție care eliberează cazier judiciar. După această validare inițială, toate cererile ulterioare pot fi făcute exclusiv online. A doua variantă este prin platforma ghișeul.ro.
Utilizatorii care au cont sau doresc să își creeze unul pot solicita documentul prin validarea identității electronice cu un card bancar emis în România, înrolat 3D Secure.
După validare, utilizatorul este redirecționat automat către platforma hub.mai.gov.ro, unde completează cererea. În ambele cazuri, documentul este generat electronic și poate fi descărcat direct din contul personal, fără costuri.
Ce trebuie să știe cetățenii străini
Pentru cetățenii care nu au cetățenie română, procedura este diferită. Certificatul de cazier judiciar nu poate fi obținut online și se eliberează prin procedura clasică, la ghișeu. Termenul de soluționare este de aproximativ 30 de zile.
În cazul cetățenilor din state membre ale Uniunii Europene, la document se atașează și un extras din cazierul statului de cetățenie. Pentru resortisanții din afara UE, se adaugă și informații din alte state membre care dețin date relevante despre persoana respectivă.
Cazierul judiciar electronic reprezintă un pas important în digitalizarea serviciilor publice și elimină complet drumurile inutile la ghișeu pentru majoritatea cetățenilor români. Procesul este gratuit, rapid și oferă aceeași valoare juridică precum documentul obținut pe hârtie.
Vezi și La ce ajută Certificatul de urbanism: tot ce trebuie să ştii despre act!