Ce ne arată cimpanzeii despre comportamentele riscante ale adolescenților, conform oamenilor de știință
Adolescența este adesea descrisă ca o perioadă dominată de decizii impulsive și comportamente periculoase. Statisticile din mai multe țări arată că adolescenții au un risc mai mare de a suferi accidente grave decât copiii mai mici, iar explicația uzuală indică schimbările hormonale și „pofta de risc” apărută odată cu pubertatea.
Un studiu recent propune însă o interpretare diferită, bazată pe observații din lumea animală, se arată în The Conversation.
Cercetarea, realizată pe cimpanzei sălbatici, una dintre speciile cele mai apropiate de om din punct de vedere evolutiv, sugerează că nu dorința de pericol crește brusc în adolescență, ci libertatea de a acționa fără supraveghere. Cu alte cuvinte, adolescenții nu devin mai riscanți pentru că se schimbă biologic, ci pentru că sunt monitorizați mai puțin decât în copilărie.
Ce au observat cercetătorii la cimpanzei
Pentru a înțelege mai bine comportamentele riscante, cercetătorii au analizat modul în care cimpanzeii se deplasează prin copaci. Studierea riscului fizic la oameni este limitată de considerente etice, însă cimpanzeii sălbatici se confruntă zilnic cu situații periculoase: se cațără la înălțimi mari, sar între crengi sau se lasă în gol pentru a ajunge pe o altă ramură ori la sol.
Echipa a urmărit peste 100 de cimpanzei din Parcul Național Kibale, Uganda, cu vârste cuprinse între 2 și 65 de ani.
Cercetătorii au notat diferite tipuri de mișcări, de la cele sigure, mersul sau balansarea cu o priză fermă, până la cele considerate riscante, precum săriturile peste goluri sau căderile controlate.
Datele adunate pe parcursul mai multor ani au arătat un tipar clar: cele mai îndrăznețe comportamente apar la vârste foarte mici și scad treptat odată cu înaintarea în vârstă.
Cimpanzeii cu vârste între 2 și 5 ani au manifestat cel mai ridicat nivel de risc fizic. Juvenilii și adolescenții au continuat să își asume pericole, dar într-o măsură mai redusă, iar adulții au fost cei mai precauți.
Important este că adolescența nu a reprezentat un punct maxim al comportamentului riscant. De asemenea, cercetarea nu a identificat diferențe semnificative între masculi și femele, contrar unor presupuneri frecvente despre diferențele de gen în asumarea riscurilor.
Ce ne spune acest lucru despre adolescenții umani
Diferența majoră dintre oameni și cimpanzei apare la capitolul supraveghere. Puii de cimpanzeu devin relativ independenți foarte devreme; după aproximativ doi ani, ei nu mai sunt permanent în contact fizic cu mamele lor. Observațiile au arătat că, în majoritatea situațiilor riscante, puii se aflau în afara razei de intervenție a mamei.
În societățile umane, situația este diferită. Copiii sunt atent monitorizați de părinți și de alți adulți, bunici, educatori sau frați mai mari, pe o perioadă mult mai lungă.
Abia în adolescență controlul se relaxează, iar tinerii capătă mai multă autonomie. Cercetătorii sugerează că această scădere a supravegherii oferă mai multe ocazii pentru comportamente riscante, care existau potențial și mai devreme, dar erau limitate de reguli și de prezența adulților.
Studiul mai indică și alte explicații posibile pentru scăderea riscului odată cu vârsta. La cimpanzei, adulții sunt mai grei și au oase mai rigide, astfel încât o cădere poate fi mult mai periculoasă decât pentru un pui. Prin urmare, prudența crescută poate fi o adaptare necesară pentru supraviețuire.
Pentru oameni, concluziile au implicații importante. Ele sugerează că asumarea controlată a riscurilor în copilărie, prin joacă și explorare, ar putea fi o parte normală a dezvoltării.
Unii antropologi consideră că accesul la activități care implică un anumit grad de risc, precum joaca pe structuri de cățărat, ajută la dezvoltarea abilităților motorii și a încrederii. Provocarea pentru părinți rămâne găsirea echilibrului între protecție și libertate, astfel încât copiii să învețe să gestioneze riscul înainte de a ajunge la adolescență.