Când primești bani pentru zilele de concediu neluate? Tot ce trebuie să ştie angajaţii despre acest drept
Concediul de odihnă anual este un drept fundamental al salariaților și are rolul de a asigura refacerea capacității de muncă și protejarea sănătății angajaților. De aceea, legislația muncii din România stabilește reguli clare privind modul în care acest concediu trebuie efectuat și situațiile limitate în care zilele neefectuate pot fi compensate în bani.
Ce se întâmplă dacă nu îți iei concediul într-un an?
Potrivit Alexandrei Vâlcelaru, avocat specializat în dreptul muncii, regula generală este că zilele de concediu de odihnă trebuie efectuate în natură, adică prin acordarea efectivă a timpului liber. Compensarea în bani a concediului de odihnă reprezintă o excepție și este permisă doar într-o situație precisă: la încetarea contractului individual de muncă.
Există situații în care un salariat nu reușește să își efectueze concediul de odihnă în anul în care are dreptul la acesta. Dacă există motive justificate și acordul salariatului, angajatorul este obligat să acorde concediul într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care a apărut dreptul la concediu. Această perioadă este cunoscută drept perioada de report.
În practică, însă, apar frecvent situații în care zilele de concediu neefectuate se acumulează de la an la an. Uneori, angajații preferă să nu își ia concediul în ideea că vor primi bani pentru aceste zile atunci când vor pleca din companie. Totuși, legea nu încurajează această practică.
De asemenea, există și cazuri în care angajatorii plătesc zilele de concediu neefectuate chiar în timpul derulării contractului de muncă. O astfel de practică este considerată nelegală, deoarece legea nu permite compensarea concediului în bani decât în momentul încetării raportului de muncă.
Când poți cere compensarea în bani pentru concediul neefectuat?
Situația devine mai complexă atunci când există zile de concediu care depășesc perioada de report de 18 luni. În acest caz trebuie analizat cine este responsabil pentru neefectuarea concediului. Dacă zilele de concediu nu au fost luate din culpa salariatului, dreptul la compensare se poate pierde. Cu alte cuvinte, dacă angajatul a refuzat sau a evitat nejustificat să își ia concediul, acesta nu va putea cere plata zilelor respective la încetarea contractului de muncă.
În schimb, dacă responsabilitatea aparține angajatorului, lucrurile se schimbă. Atunci când angajatorul nu a oferit în mod real posibilitatea efectuării concediului, dreptul la compensare devine un drept la despăgubire, iar salariatul poate solicita plata acelor zile la încetarea contractului de muncă, indiferent de perioada în care acestea s-au acumulat.
Un aspect important este că dreptul de a solicita compensarea pentru concediul neefectuat se naște la momentul încetării raportului de muncă, nu atunci când expiră perioada în care concediul trebuia efectuat. În plus, acțiunea în instanță pentru obținerea acestei compensații poate fi introdusă în termen de trei ani de la momentul în care s-a născut dreptul la acțiune.
Clarificări recente în lege
Prin Decizia nr. 40 din 9 martie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat această interpretare. Instanța a stabilit că dreptul la compensarea concediului de odihnă neefectuat există doar dacă angajatorul nu a oferit efectiv salariatului posibilitatea de a-și lua concediul. În schimb, dacă salariatul a refuzat sau a evitat în mod nejustificat efectuarea concediului, compensarea nu mai este justificată.
Concluzia este clară: concediul de odihnă nu trebuie privit ca o sursă de venit suplimentar. Scopul său principal este refacerea capacității de muncă și menținerea sănătății salariaților. Din acest motiv, atât angajatorii, cât și angajații trebuie să se asigure că zilele de concediu sunt efectuate la timp, conform prevederilor legale.