Vești bune pentru românii fără asigurare, dar care suferă de boli cronice. Ce au decis autoritățile
Ministerul Sănătății vine cu un anunț de ultimă oră, menit să combată dezinformările care se regăsesc acum pe Internet, legat de persoanele care suferă de boli cronice!
Ce se întâmplă cu românii neasigurați care suferă de boli cronice
Așadar, autoritățile anunță ferm că toți pacienții cu boli cronice, inclusiv cei neasigurați, vor continua să primească tratamentele necesare prin Programele Naționale de Sănătate. Precizarea vine în contextul răspândirii unor informații eronate potrivit cărora doar bolnavii de cancer ar mai beneficia de aceste programe.
Autoritățile clarifică faptul că accesul la tratamente rămâne garantat pentru toate categoriile de pacienți cronici, fără discriminare legată de statutul de asigurat.
Nu doar bolnavii de cancer neasigurați vor primi tratament
Proiectul de lege publicat de Ministerul Finanțelor confirmă că persoanele cu afecțiuni incluse în programele naționale vor beneficia de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, dispozitive și alte tratamente necesare până la vindecarea bolii.
Astfel, pacienții cu afecțiuni oncologice, diabet, boli cardiovasculare, boli rare, insuficiență renală, HIV/SIDA, tuberculoză și alte boli cronice vor primi în continuare gratuit tratamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, investigații și servicii de specialitate.
Ministerul subliniază că niciun pacient cronic nu va fi exclus de la tratamentele esențiale, iar programele active acoperă, printre altele, diabetul, oncologia, sănătatea mintală, bolile cardiovasculare, bolile rare, tuberculoza și HIV/SIDA.
Instituția recomandă cetățenilor să se informeze doar din surse oficiale, precum site-urile Ministerului Sănătății și CNAS, și să nu se lase influențați de zvonuri sau informații eronate.