19 oct. 2025 | 13:43

Vești bune pentru românii care au contract cu PPC. Ce beneficii primesc în plus la factură

ECONOMIE
Share
Vești bune pentru românii care au contract cu PPC. Ce beneficii primesc în plus la factură
Oferte de la PPC

PPC Energie a lansat un nou program de loialitate dedicat clienților săi, denumit PPC myRewards, prin care utilizatorii pot beneficia de reduceri și oferte speciale la numeroși comercianți din țară.

Inițiativa marchează o premieră pe piața energetică din România, fiind primul program de acest tip oferit de un furnizor de energie, potrivit unui comunicat al companiei.

Programul este disponibil atât în aplicația mobilă myPPC, cât și în varianta web, oferind acces la beneficii din domenii variate, de la tehnologie și fashion, până la sănătate, turism și cultură.

Scopul proiectului, spune Ionuț Dună, directorul general al PPC Energie, este de a le oferi clienților „condiții avantajoase pentru confortul zilnic și un stil de viață modern”, potrivit Economica.

Reduceri și beneficii prin parteneriate cu branduri cunoscute

Până la sfârșitul lunii noiembrie, clienții PPC Energie pot accesa oferte de la peste 20 de branduri partenere, printre care Samsung, Cărturești, LC Waikiki, Hilio, Watchshop, Fashion Boutique, Tuju sau Bottega Verde. Lista completă a comercianților va fi actualizată constant, iar unele oferte sunt disponibile exclusiv prin intermediul platformei myRewards.

Utilizatorii pot activa ofertele dorite direct din secțiunea dedicată a aplicației, primind automat un voucher de tip alfanumeric, care le permite obținerea reducerilor sau a prețurilor promoționale la achizițiile online.

PPC Energie precizează că mai mult de jumătate dintre cei aproximativ trei milioane de clienți folosesc deja aplicația myPPC pentru plăți, transmiterea indexului, verificarea soldului sau accesarea altor servicii.

PPC își diversifică portofoliul de produse

Lansarea programului myRewards vine după extinderea recentă a ofertei PPC Energie, care include acum și electrocasnice de mari dimensiuni, precum frigidere, mașini de spălat și aparate de gătit, ce pot fi achiziționate direct de pe site-ul companiei sau din cele peste 80 de magazine fizice, cu plata în tranșe lunare adăugate pe factura de energie.

Totodată, clienții rezidențiali pot utiliza gratuit platforma PPC myEnergy Coach, un instrument digital care oferă recomandări personalizate pentru reducerea consumului de energie și optimizarea costurilor.

Cu o bază de clienți care depășește trei milioane de persoane fizice și juridice, PPC Energie își consolidează poziția de furnizor integrat pe piața românească, mizând pe digitalizare și servicii complete pentru eficiență și confort.