Vești bune pentru fanii lui Chris Hemsworth – Se lansează „Dincolo de limite: O viață mai bună”, pe Disney+. Așa vezi apariția surpriză la concertul lui Ed Sheeran de la București
După succesul seriei „Dincolo de limite” (Limitless), în care Chris Hemsworth a explorat metode pentru a trăi mai sănătos și mai mult, actorul revine în august 2025 cu un nou sezon captivant: „Dincolo de limite: O viață mai bună” (Limitless – Live Better Now).
Producția originală, disponibilă pe Disney+ începând cu 15 august, aduce o provocare unică și de-a dreptul transformatoare, menită să ofere soluții concrete pentru îmbunătățirea calității vieții noastre.
Provocări intense pentru o viață mai bună, dar și imagini de la concertul Ed Sheeran de la București
În această serie, Chris Hemsworth își testează limitele atât fizic, cât și mental, confruntându-se cu trei mari obstacole universale: durerea, frica și declinul cognitiv.
Filmările au avut loc în șase țări timp de doi ani, iar în această călătorie actorul este însoțit de o echipă de experți de renume, precum Dr. BJ Miller, specialist în îngrijire paliativă, și Dr. Maya Shankar, expertă în științe cognitive, dar și de personalități diverse, de la sportivi de performanță la artiști.
Pentru a-și stimula puterea mentală, Chris învață de la zero să cânte la tobe, pregătindu-se să performeze pe scena unui concert live împreună cu Ed Sheeran, în fața a 70.000 de spectatori pe Arena Națională din București.
Experiența intensă îi testează răbdarea și memoria, dovedind că învățarea unei noi abilități poate întări funcțiile cognitive și poate aduce beneficii mentale semnificative.
Într-un alt episod, actorul își depășește frica escaladând un perete stâncos de 180 de metri în Alpii Elvețieni. Prin această experiență, el explorează conceptul de „Flow”, o stare de hiperconcentrare și curaj, demonstrând cum asumarea riscurilor poate contribui la o sănătate mintală mai bună și la o viață plină de satisfacții.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/07/chris-hemsworth-la-concertul-lui-ed-sheeran-bucuresti-seria-limitless-disney-national-geographic-scaled.jpg)
Chris Hemsworth, apariție surpriză la concertul lui Ed Sheeran de la București Foto: National Geographic / Evan Peterakis
Învățături din durere și reziliență în „Dincolo de limite”
Ultima provocare îl poartă pe Chris în Coreea de Sud, unde se antrenează cu membri ai Forțelor Speciale și explorează metode inovatoare și tradiționale de gestionare a durerii cronice.
Îndrumat de Dr. BJ Miller, el experimentează chiar tehnici extreme, precum electroșocuri și spray paralizant, pentru a-și rescrie răspunsul organismului la durere.
Această călătorie dramatică scoate în evidență importanța rezilienței și oferă spectatorilor instrumente practice pentru a face față durerii și stresului în viața de zi cu zi.
Chris Hemsworth a declarat că filmarea acestui sezon i-a schimbat profund perspectiva asupra vieții și sănătății, iar scopul său este să inspire publicul să iasă din zona de confort și să accepte provocările care pot transforma viața.
Seria „Dincolo de limite: O viață mai bună” combină cele mai noi cercetări științifice cu povești personale și metode testate, oferind o perspectivă integrată asupra modului în care fiecare dintre noi poate trăi mai bine, începând chiar de acum.
Dacă ești în căutarea unor soluții reale și inspirație pentru o viață mai sănătoasă și echilibrată, acest nou sezon cu Chris Hemsworth poate fi o vizionare obligatorie, ce promite să provoace și să motiveze fiecare privitor.
Așa cum menționam anterior, vei putea vedea producția pe Disney+.