Un nou incident aviatic panichează călătorii: „Credeam că este sfârșitul”. Un Boeing 757-300 a aterizat de urgență în Italia după ce un motor a luat foc. Video
Un avion de tip Boeing 757-300, aparținând companiei germane Condor și având la bord 273 de pasageri, a fost nevoit să aterizeze de urgență sâmbătă la Brindisi, în Italia, după ce unul dintre motoare a luat foc. Aeronava efectua o cursă din Corfu (Grecia) către Düsseldorf (Germania).
Probleme în aer pentru un Boeing 757-300
Potrivit martorilor, motorul drept s-a defectat la scurt timp după decolare, la o altitudine de aproximativ 1.500 de picioare (457 de metri), moment în care pasagerii au auzit și o explozie. Piloții au redirecționat imediat zborul spre Italia.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, însă securitatea pasagerilor este prioritatea noastră absolută în orice moment”, a transmis compania Condor Flugdienst GmbH într-un comunicat.
Unul dintre pasageri a povestit pentru publicația Bild:
„A fost o experiență oribilă. Eu am trimis SMS-uri de adio, pentru că credeam că este sfârșitul.”
În ciuda panicii de la bord, pilotul a reușit să-și păstreze calmul, informând constant pasagerii și încercând să-i liniștească.
Eine Condor-Maschine, die auf dem Weg von Korfu nach Düsseldorf war, ist gestern in Brindisi in Italien notgelandet. Verletzt wurde niemand. Heute sollen die 247 Passagiere mit einer Ersatzmaschine ihren Flug fortsetzen.https://t.co/qq5SP1bwus pic.twitter.com/z1mQRgZLPU
— WDR aktuell (@WDRaktuell) August 17, 2025
Pasagerii, blocați o noapte în Italia
După aterizarea de urgență, pasagerii au fost debarcați treptat, însă nu toți au fost cazați la hotel, din cauza lipsei de locuri disponibile.
„După aterizare, clienții au părăsit treptat avionul. Din nefericire, nu existau suficiente capacități hoteliere disponibile la fața locului”, a precizat compania pentru tabloidul german.
Pentru cei rămași în aeroport, au fost distribuite vouchere pentru alimente și pături. Duminică, un alt avion a fost trimis de Condor pentru a-i transporta pe pasageri la Düsseldorf. autoritățile italiene au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului.
Yesterday, Condor flight #DE3665, a Boeing 757-300 (D-ABOK) from Corfu to Düsseldorf, suffered engine surges shortly after takeoff with flames and loud bangs reported from the right engine.
The crew shut it down, declared an emergency, and safely diverted to Brindisi, Italy,… pic.twitter.com/5spEYF8uKf— Turbine Traveller (@Turbinetraveler) August 17, 2025