Trăim într-o simulare? Gravitația ar putea fi doar un algoritm cosmic

De-a lungul istoriei, gravitația a fost considerată una dintre cele patru forțe fundamentale ale naturii, responsabilă pentru stabilitatea întregului univers. Însă un nou studiu publicat în AIP Advances de fizicianul Melvin Vopson propune o ipoteză tulburătoare: gravitația nu este o forță propriu-zisă, ci mai degrabă o manifestare emergentă a unui cod informațional, specific unui sistem care funcționează… ca un computer.

Dacă această teorie este corectă, nu doar gravitația, ci întreaga structură a universului ar putea fi rezultatul unui sistem digital, ghidat de principii similare celor din informatică. Pe scurt, trăim într-o simulare.

În viziunea lui Vopson, gravitația nu este o forță care atrage obiectele între ele, așa cum o înțelegem în prezent, ci o iluzie generată de tendința naturală a universului de a compacta informația. Inspirat de teoria informației – un domeniu matematic fondat de Claude Shannon – cercetătorul propune o nouă lege a naturii: a doua lege a infodinamicii.

Această lege sugerează că, într-un sistem închis, „entropia informațională” (gradul de dezorganizare a informației) nu poate crește, ci doar să rămână constantă sau să scadă. Este o inversare radicală a celebrei legi a termodinamicii, care spune că dezordinea fizică tinde să crească în mod natural.

Vopson oferă exemplul unei cești de cafea fierbinte. Inițial, moleculele au o distribuție largă de energii, ceea ce înseamnă un nivel ridicat de entropie informațională. Pe măsură ce cafeaua se răcește și moleculele ajung la un echilibru termic, entropia informațională scade – toate particulele devin similare din punct de vedere energetic.

Prin extrapolare, același principiu se aplică și în cazul universului: materia se organizează sub influența gravitației în moduri care reduc entropia informațională, exact așa cum un sistem informatic comprimă datele pentru a funcționa mai eficient.

Universul ca joc video: spațiul format din pixeli de informație

Una dintre cele mai fascinante implicații ale teoriei este viziunea asupra spațiului nu ca o întindere continuă și netedă, ci ca o rețea de celule informaționale – echivalentele pixelilor într-o imagine digitală. Fiecare „celulă” conține date esențiale despre poziția și proprietățile particulelor care se află în acel loc.

Această abordare ne amintește de modul în care funcționează simulările pe calculator. Când obiectele sunt dispersate, sistemul trebuie să proceseze mai multă informație. Dar când obiectele se adună – așa cum planetele și stelele se adună sub influența gravitației – informația se simplifică și devine mai ușor de gestionat.

Astfel, gravitația ar putea fi doar un efect colateral al dorinței universului de a reduce complexitatea informațională. Nu este vorba de atracție între mase, ci de comprimare de date – exact așa cum fac computerele noastre pentru a economisi spațiu și resurse.

Dacă universul este un software, gravitația este regula lui de eficiență

Punctul culminant al teoriei lui Vopson este faptul că, atunci când calculezi forța informațională generată de această tendință naturală spre ordine, obții rezultate aproape identice cu cele ale legii gravitației formulate de Newton.

Această coincidență nu pare întâmplătoare. Într-un univers guvernat de reguli algoritmice – cum ar fi o simulare – am aștepta exact aceste trăsături: eficiență maximă, simetrie, compresie. Și o „lege” precum gravitația ar apărea inevitabil din aceste reguli de bază.

Această ipoteză merge dincolo de teoriile existente despre „gravitația entropică” și propune o viziune unificatoare între fizică și teoria informației. Universul devine astfel nu un mecanism mecanic newtonian, ci un program de calcul cosmic, cu legi fundamentale care decurg din optimizarea informației.

Concluzie: știință sau science-fiction?

Deși nu avem încă dovezi concrete că trăim într-o simulare, tot mai multe observații sugerează că universul nostru funcționează asemenea unui proces computațional. Teoria lui Vopson nu este doar o speculație filozofică, ci o lucrare fundamentată pe date și principii matematice solide.

Dacă această direcție de cercetare se confirmă, întrebările devin din ce în ce mai tulburătoare: cine a creat simularea? De ce? Și ce se întâmplă dacă sistemul se oprește?

Până atunci, continuăm să explorăm misterele universului – dar poate cu ochii deschiși către ideea că realitatea nu este ceea ce pare. Poate că gravitația nu ne ține doar ancorați pe pământ, ci și conectați la un cod cosmic, care rulează dincolo de percepția noastră.