Taxa de 25 de lei pe coletele sub 150 de euro: curierii trebuie să o strângă, dar regulile lipsesc

Începând cu 1 ianuarie 2026, coletele cu valoare declarată sub 150 de euro care vin din afara Uniunii Europene vor fi taxate cu 25 de lei (aproximativ 5 euro) fiecare. Măsura vizează în special fluxul uriaș de comenzi asociate platformelor precum Temu, AliExpress sau Trendyol, care au câștigat teren în România prin prețuri foarte mici și livrări masive.

Partea care a aprins discuția în industrie nu este doar taxa în sine, ci mecanismul: statul a pus firmele de curierat și operatorii poștali în rolul de colectori pentru acești bani, fără să le spună concret cum trebuie să îi încaseze și ce se întâmplă în scenariile inevitabile din piață: cine plătește efectiv, cum se urmăresc coletele „purtătoare de taxă” și cine suportă riscul dacă taxa nu se încasează.

Legea care introduce taxa a fost publicată în Monitorul Oficial la mijlocul lunii decembrie și stabilește clar două lucruri: ce se taxează (coletele sub 150 de euro provenite din spațiul extracomunitar) și cine trebuie să se ocupe de bani (furnizorii de servicii poștale/curierat din România, inclusiv Poșta Română și marii curieri privați). Practic, pentru fiecare astfel de colet, se adaugă o sumă fixă de 25 de lei.

În expuneri publice și estimări din piață, România ar primi zilnic în jur de 200.000 de colete din afara UE, unele surse indicând chiar 250.000–300.000 în medie, cu o valoare medie pe colet în jurul a 50 de euro. La aceste volume, taxa ar putea însemna încasări de ordinul unui milion de euro pe zi, iar orice sincope administrative se traduc imediat în blocaje logistice și costuri pentru operatori.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

Măsura are și un context european: la nivelul UE se discută o taxă de 3 euro pentru coletele sub 150 de euro din afara Uniunii, cu aplicare de la jumătatea lui 2026. Diferența e importantă: România introduce mai devreme o taxă mai mare, ceea ce schimbă brusc ecuația pentru platforme și pentru lanțul logistic local, chiar în perioada în care comerțul online este deja foarte aglomerat.

Curierii, transformați în colectori: cine plătește și cine răspunde dacă nu plătește

Cea mai mare problemă semnalată de companiile de curierat este că legea spune „colectați”, dar nu definește procedura concretă. În practică, firmele de curierat nu au mereu relație comercială directă cu marketplace-ul (Temu, AliExpress, Trendyol), ci cu intermediari logistici care preiau, consolidează, introduc marfa în țară și abia apoi o distribuie pe „ultima milă”. Asta complică întrebarea esențială: cine e debitorul real al taxei în relația cu curierul român – platforma, vânzătorul, intermediarul sau destinatarul?

Reprezentanții din industrie au atras atenția și asupra unui risc financiar foarte concret: dacă operatorul este obligat să vireze taxa către stat, dar nu reușește să o încaseze de la cine ar trebui s-o plătească, ajunge să acopere din fonduri proprii o sumă care nu are legătură cu serviciul de curierat și nu îi aduce valoare adăugată. La scara a sute de mii de colete pe zi, chiar și o mică rată de neîncasare poate deveni o pierdere majoră. În scenariul în care apar sute de mii sau milioane de expedieri pe lună, discuția trece rapid de la „taxă” la „creditare forțată” a statului de către companii private.

Mai există și problema lanțurilor mixte: un colet poate intra în România printr-o firmă și poate fi livrat de alta (subcontractare, preluări regionale, parteneriate). Fără reguli clare de trasabilitate fiscală, apar inevitabil întrebări despre cine „deține” obligația de colectare, cum se dovedește că taxa a fost cerută și cum se evită dubla taxare sau, dimpotrivă, evitarea taxării.

În acest tablou, ANAF a pus în dezbatere un proiect de ordin care ar clarifica mai ales partea de declarare și virare a sumelor (termene, raportări), însă nu acoperă miezul problemei semnalate de curieri: procedura efectivă de colectare, identificarea plătitorului și mecanismele de protecție dacă taxa nu se încasează.

Miza reală: echilibrarea pieței și riscul de blocaje într-un flux de sute de mii de colete

Guvernul și susținătorii măsurii invocă două argumente principale. Primul este bugetar: la volumele actuale, taxa poate aduce venituri semnificative. Al doilea este de „echitate” economică: retailerii locali și europeni susțin de ani buni că platformele din afara UE concurează într-un regim avantajos, profitând de costuri reduse și de scutiri/optimizări în zona coletelor mici, ceea ce apasă pe comercianții care respectă integral regulile fiscale și de conformitate din UE.

Dinspre zona comerțului online local, argumentul este că taxa poate „mai echilibra” balanța, chiar dacă nu rezolvă complet diferențele. O parte dintre actorii din piață subliniază că nu e vorba doar de fiscalitate, ci și de asimetria regulilor: comercianții din UE au obligații mai stricte privind calitatea produselor, protecția consumatorului, gestionarea retururilor și protecția datelor, în timp ce platformele non-UE pot rămâne greu de sancționat în lipsa unei prezențe locale. În discuție intră inclusiv impactul economic: cât din fiecare 100 de lei cheltuiți rămâne în economia românească atunci când comanzi de la un retailer local versus o platformă din afara UE.

Pe de altă parte, implementarea grăbită, fără norme clare, poate produce exact efectul pe care nimeni nu și-l dorește în ianuarie: blocaje în livrări, costuri administrative suplimentare, dispute între operatori și clienți și presiune pe infrastructura logistică. Curierii vor avea nevoie de modificări de software, fluxuri contabile noi și reguli operaționale care să spună, fără echivoc, când se aplică taxa, cum se marchează coletul, cine e responsabil pe traseu și ce se întâmplă la refuz de plată sau la retur. În absența acestor clarificări, fiecare companie riscă să improvizeze propriul mecanism, iar improvizația într-un sistem care mișcă sute de mii de colete zilnic se traduce rapid în întârzieri și conflicte.

În contrast, Poșta Română a transmis public că este pregătită să gestioneze fluxurile și să aplice taxa „eficient”, promițând un proces cât mai clar și transparent. Diferența de ton față de curierii privați nu elimină însă problema de fond: fără reguli unitare, piața va funcționa pe soluții diferite, iar consecințele se vor vedea direct în viteză, costuri și predictibilitate.

În final, taxa de 25 de lei nu este doar o măsură fiscală. Este un test de organizare administrativă într-o zonă unde comerțul online a explodat, iar granița dintre „platformă”, „vânzător”, „intermediar logistic” și „livrator final” este adesea intenționat neclară. Dacă statul cere încasări de nivelul „unui milion de euro pe zi”, dar nu stabilește și mecanismul complet, riscul este ca primele săptămâni din 2026 să aducă exact haosul pe care o taxă gândită pentru „ordine” ar trebui să-l evite.