Tablou furat de naziști, descoperit într-un anunț imobiliar din Argentina, dispare din nou
Unul dintre cele mai misterioase cazuri de artă dispărută din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a revenit în atenție după mai bine de opt decenii. „Portretul unei doamne” al pictorului italian Giuseppe Ghislandi, furat de naziști din colecția unui comerciant evreu de artă din Amsterdam, a fost zărit pentru scurt timp într-o fotografie de prezentare a unei case scoase la vânzare în Argentina. Descoperirea părea să închidă un dosar vechi de aproape un secol. Totuși, la fel de repede cum a apărut, tabloul a dispărut din nou, amplificând suspansul și ridicând numeroase întrebări.
Povestea tabloului „Portretul unei doamne”, care o înfățișează pe Contesa Colleoni, începe în anii întunecați ai ocupației naziste. Opera făcea parte din colecția impresionantă a lui Jacques Goudstikker, un important dealer de artă evreu din Olanda. După invazia germană din 1940, colecția sa – alcătuită din peste 1.000 de lucrări – a fost confiscată. Conform bazei de date Lost Art, tabloul lui Ghislandi a fost vândut forțat și a ajuns în posesia lui Hermann Göring, unul dintre cei mai influenți lideri naziști.
Drumul operei nu s-a oprit acolo. Potrivit anchetelor jurnalistice, lucrarea a fost ulterior transferată către Friedrich Kadgien, un ofițer SS descris de anchetatori americani drept „un șarpe de cea mai joasă speță”. După căderea Germaniei, Kadgien a fugit în Elveția, apoi în Brazilia și în final s-a stabilit în Argentina, unde a trăit până la moartea sa în 1978. Împreună cu el, ar fi ajuns și mai multe bunuri de artă furate, însă familia sa a respins constant orice tentativă a autorităților și a jurnaliștilor de a le recupera.
Apariția neașteptată și dispariția bruscă
Cazul a revenit spectaculos în atenție când o agenție imobiliară argentiniană a listat casa fiicei lui Kadgien. În fotografiile publicate online apărea, așezat deasupra unei canapele, chiar tabloul dispărut de aproape 85 de ani. Experții olandezi consultați de presa internațională au confirmat că nu există motive să se creadă că ar fi fost vorba de o copie.
Entuziasmul descoperirii a fost însă de scurtă durată. La scurt timp după ce presa a publicat imaginile, poliția argentiniană a descins la locuință. În locul tabloului, investigatorii au găsit un tapet de mari dimensiuni reprezentând un peisaj cu cai. Practic, lucrarea de artă fusese scoasă înainte de sosirea autorităților. Mai mult, anunțul de vânzare a casei a dispărut de pe site-ul agenției imobiliare, iar fiica lui Kadgien și-a șters sau modificat profilurile de pe rețelele sociale.
Această reacție rapidă sugerează că familia a fost avertizată și a decis să ascundă pictura, pentru a evita o eventuală confiscare. Deocamdată, nu au fost formulate acuzații oficiale, însă presa locală a relatat că membrii familiei ar putea fi cercetați pentru ascunderea unor bunuri provenite din infracțiuni.
Dilema recuperării patrimoniului furat
Cazul „Portretului unei doamne” scoate în evidență dificultățile enorme cu care se confruntă autoritățile și organizațiile culturale în încercarea de a recupera operele furate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Mii de tablouri, sculpturi și artefacte se află și astăzi în colecții private sau pe piața neagră, iar traseul lor este adesea imposibil de urmărit.
În cazul de față, elementul inedit este modul în care tabloul a fost reperat: nu printr-o anchetă complexă, ci întâmplător, într-o fotografie de prezentare a unei locuințe. Această descoperire întărește ideea că multe lucrări dispărute ar putea fi, de fapt, expuse la vedere, în case particulare, dar ferite de ochii specialiștilor.
Pentru autoritățile olandeze și pentru moștenitorii lui Jacques Goudstikker, tabloul reprezintă nu doar o valoare artistică, ci și o dovadă a nedreptății istorice comise împotriva victimelor Holocaustului. Rămâne însă incert dacă statul argentinian va colabora în vederea recuperării, mai ales în lipsa unui cadru legal clar și în condițiile unei familii dispuse să ascundă urmele.
În final, povestea „Portretului unei doamne” arată cât de greu este să închizi capitolele negre ale istoriei. Deși pentru o clipă părea că un mister de decenii își găsise răspunsul, tabloul a dispărut din nou, transformându-se într-o veritabilă enigmă contemporană și într-un simbol al fragilității patrimoniului cultural în fața puterii și intereselor private.