Secretul dezvăluit de fratele Papei Leon. Ce au discutat cei doi cu o seară înainte de conclav. John Prevost, copia perfectă a Suveranului Pontif, sunt imposibil de diferențiat FOTO
Joi, conclavul papal din 2025 s-a încheiat cu un moment istoric: alegerea Papei Leon al XIV-lea, primul papă american, născut în zona Chicago sub numele de Robert Prevost. Anunțul a venit ca o surpriză plăcută pentru milioane de catolici din SUA și nu numai. Însă, într-o seară liniștită, chiar înainte de alegerea care avea să schimbe istoria Bisericii Catolice, fratele său, John Prevost, a stat de vorbă cu el și a dezvăluit ce i-a spus.
Ce i-a mărturisit actualul Papă fratelui său
„Mi-a spus sincer: John, nu cred că am nicio șansă. Era calm, dar resemnat. Voia doar să treacă cu bine peste conclav și să se întoarcă la viața obișnuită”, a povestit John Prevost, potrivit NBC Chicago. Cei doi frați vorbiseră în seara de dinaintea conclavului, râzând împreună, așa cum făceau mereu, jucând Wordle sau Words with Friends. „Încercam să-l ajut să-și ia gândul de la ce avea să urmeze. I-am și întrebat dacă a văzut filmul Conclave, să știe ‘cum să se poarte’. Mi-a spus că da. A râs.”
A doua zi însă, fumul alb s-a ridicat deasupra Vaticanului, semnalând lumii întregi că un nou Suveran Pontif fusese ales. Cu peste două treimi din voturi, cardinalul Robert Prevost devenea Papa Leon al XIV-lea. „Pur și simplu nu ne venea să credem. Nici el nu credea. Toată viața s-a spus că nu va exista niciodată un papă american. Iar acum… iată-l,” a mai spus John, emoționat.
John Prevost, cu trăsături aproape identice cu ale fratelui său, a devenit brusc o prezență mediatică. „Suntem imposibil de deosebit, mai ales în poze mai vechi. Când eram mai tineri, oamenii ne confundau tot timpul”, a spus acesta, zâmbind.
Fratele îl va vizita la Vatican
Familia Prevost a crescut în Dolton, un orășel din sudul suburbiilor Chicago-ului. „A fost o copilărie normală. Dar Robert era altfel. De mic a spus că vrea să fie preot. Nu a fost niciodată o îndoială. În clasa întâi deja știa,” își amintește John. La scurt timp după gimnaziu, Robert a intrat în seminarul augustinian, apoi a studiat teologia la Villanova, iar mai târziu a fost misionar în Peru, țară a cărei cetățenie o deține și azi.
Părinții lor, din păcate, nu au trăit să-l vadă pe Robert devenind episcop sau cardinal. „Au fost foarte mândri de el ca preot. L-au vizitat în Peru, dar nu au apucat să-i vadă ascensiunea. Ar fi fost fără cuvinte acum,” a spus John, vizibil emoționat.
Familia Prevost urmează să călătorească la Roma pentru a-l revedea pe noul Papă. „Nu știu cât de ușor va fi să-l găsim acum. Dar încercăm. E fratele meu. Mereu a fost liderul între noi, deși era cel mai mic,” a mai spus John. Și un ultim sfat pe care i l-a dat fratelui său înainte de conclav? „Fii tu însuți. Așa vei reuși.”