Scurgere de gaze în Sectorul 2 din București: zeci de oameni evacuați și circulația oprită pe strada Popa Petre
Alertă în centrul Capitalei, după ce un miros puternic de gaze a fost simțit marți după-amiază pe strada Popa Petre din Sectorul 2. Mai mulți locuitori au sunat de urgență la 112, temându-se că ar putea avea loc o explozie, potrivit Antena 3 CNN.
Potrivit primelor informații, scurgerea ar fi fost provocată de avarierea unei conducte de gaze în timpul unor lucrări la rețeaua stradală.
Măsuri de siguranță și evacuări preventive
Autoritățile au dispus imediat oprirea alimentării cu gaze și evacuarea preventivă a 35 de persoane din imobilele aflate în zonă. Specialiștii verifică în prezent nivelul de concentrație a gazelor din aer și intervin pentru remedierea defecțiunii.
Circulația rutieră a fost restricționată pe strada Popa Petre și pe arterele adiacente, iar locatarii evacuați nu pot reveni momentan în locuințele lor.
La fața locului se află echipaje ale ISU București-Ilfov, polițiști și reprezentanți ai companiei de distribuție a gazelor.
Incidentul are loc la numai două săptămâni după explozia devastatoare din cartierul Rahova, provocată de o scurgere de gaz într-un bloc cu opt etaje, tragedie care s-a soldat cu victime și pagube materiale importante.