Șantier major în București. Una dintre cele mai aglomerate zone din Capitală se transformă total: „Va fi una dintre cele mai frumoase din oraș”
Calea Crângași, una dintre arterele importante și intens circulate din București, urmează să intre într-un amplu proces de regenerare urbană. Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că Primăria Capitalei și-a dat acordul pentru ca această zonă să fie reabilitată și modernizată, alături de Parcul Crângași și Parcul Lacul Morii. Proiectul, care vizează atât partea funcțională, cât și cea estetică a bulevardului, este considerat de edil drept un pas important pentru transformarea cartierului într-un spațiu bine organizat, curat și atractiv pentru locuitori.
Tot ce mai lipsește este votul consilierilor generali, care se va da pe 29 august. Dacă proiectul va trece, administrația Sectorului 6 va prelua în mare parte responsabilitatea lucrărilor, urmând să implementeze un plan deja conturat prin studiul de fezabilitate și proiectarea realizată anterior.
Declarațiile primarului Ciprian Ciucu
Edilul a salutat decizia Primăriei Capitalei și a transmis un mesaj optimist pe rețelele de socializare.
„O VESTE EXTRAORDINARĂ! Sunt extrem de fericit că, în sfârșit, după multe insistențe, Primăria Capitalei ne va da voie să regenerăm urban Calea Crângași! Calea Crângași, alături de Parcul Crângași (deja reabilitat) și de Parcul Lacul Morii (în execuție) va fi una dintre cele mai bine organizate, curate și cele mai frumoase zone din București”, a scris Ciucu pe Facebook.
Primarul a adăugat că proiectul respectă planul de mobilitate al orașului și va include, printre altele, piste de biciclete.
„Tot ce mai este de făcut este ca majoritatea USR/PSD/PNL să voteze proiectul în Consiliul General. De restul deja m-am ocupat împreună cu Primăria Sectorului 6, după cum știți, avem deja Studiul de Fezabilitate și proiectarea realizate!!”, a mai precizat edilul.
Cum va fi transformată zona
Conform proiectului, Calea Crângași urmează să fie reabilitată din punct de vedere structural, funcțional și estetic. Artera va trece în administrarea Sectorului 6, cu excepția liniei de tramvai și a sistemului de semaforizare, care vor rămâne la nivelul municipalității. Modernizarea vizează atât partea rutieră, cât și spațiile adiacente, pentru a oferi un aspect unitar și prietenos cu locuitorii.
Acest demers vine în completarea investițiilor deja realizate în zonă: Parcul Crângași a fost modernizat, iar Parcul Lacul Morii se află în plin proces de transformare. În viziunea administrației locale, cele trei proiecte vor schimba radical imaginea cartierului și vor crește calitatea vieții pentru cei care locuiesc acolo.
Următorii pași și provocări
Hotărârea privind transferul Căii Crângași în administrarea Sectorului 6 va fi supusă la vot pe 29 august, în cadrul ședinței Consiliului General. Deși proiectul are susținerea mai multor grupuri politice, există și opinii contrare. Administrația Străzilor București s-a împotrivit inițiativei, în timp ce Direcția Transporturi și-a dat acordul, cu condiția respectării solicitărilor venite din partea STB, concesionarul liniei de tramvai.