S-a terminat pomana pentru bugetarii care lucreaza cu fonduri europene – de luna aceasta, Bolojan limitează stimulentele la 30% din salariul de bază
Începând cu luna aceasta, stimulentele acordate angajaților Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) care gestionează programe europene vor fi plafonate la maximum 30% din salariul de bază. Măsura este prevăzută în Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare și vine la pachet cu un set de criterii de performanță ce vor sta la baza evaluării și acordării acestor bani.
Bugetarii vor fi evaluați în baza unor criterii atent stabilite
Potrivit avocatnet.ro, limitarea stimulentelor nu se face arbitrar: Guvernul urmează să aprobe, printr-un proiect de hotărâre pus recent în dezbatere, criterii cuantificabile ce vor permite evaluarea activității desfășurate de angajați. Pentru acest an, începând cu luna august, evaluarea se va raporta la nivelul de realizare a obiectivelor stabilite în 2024.
Cu alte cuvinte, doar cei care își îndeplinesc sarcinile și ating indicatorii de performanță vor putea primi stimulentele, și acestea limitate la procentul fixat. Ministerul subliniază că metodologia exactă de evaluare va fi stabilită prin ordin al ministrului investițiilor și proiectelor europene.
Guvernul și-a propus să aducă echilibrul în cheltuielile bugetare și, totodată, să respecte legea salarizării în sectorul public
Măsura vine, conform notei de fundamentare, pentru a respecta principiile salarizării în sectorul public, adică plata în funcție de responsabilitate, complexitate, riscuri și nivelul studiilor, dar și pentru a ține sub control cheltuielile bugetare, astfel încât România să rămână în limitele de deficit impuse de Uniunea Europeană. Depășirea acestui prag ar putea atrage sancțiuni severe, inclusiv suspendarea parțială a fondurilor europene.
În același timp, ministerul recunoaște că există riscul ca această limitare să ducă la migrarea personalului calificat către alte domenii mai bine plătite. Totuși, autoritățile speră ca stimulentele, chiar reduse, să rămână suficient de atractive pentru a păstra oamenii cu experiență în sistem.
Atenție, proiectul de hotărâre nu se aplică încă. Pentru a intra în vigoare, el trebuie aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.