Românii fug după proprietăți, dar stau la înghesuială. De ce ideea de a fi proprietar de casă nu este raiul pe pământ în România

România este, din nou, în fruntea unei statistici care spune multe despre calitatea vieții, chiar și într-o țară în care „să ai casa ta” rămâne un ideal aproape sacru. Datele publicate de Eurostat arată că, în 2024, 40,7% dintre oamenii din România trăiau în locuințe supraaglomerate, adică aproximativ 4 din 10 persoane.

Prin comparație, media Uniunii Europene era de 16,9% în 2024, ceea ce înseamnă că România se află la peste dublul nivelului european la acest capitol.

Ce înseamnă, concret, „locuință supraaglomerată”

În limbajul comun, supraaglomerarea poate părea o noțiune vagă, dar Eurostat o definește destul de strict, în funcție de câte camere ar trebui să aibă o gospodărie raportat la componența ei. Pe scurt, nu e vorba doar de „stăm mai mulți în două camere”, ci de un standard minim de spațiu considerat rezonabil pentru trai.
European Commission

Conform metodologiei Eurostat, o gospodărie este considerată supraaglomerată dacă nu are cel puțin: o cameră pentru gospodărie, o cameră pentru fiecare cuplu, o cameră pentru fiecare persoană singură de 18 ani sau peste, reguli separate pentru adolescenți între 12 și 17 ani (în funcție de sex și dacă pot fi „cuplați” în aceeași cameră), respectiv o cameră pentru fiecare pereche de copii sub 12 ani. Practic, această definiție încearcă să surprindă dacă există suficient spațiu pentru intimitate, somn, învățare și o minimă separare între generații.
European Commission

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

România, în vârful clasamentului european la înghesuială

În 2024, peste 30% din populație locuia în locuințe supraaglomerate în cinci state membre UE. România a avut cea mai ridicată pondere (40,7%), urmată de Letonia (39,3%), Bulgaria (33,8%), Polonia (33,7%) și Croația (31,7%).

La polul opus, cifrele foarte mici arată că problema nu e „inevitabil europeană”, ci ține de realități economice, sociale și de locuire diferite: Cipru (2,4%), Malta (4,4%) și Țările de Jos (4,6%) au raportat cele mai scăzute ponderi.

Paradoxul proprietarului: ai casa ta, dar nu ai spațiu

Aici apare ironia amară: România este celebră și pentru rata foarte mare de proprietari. În datele Eurostat despre locuire, România apare cu una dintre cele mai ridicate ponderi ale populației care trăiește într-o gospodărie proprietară (raportat la UE), ceea ce confirmă obsesia culturală pentru „să fie al meu”.

Doar că proprietatea nu garantează automat confortul. Supraaglomerarea poate însemna locuințe mici moștenite, apartamente de bloc în care stau mai multe generații, camere „multifuncționale” (și dormitor, și birou, și sufragerie), dar și familii care preferă să cumpere ceva mai mic, ca să fie proprietari, în loc să închirieze ceva mai spațios. În acest model, statutul de proprietar devine mai important decât metrul pătrat.

În practică, consecințele sunt cât se poate de concrete: lipsă de intimitate, dificultăți pentru copiii care învață acasă, stres, tensiuni în familie și o calitate mai slabă a vieții, chiar dacă pe hârtie „ai un acoperiș deasupra capului”. Iar când piața imobiliară devine tot mai scumpă, compromisurile legate de spațiu tind să se adâncească, nu să dispară.

De ce contează statistica asta și ce ar trebui urmărit mai departe

Cifra de 40,7% nu e doar o rușine în clasamente, ci un indicator că locuirea rămâne o vulnerabilitate majoră: nu doar câți oameni au locuință, ci cât de adecvată este locuința pentru traiul de zi cu zi. De altfel, Eurostat urmărește și alți indicatori înrudiți, precum presiunea costurilor locuinței sau privarea severă de locuire, tocmai pentru că problema nu e doar una de „a avea” versus „a nu avea”.