28 mart. 2025 | 21:47

Robert Badea, înotătorul care uimeşte lumea cu rezultatele sale. ”Noul” Popovici al României: ”Un vis devenit realitate”

Știri social
Robert Badea, înotătorul care uimeşte lumea cu rezultatele sale. ”Noul” Popovici al României: ”Un vis devenit realitate”
Robert Badea, o nouă speranță a natației românești

România are un nou nume promițător în înotul mondial: Robert Badea. Tânărul sportiv, deja dublu campion european de juniori, este considerat de mulți un adevărat fenomen al natației, următorul mare campion după David Popovici. Cu o ascensiune fulminantă în ultimii doi ani, Robert Badea se pregătește acum să facă istorie la Campionatele Mondiale de Juniori de la Otopeni.

Un an de excepție pentru Robert Badea

Performanțele lui Robert Badea au devenit tot mai impresionante în ultima perioadă. După ce a cucerit titlul de dublu campion european de juniori la Vilnius, tânărul sportiv visează să-și depășească propriile limite la Mondialele de la Otopeni. Sezonul trecut a fost unul de neuitat pentru el, iar amintirile din acea perioadă rămân foarte vii.

„A fost unul extraordinar, mai ales când vine vorba de rezultate. Sunt dublu campion european de juniori, și până acum totul a fost exact cum mi-am dorit. Pentru mine a fost finala de la 400 m mixt, când am făcut și recordul competiției și încă țin minte cum tribuna mă încuraja și era un sentiment unic”, a declarat Robert Badea pentru Sportsnet.ro.

Robert Badea nu poate uita nici momentul istoric trăit de David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris. Urmărindu-l cu sufletul la gură, înotătorul a recunoscut că acea finală a fost una dintre cele mai intense momente trăite ca fan și practicant al sportului.

Citește și: David Popovici a fost numit sportivul anului la Gala Sportului Românesc: “De fiecare dată când am pierdut am învăţat multe”

„A fost o cursă pe viață și pe moarte pentru mine. Mă așteptam să câștige, adică eram sigur c-o să câștige, dar nu mă așteptam să fie așa strânsă. A fost extraordinar, și acum mi se face piele de găină când mă gândesc la reușita lui!”, a spus Robert Badea.

Antrenamente istovitoare și o slăbiciune dulce

Drumul spre succes nu este ușor, iar pentru Robert antrenamentele intense de rezistență sunt cea mai mare provocare. Cu toate acestea, motivația lui rămâne de neclintit, iar sacrificiile pe care le face sunt parte din rutina sa zilnică.

„Pentru mine e îngrozitor să am un antrenament de rezistență. Nu-mi place deloc, chiar nu îmi place. În mare parte mă gândesc cum să-mi țin ritmul, întoarceri, respirație”, a spus sportivul.

Citește și: Reacția lui David Popovici, după ce s-a întâlnit cu Sebastian Stan: ”Dacă mă antrenez destul, poate prind și eu un rol în următorul film Marvel”

Totuși, Robert Badea are o mare slăbiciune: dulciurile. Chiar dacă are un regim strict, campionul nu se poate abține de la ciocolată.

„Mi-ar plăcea ca apa să aibă gust de zahăr, că eu sunt dependent de dulce. Îmi plac foarte mult dulciurile. Ciocolată, ciocolată toată ziua aș mânca, recunosc. Nutella, de toate. Din fericire, nu se vede pe mine pasiunea asta, că la câte antrenamente facem, am noroc că nu se depune nimic”, a glumit Robert.

Un idol de la care are de învățat

Chiar dacă a devenit deja un campion, Robert nu a renunțat la idolii săi. Unul dintre sportivii pe care înotătorul român îi admiră este Leon Marchand, campionul Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Îmi place mult de Marchand, l-aș lua oricând partener într-o ștafetă, pentru că se pricepe la absolut toate procedeele. El e unul dintre campionii străini de la care aș vrea să iau autograf. De fapt, și mama și-ar dori să ia, că și ea este fan al lui. Ba chiar cred că ar face și poză cu el dacă s-ar putea. Să facem împreună”, a spus Badea.

Citește și: David Popovici dezvăluie planurile după retragere: ”Sunt două businessuri pe care aş vrea să le fac”

Pentru Robert Badea, Campionatul Mondial de înot pentru juniori de la Otopeni reprezintă un moment crucial al carierei sale. Competiția va avea loc în perioada 19-24 august, iar sportivul este mai hotărât ca niciodată să aducă rezultate impresionante.

„Vă dați seama că abia aștept să concurez la Mondiale acasă! E ca un vis devenit realitate și sper să obțin rezultatele pentru care m-am antrenat toată cariera. Bazinul de la Otopeni este favoritul meu, așa că mă voi simți cu adevărat ca acasă aici”, a închis Robert Badea.