Rănile la oameni se vindecă de trei ori mai lent decât la animale. E de vină evoluția fără blană?

Cercetarea, condusă de Akiko Matsumoto-Oda, profesor la Universitatea Ryukyus din Japonia, a pornit de la o observație simplă, dar revelatoare. În timp ce studia babuini din Kenya, a remarcat că aceștia se vindecau remarcabil de repede după răniri — inclusiv după mușcături sau zgârieturi serioase. Această intuiție a dus la o cercetare comparativă între oameni și alte specii de mamifere, precum șobolani, șoareci și patru specii de primate: cimpanzei, babuini olive, maimuțe vervet și maimuțe Sykes, scrie IFLScience.com.

Rezultatele au fost clare: în timp ce rănile umane se vindecau cu o viteză de aproximativ 0,25 milimetri pe zi, animalele prezentau o rată medie de vindecare de 0,61 milimetri pe zi – de peste două ori mai rapidă.

Evoluția pielii umane: un avantaj cu efecte secundare

Explicația propusă de cercetători este una care ține de evoluția noastră ca specie. În momentul în care strămoșii noștri și-au pierdut blana și au dezvoltat glande sudoripare pentru a-și regla temperatura corporală, densitatea părului corporal s-a redus drastic. Acest lucru i-a expus la mai multe riscuri fizice, motiv pentru care pielea umană s-a adaptat, devenind mai groasă pentru a oferi protecție suplimentară. Paradoxal, această piele mai groasă se vindecă mai greu atunci când este rănită.

Pe de altă parte, costul biologic al vindecării — care presupune resurse precum energie, proteine și carbohidrați — ar putea explica de ce unele specii au evoluat să vindece mai repede decât altele, în funcție de riscurile și necesitățile mediului în care trăiesc.

Ajutorul social, un pansament evolutiv

Un alt aspect interesant ridicat de cercetători este legat de rolul social în supraviețuirea indivizilor vulnerabili. Deși vindecarea mai lentă ar putea părea un dezavantaj evolutiv, oamenii au compensat prin dezvoltarea unor rețele sociale complexe care le-au permis indivizilor răniți sau infirmi să supraviețuiască.

Un exemplu notabil este craniul unui Homo erectus de acum 1,8 milioane de ani, descoperit fără dinți — semn că individul a fost hrănit probabil de ceilalți membri ai grupului. La fel, fosilele unui Neanderthalian care a supraviețuit pierderii unui braț și altor răni grave sugerează un sprijin activ din partea comunității.

Un semn distinctiv al speciei umane

Cercetătorii notează că viteza de vindecare lentă pare a fi o trăsătură unică a speciei umane, nefiind întâlnită nici măcar la cimpanzei, rudele noastre cele mai apropiate genetic. Deși acest aspect ar putea părea dezavantajos, în contextul evoluției noastre biologice și sociale, el capătă un sens mai profund.

„Această descoperire indică faptul că vindecarea lentă a rănilor nu este o caracteristică generală a ordinului primatelor și subliniază posibilitatea unor adaptări evolutive specifice omului”, scriu autorii în articolul publicat.

Pentru a înțelege pe deplin motivele biologice din spatele acestei diferențe, cercetătorii cer o abordare complexă care să includă date genetice, celulare, anatomice și fosile, alături de comparații cu alte specii de primate.

În final, deși suntem poate mai vulnerabili la nivel fizic, capacitatea noastră de a colabora și a ne proteja reciproc rămâne una dintre cele mai puternice trăsături ale evoluției umane.