Rădăcinile unei a treia pleoape încă mai pot fi regăsite în ochii noștri. Ce au descoperit cercetătorii

Dacă te uiți cu atenție în colțurile interne ale ochilor, vei observa o mică fâșie roz. La prima vedere, poate părea un detaliu minor, dar în realitate, această structură are o poveste fascinantă legată de evoluția noastră. Este vorba despre plica semilunaris, o fâșie subțire de țesut care reprezintă o „pleoapă trecătoare” – un vestigiu evolutiv al unei structuri care a avut un rol mult mai important în trecutul nostru evolutiv.

Ce este plica semilunaris și cum se leagă de pleoapa a treia?

Plica semilunaris este o structură mică și aproape invizibilă pentru majoritatea oamenilor, situată în colțul interior al ochilor, lângă caruncola lacrimală, o formă de țesut care protejează glandele lacrimale și ajută la menținerea umidității ochilor. Deși nu mai are funcționalitatea pe care o avea în trecut, această fâșie de țesut este un vestigiu al unei pleoape suplimentare, cunoscută sub denumirea de „membrană nictitans” sau pleoapă a treia.

La multe animale, această membrană este încă activă și joacă un rol important în protejarea ochilor. De exemplu, la pisici, aceasta poate fi observată atunci când un film de țesut se mișcă orizontal pe ochi, mai ales când animalul doarme cu ochii deschiși. În cazul păsărilor, membrana nictitans acționează ca un ștergător de parbriz, curățând ochiul de praf și menținându-l umed, o funcție extrem de utilă în timpul zborului.

Această membrană este comună în regnul animal, găsindu-se la pești, amfibii, reptile, păsări și mamifere. Totuși, la primate, inclusiv la oameni, aceasta a devenit mult mai rară și inutilă. În evoluția noastră, această structură a fost abandonată, iar acum nu mai are niciun rol semnificativ. Plica semilunaris a rămas ca un „rău necesar” al evoluției, fără a avea un impact real asupra funcționării ochiului.

Plica semilunaris: un vestigiu evolutiv care nu dispare complet

Chiar dacă plica semilunaris nu își mai îndeplinește rolul original, nu există presiune evolutivă suficientă pentru a o face să dispară complet. Practic, faptul că acest vestigiu rămâne în ochii noștri nu cauzează probleme, așa că nu există un motiv evolutiv pentru a-l elimina. Aceasta face parte din categoria structurilor vestigiale, adică elemente biologice care au fost odată utile, dar care nu mai au o funcție activă în viața organismului. La fel cum alte specii de animale au lăsat în urmă caracteristici evolutive care nu mai sunt necesare, și oamenii poartă încă urmele trecutului lor evolutiv.

În unele cazuri rare, au existat raportări de persoane care au încă o membrană nictitans activă. Un exemplu notabil a fost cazul unei fetițe de 9 ani, din 2017, care a avut o intervenție chirurgicală pentru a-i îndepărta membrana nictitans. Aceste cazuri sunt însă extrem de rare, iar majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de prezența acestei structuri vestigiale în ochii lor.

În final, plica semilunaris este o dovadă a trecutului nostru evolutiv și un reminder că fiecare dintre noi poartă mici urme ale speciei noastre ancestrale. Chiar și în structuri aparent insignifiante, precum această fâșie de țesut, se ascund povești fascinante despre modul în care s-a adaptat corpul uman pe parcursul evoluției. Deși nu mai joacă un rol activ în viața noastră de zi cu zi, plica semilunaris rămâne un simbol al diversității și complexității evoluției noastre.