12 nov. 2025 | 10:48

Prime pentru tinerii aflați la primul loc de muncă. Câţi bani vor primi noii angajaţi în primul an

ACTUALITATE
Share
Prime pentru tinerii aflați la primul loc de muncă. Câţi bani vor primi noii angajaţi în primul an
Imagine arhivă. Foto: Pixabay

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Noul pachet, format din 18 măsuri, urmărește stimularea angajării tinerilor, sprijinirea persoanelor vulnerabile și facilitarea reintegrării profesionale a mamelor cu mai mulți copii.

Prime pentru tinerii care se angajează prima dată

Ministerul propune introducerea unei prime de stabilitate pentru tinerii NEET (cei cu vârste între 16 și 30 de ani, fără loc de muncă, studii sau formare profesională). Aceasta se va acorda lunar, timp de doi ani: 1.000 de lei în primul an și 1.250 de lei în al doilea, pentru a încuraja menținerea pe piața muncii. În paralel, angajatorii care îi încadrează în muncă vor primi o subvenție de 2.250 de lei pe lună.

„Vrem să extindem categoriile de beneficiari și să îi sprijinim pe cei care au nevoie de o șansă reală. Tinerii, mamele cu cel puțin trei copii și persoanele vulnerabile vor beneficia de măsuri concrete pentru a se integra profesional”, a declarat ministrul Florin Manole.

Proiectul prevede și programe speciale pentru victimele violenței domestice și ale traficului de persoane. Acestea vor avea acces la servicii de consiliere și reinserție profesională, iar angajatorii care le oferă locuri de muncă vor putea primi, la rândul lor, subvenții de 2.250 de lei pe lună.

Subvenții pentru angajarea mamelor cu cel puțin trei copii

Angajatorii care încadrează în muncă mame cu minimum trei copii minori vor putea primi sprijin financiar de 2.250 de lei lunar, timp de 12 luni, cu obligația de a menține raporturile de muncă cel puțin 18 luni.

Totodată, proiectul propune extinderea vârstei de eligibilitate pentru subvenționarea angajării de la 45 la 50 de ani, simplificarea procedurilor administrative și accesul online la serviciile agențiilor de ocupare a forței de muncă.

Potrivit Ministerului, măsurile sunt menite să combată lipsa forței de muncă și să încurajeze angajatorii să ofere șanse reale persoanelor aflate în dificultate, în special în regiunile defavorizate. Aceste modificări se aliniază obiectivelor din Programul de Guvernare 2025–2028 și recomandărilor europene privind ocuparea durabilă.