05 mart. 2025 | 16:22

Postul de radio deţinut de Adrian Sârbu şi Marius Tucă se închide. Motivul pentru care CNA i-a retras deja licenţa

Social
Share
Postul de radio deţinut de Adrian Sârbu şi Marius Tucă se închide. Motivul pentru care CNA i-a retras deja licenţa
Smart Radio isi incheie activitatea

Smart Radio, post de radio deținut de Adrian Sârbu și Marius Tucă, se închide oficial. După ce a fost o prezență constantă în peisajul media din România, postul își încheie activitatea pe frecvența 107,3 FM, ultima pe care o deținea în București. Decizia survine după ce Radio Smart SRL, societatea care opera licența, a intrat în faliment, iar lichidatorul judiciar a notificat Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) cu privire la încetarea emisiei, începând cu 3 martie 2025.

Smart Radio pune lacătul pe uși

Deși Smart Radio a fost un proiect promițător în trecut, cu un parcurs destul de reușit sub conducerea lui Marius Tucă, problemele financiare și datoriile acumulate la stat au dus la prăbușirea acestuia.

În perioada în care rețeaua s-a extins în mai multe orașe, inclusiv Câmpina, Târgovişte și Ploieşti, lucrurile păreau să meargă bine, iar postul câștigase un loc important în topul preferințelor ascultătorilor.

Însă, din cauza datoriilor care nu au putut fi plătite la timp, Smart Radio nu a reușit să depună documentația necesară pentru prelungirea licențelor, relatează paginademedia.ro.

Astfel, postul de radio a pierdut, treptat, toate licențele din țară, rămânând doar cu frecvența din București, care a fost și ultima la care a avut acces.

Parteneriate și conflicte interne

La început, Smart Radio a fost fondat de Valentin Nicolau, cunoscutul președinte al TVR și fondator al editurii Nemira. După moartea acestuia, în 2015, Marius Tucă a preluat conducerea postului și a reușit să-l crească semnificativ.

În 2019, el a încheiat un parteneriat cu Adrian Sârbu pentru a extinde proiectul media, incluzând și dezvoltarea televiziunii Smart TV. Împreună, cei doi au controlat 50% din societatea Radio Smart SRL, dar parteneriatul s-a dovedit a fi de scurtă durată.

În 2022 au început să apară zvonuri despre o ruptură între cei doi, iar în 2023 Marius Tucă a câștigat procesul intentat împotriva Aleph Media, compania deținută de Adrian Sârbu.

Citește și Un post de radio și-a concediat toți crainicii și i-a înlocuit cu AI, apoi a urmat primul interviu în direct cu un poet decedat în 2012!

Închiderea unui proiect cu mari ambiții

În ciuda dificultăților financiare și a deciziilor administrative care au condus la închiderea Smart Radio, nu se poate ignora impactul pe care acest proiect l-a avut asupra industriei media din România.

Rămas fără resursele necesare și fără sprijinul instituțional, Smart Radio ajunge să fie doar o amintire a unei perioade în care s-au experimentat noi formule de succes în radio și televiziune.

Citește și Aceasta este prima țară din lume de unde dispar posturile de radio analog!