Planul de pensie activă. Pensionarii care aleg să-și continue muncă vor câștiga până la 2.000 de euro pe lună, în Germania
Guvernul german se pregătește să pună în aplicare una dintre cele mai ambițioase măsuri economice din ultimii ani, destinată atât stimulării pieței muncii, cât și susținerii sistemului de pensii. Într-un context demografic complicat și o economie afectată de lipsa forței de muncă, autoritățile de la Berlin au anunțat lansarea planului de pensie activă, o inițiativă care le permite pensionarilor să continue să lucreze după vârsta de pensionare, beneficiind în același timp de venituri neimpozabile de până la 2.000 de euro pe lună.
Cum funcționează planul de pensie activă
Măsura este parte a unui amplu pachet de reforme economice cunoscut drept „toamna reformelor” și reprezintă una dintre promisiunile electorale ale cancelarului Friedrich Merz. Planul urmează să fie aprobat oficial miercuri și va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie.
Concret, pensionarii care aleg să rămână activi profesional vor fi scutiți de impozite pentru veniturile de până la 2.000 de euro lunar, în încercarea de a-i încuraja să rămână pe piața muncii. Potrivit proiectului de lege citat de Financial Times, această decizie are rolul de a atenua impactul îmbătrânirii populației active și de a sprijini companiile care se confruntă cu o lipsă acută de personal calificat.
De ce este nevoie de această reformă
Guvernul german recunoaște că piața muncii se confruntă cu provocări structurale majore, cauzate în principal de îmbătrânirea populației. În documentul legislativ se precizează că „generația baby boomers se va pensiona treptat în următorii ani, în timp ce tot mai puțini tineri intră pe piața muncii. Acest lucru duce la o penurie de lucrători calificați în multe industrii”.
Datele oficiale arată că până în 2035, aproximativ 4,8 milioane de lucrători – adică 9% din totalul forței de muncă – se vor retrage din activitate. Această realitate pune o presiune uriașă asupra sistemului de pensii, dar și asupra economiei în ansamblu.
În plus, Germania are una dintre cele mai scurte durate medii de lucru din rândul țărilor membre OECD, iar ponderea angajaților cu normă parțială a ajuns la 30%, dublându-se față de începutul anilor ’90.
Costurile și impactul economic estimat
Conform estimărilor oficiale, costul anual al acestei măsuri se va ridica la aproximativ 890 de milioane de euro, însă experții Institutului IW consideră că suma ar putea depăși 1,4 miliarde de euro, dacă numărul beneficiarilor va fi mai mare decât cel anticipat.
Chiar și așa, autoritățile cred că stimulentul fiscal va avea efecte pozitive pe termen lung. În proiectul de lege se arată că măsura va ajuta la păstrarea experienței și a cunoștințelor în companii, contribuind la creșterea ratei de ocupare a forței de muncă și, implicit, la o creștere economică sustenabilă.
Atât angajații, cât și angajatorii vor continua să plătească contribuții sociale pentru aceste venituri, fapt care ar putea oferi un impuls suplimentar sistemelor de sănătate și de pensii, deja tensionate din punct de vedere financiar.
Exemple similare în Europa: modelul Greciei
Germania nu este singura țară europeană care a decis să încurajeze pensionarii să rămână activi. Un exemplu de succes este Grecia, unde autoritățile au permis persoanelor pensionate să își păstreze pensiile integrale și să fie taxate cu o cotă redusă de 10% pentru veniturile suplimentare obținute din muncă.
Rezultatul a fost unul spectaculos: numărul pensionarilor care continuă să lucreze a crescut de la 35.000 în 2023 la peste 250.000 în septembrie 2025, potrivit datelor Ministerului Muncii din Grecia.