30 oct. 2025 | 16:42

Patriarhia Română, clarificări după cele două incidente de la Catedrala Mântuirii Neamului: „Accesul pelerinilor nu a fost oprit”

ACTUALITATE
Share
Patriarhia Română, clarificări după cele două incidente de la Catedrala Mântuirii Neamului: „Accesul pelerinilor nu a fost oprit”
Catedrala Mantuirii Neamului. Sursa foto: Profimedia

Patriarhia Română a venit cu precizări după cele două incidente care au avut loc la Catedrala Mântuirii Neamului, în dimineața zilei de 30 octombrie 2025. Într-un comunicat oficial, Biroul de presă explică ce s-a întâmplat atât în cazul micii busculade de la intrarea principală, cât și al slujbei de Te-Deum pentru militarii români.

Ce s-a întâmplat cu îmbulzeala credincioșilor

Incidentul a avut loc în jurul orei 5:30, când personalul administrativ al Catedralei a decis oprirea temporară a accesului prin ușa principală pentru efectuarea curățeniei.

Fluxul de pelerini a fost redirecționat prin intrarea laterală, însă unii credincioși au interpretat greșit măsura și au încercat să înainteze spre scările Catedralei, crezând că accesul va fi blocat total.

”Ulterior, înțelegând situația și faptul că nu va exista nicio oprire a accesului în Catedrală, ci doar o redirecționare a acestuia, rândul de închinare a revenit la loc”, a transmis Patriarhia.

Jandarmeria București a intervenit pentru a temporiza fluxul de persoane și a restricționa accesul în curtea Catedralei, iar ulterior pelerinii au fost ghidați să se retragă pe platoul central. Nu au fost raportate persoane rănite, iar în jurul orei 6:30 accesul publicului a fost reluat în mod controlat prin ambele intrări.

”E o acuzaţie destul de dură”

Slujba de Te-Deum a fost oficiată între orele 8:00 și 8:30 de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, înconjurat de soborul clericilor militari ai Armatei Române, cu ocazia Zilei Clerului Militar. Patriarhia a subliniat că accesul pelerinilor în Sfântul Altar nu a fost oprit nici înainte, nici în timpul, nici după încheierea slujbei.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a precizat: ”E o acuzaţie destul de dură că am închis Catedrala. Au fost peste 2.000 de militari din Armata Română cu familiile şi toţi preoţii militari. În tot acest timp, s-a intrat şi s-a ieşit din altar. Au fost şi cei care au stat la coadă ore în şir, au putut să intre şi să îşi facă această dorinţă de a vizita Catedrala şi altarul Catedralei până la finalul acestei săptămâni.”

De ce s-au creat confuziile și ce măsuri s-au luat

Confuzia a apărut din cauza unei neînțelegeri a mesajului referitor la redirecționarea pelerinilor. Patriarhia Română a clarificat că niciodată accesul nu a fost oprit complet și că măsura a fost una temporară, pentru curățenie și organizare.

Pentru a evita incidente similare, programul de închinare a fost prelungit până în 5 noiembrie, la ora 24:00, iar intrarea pelerinilor a fost monitorizată de personalul administrativ și jandarmerie, pentru a menține ordinea și siguranța credincioșilor. Astfel, toți cei care au dorit să se închine au putut face acest lucru fără restricții.