„Orașul pierdut” de sub ocean, diferit de tot ce s-a văzut pe Pământ până acum: câmpul hidrotermal care ar putea explica apariția vieții

La peste 700 de metri sub suprafața Oceanului Atlantic, într-o regiune izolată, aflată la vest de Dorsala Medio-Atlantică, cercetătorii au descoperit un peisaj cu adevărat ieșit din comun. Coloane uriașe de carbonat, unele înalte cât o clădire de 20 de etaje, se ridică fantomatic din întunericul abisal, într-un loc pe care l-au numit „Orașul pierdut”. Unic în lume, acest câmp hidrotermal are o vechime de cel puțin 120.000 de ani și ar putea deține indicii esențiale despre originile vieții pe Terra — și, poate, despre viața pe alte planete.

Descoperit în anul 2000, câmpul hidrotermal Lost City este considerat cel mai longeviv sistem de ventilație de acest tip cunoscut până în prezent. Spre deosebire de alți vulcani submarini, care își bazează activitatea pe magma fierbinte, acest sistem funcționează prin reacția chimică dintre mantaua Pământului și apa de mare, generând hidrogen, metan și hidrocarburi — fără oxigen și fără lumină.

O lume secretă, activă de zeci de mii de ani

În adâncurile acestui peisaj mineral, viața nu doar că există, dar prosperă. Hidrocarburile emise de fisurile sistemului hrănesc comunități microbiene complet diferite de cele de la suprafață. Pe suprafața coloanelor de calcit trăiesc bacterii care s-au adaptat unui mediu considerat de nesuportat pentru formele de viață convenționale. Printre aceste turnuri subacvatice se regăsesc și câteva forme de viață mai complexe, precum melci, crustacee și, mai rar, crabi, creveți, arici de mare sau anghile.

Chiar dacă temperaturile din interiorul acestor „coșuri de fum” ating până la 40 °C, ele sunt mult mai blânde decât cele ale așa-numitelor „black smokers” — alți vulcani submarini care emit minerale bogate în fier și sulf. În schimb, „Orașul pierdut” produce de până la 100 de ori mai mult hidrogen și metan, resurse-cheie în susținerea vieții în astfel de medii, scrie Business Insider.

Cel mai impresionant dintre turnurile Lost City se numește Poseidon, în cinstea zeului grec al mărilor, și atinge o înălțime de peste 60 de metri. În apropierea sa, un perete stâncos prezintă o activitate subtilă, aproape poetică: cercetătorii au observat cum din crăpăturile sale „curg” lichide care formează structuri delicate, asemănătoare unor mâini întinse spre suprafață.

Un vehicul operat de la distanță luminează turnurile „Orașului pierdut”. (Foto: D. Kelley/UW/URI-IAO/NOAA)

Ipoteze cosmice și o amenințare cât se poate de terestră

Ceea ce face acest loc și mai important este potențialul său de a ne explica cum a apărut viața pe Pământ. Hidrocarburile produse aici nu provin din fotosinteză sau din carbonul atmosferic, ci din reacții chimice care se petrec pe fundul oceanului — fără niciun aport de lumină solară. Acesta este un indiciu esențial pentru cei care studiază apariția vieții în medii extreme, cum ar fi cele de pe Enceladus sau Europa, lunile lui Saturn și Jupiter. Microbiologul William Brazelton declara încă din 2018 că ecosisteme similare cu cel din Lost City ar putea exista chiar acum pe aceste corpuri cerești — sau ar fi putut exista pe Marte în trecut, whoi.edu.

Fâșii de bacterii trăind pe un orificiu de ventilație din calcit în „Orașul pierdut”. (Foto: Universitatea din Washington/CC BY 3.0)

În 2024, cercetătorii au extras un miez de rocă lung de peste 1.260 de metri din zona câmpului hidrotermal, un record absolut. Se speră că acest eșantion ar putea păstra dovezi geologice despre condițiile în care a apărut viața pe planeta noastră acum miliarde de ani.

Cu toate acestea, „Orașul pierdut” se află în pericol. În 2018, Polonia a primit dreptul de a exploata apele adânci din zona înconjurătoare, ceea ce a alarmat comunitatea științifică. Deși câmpul în sine nu conține resurse valoroase din punct de vedere economic, activitățile miniere ar putea perturba serios echilibrul fragil al ecosistemului prin dislocări de sedimente și poluare chimică.

Din acest motiv, mai mulți experți cer ca Lost City să fie inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO, pentru a fi protejat de activitățile industriale. Acest peisaj straniu, care a supraviețuit zeci de mii de ani, ar putea deveni o victimă a omenirii într-o clipă.