Orașul cu 3.150 de euro pe metrul pătrat la locuințe care nu este București. Cum stă bula imobiliară în Brașov, Cluj-Napoca și restul țării
Cluj-Napoca domină topul celor mai scumpe orașe din România, potrivit CEO-ului Imobiliare.ro, Dan Puică, care estimează o creștere continuă a pieței imobiliare în 2025.
Piața imobiliară din România continuă să se afle pe un trend ascendent, iar Cluj-Napoca rămâne, și în 2025, orașul cu cele mai ridicate prețuri pe metru pătrat.
La conferința News.ro „Orașul meu – Acasă și la birou”, ediția a IV-a, el a precizat că prețul mediu al locuințelor în Cluj-Napoca a ajuns la 3.150 de euro pe metru pătrat, urmat de Brașov (2.200 euro/mp) și București (2.100 euro/mp).
Salariile mai mari susțin piața imobiliară
Dan Puică a subliniat că evoluția veniturilor, mai ales în București, creează premisele unei creșteri sustenabile a pieței imobiliare.
„Salariul mediu net în București este în prezent de aproximativ 1.300–1.400 de euro pe lună. Raportat la prețul de 2.000 de euro pe metru pătrat, piața mai are loc de creștere. În multe orașe europene nu poți cumpăra nici 75% dintr-un metru pătrat cu salariul pe o lună”, a explicat acesta.
Potrivit lui Puică, accesibilitatea locuințelor noi a scăzut ușor, în special din cauza dobânzilor ridicate, dar interesul rămâne ridicat, în special în rândul tinerilor.
Segmentul de apartamente noi continuă să atragă cumpărători activi, iar dorința de achiziție este stimulată de creșterea veniturilor și de preferința pentru locuințe moderne.
Românii anticipează noi creșteri de prețuri
Datele colectate de Imobiliare.ro arată o schimbare semnificativă în percepția cumpărătorilor privind evoluția prețurilor.
Dacă în 2024 aproape jumătate dintre respondenți (48%) estimau o creștere între 5% și 10%, în 2025 peste 65% cred că prețurile vor urca cu mai mult de 10%. Doar 17% dintre cei chestionați se așteaptă la scăderi.
„Piața va continua să crească, atât prin numărul de tranzacții, cât și prin prețurile tot mai ridicate. Vedem o cerere constantă pentru apartamentele mai mici, garsoniere și studiouri, care se vând foarte bine”, a adăugat Puică.
Pe lângă creșterea cererii, dezvoltatorii imobiliari observă o orientare tot mai clară către locuințe noi și eficiente energetic, adaptate nevoilor actuale ale cumpărătorilor.
Evenimentul „Orașul meu – Acasă și la birou”, organizat de Agenția de presă News.ro cu sprijinul Team Innovation Media și al Agenției de PR Plurivox, a reunit lideri din domeniul imobiliar și financiar.
Printre partenerii principali s-au numărat Globalworth, Anssi Holding, Banca Transilvania, Forte Partners, Imobiliare.ro și Salt Bank.