Olivina, „piatra de urmă”: cum îți poate arăta unde sunt șanse mai mari să găsești diamante

Căutarea diamantelor nu înseamnă doar noroc și săpături adânci, ci și multă geologie aplicată. În realitate, provocarea majoră nu e să găsești „o piatră strălucitoare”, ci să identifici locul unde natura a avut condițiile potrivite ca diamantele să se formeze, să supraviețuiască și să fie aduse la suprafață. Tocmai aici apare o veste importantă: cercetătorii au descoperit că un mineral mult mai comun, numit olivină, poate oferi indicii rapide despre cât de probabil este ca diamantele să fie prezente într-o zonă.

Ideea, pe cât de simplă, pe atât de utilă: dacă analizezi compoziția olivinei din roci de tip kimberlit, poți înțelege mai repede dacă mediul geologic a păstrat diamantele sau le-a „distrus” de-a lungul timpului. Studiul care susține această metodă a fost publicat în Nature Communications, iar rezultatele sunt suficient de promițătoare încât să fi atras deja interesul industriei.

De ce diamantele sunt atât de greu de găsit, chiar și când ai kimberlit

Diamantele ajung la suprafață în principal printr-un tip rar de rocă vulcanică: kimberlitul. Asta înseamnă că, înainte de orice, trebuie să localizezi aceste structuri geologice – lucru deloc ușor. Kimberlitul nu se găsește „oriunde”, iar depistarea lui poate semăna cu căutarea unui ac într-un car cu fân: ai suprafețe mari, semnale geofizice uneori ambigue și multă muncă de teren.

Dar partea cu adevărat frustrantă vine după ce ai găsit kimberlit. Nu orice kimberlit conține diamante în cantități exploatabile. Poți avea o structură perfectă din punct de vedere geologic și totuși să fie aproape sterilă. Din cauza asta, companiile folosesc diverse metode indirecte pentru a estima potențialul: caută minerale asociate, analizează fragmente aduse din manta, compară semnături chimice. Problema e că multe dintre aceste metode sunt scumpe, consumă timp și nu îți oferă întotdeauna un răspuns clar.

Horoscop marți, 3 februarie 2026. Zi dificilă pentru două zodii, pot pierde o sumă importantă de bani

Cele trei zodii cu noroc la bani în săptămâna 2-8 februarie 2026. Vin câştiguri din multe direcţii

În acest context, un indicator mai simplu, prezent în cantități mari în kimberlit și ușor de analizat, ar putea reduce serios riscul de a investi masiv într-un loc care nu va produce nimic.

Ce legătură are olivina cu diamantele și de ce contează magneziul

Olivina este un mineral comun, iar în kimberlit poate reprezenta o parte foarte mare din rocă. Până de curând, nu era privită ca un „mesager” de primă linie pentru diamante, tocmai fiindcă pare prea banală. Noul rezultat vine din faptul că olivina nu e doar prezentă, ci și „înregistrează” ce s-a întâmplat în manta, înainte ca rocile să ajungă la suprafață.

Cheia este raportul dintre magneziu și fier din olivină. Cercetătorii au observat un tipar: olivina mai bogată în magneziu (și, implicit, mai săracă în fier) este asociată cu condiții în care diamantele au șanse mai mari să fi rămas intacte. Invers, olivina cu mai mult fier poate indica un proces geologic care tinde să fie „rău” pentru diamante.

Procesul se numește metasomatism: topituri fierbinți pătrund în manta și modifică chimic rocile prin care trec. În timpul acestei „rescrieri” chimice, compoziția olivinei se schimbă și poate crește proporția de fier. În același timp, aceste interacțiuni pot favoriza degradarea diamantelor. Așa se leagă lucrurile: mult fier în olivină poate fi un semn că zona a fost „prelucrată” de topituri și că diamantele, dacă au existat, ar fi putut fi afectate sau chiar eliminate.

Ce poate schimba metoda pentru industrie și de ce e important că se aplică deja

Utilitatea practică a ideii stă în rapiditate și în costuri. Dacă olivina îți spune din timp că un kimberlit a trecut prin procese care reduc șansele diamantelor, poți evita etape lungi și costisitoare de explorare detaliată într-o zonă fără potențial. În schimb, dacă găsești olivină cu semnătura „bună” – mai mult magneziu, mai puțin fier – ai un motiv solid să continui investigațiile.

Un alt aspect important este că metoda nu încearcă doar să ofere un „da” sau „nu” simplist, ci să explice mecanismul din spate: de ce unele indicii folosite în trecut au funcționat în anumite regiuni și au eșuat în altele. Practic, olivina poate deveni o piesă de context care îți arată ce fel de manta a fost „înghițită” și transportată de kimberlit în drumul spre suprafață.

Faptul că un actor major din industrie a susținut studiul și folosește deja analiza olivinei sugerează că nu vorbim doar despre o curiozitate academică. Mai degrabă, e genul de rezultat care poate ajusta strategiile de explorare: mai multe decizii luate pe baza unei semnături chimice ușor de obținut, mai puține foraje „în orb” și, în timp, o mai bună înțelegere a locurilor unde diamantele chiar merită căutate.

În final, mesajul e surprinzător de accesibil: uneori, cea mai bună pistă pentru ceva rar și scump nu vine de la obiectul în sine, ci de la „urma” lăsată în mineralele comune din jur. Olivina, departe de a fi spectaculoasă, ar putea deveni una dintre cele mai utile unelte pentru a ghida căutarea diamantelor.