O lume ciudată descoperită de NASA: o planetă în formă de lămâie îi încurcă pe astronomi și pare să nu aibă nicio explicație
Astronomii de la NASA care folosesc Telescopul Spațial James Webb (JWST) au anunțat că au „disecat” atmosfera unei exoplanete atât de neobișnuite, încât le-a schimbat complet așteptările. Obiectul se numește PSR J2322-2650b, are masa aproximativă a lui Jupiter, dar este întins de gravitație într-o formă alungită, comparată cu o lămâie.
Planeta nu orbitează o stea ca Soarele, ci un pulsar, adică o stea neutronica extrem de densă, rămasă după moartea unei stele masive. Tocmai această combinație planetă gigant, pulsar și atmosferă exotică o face să „sfideze explicațiile” clasice despre cum se formează lumile din Univers.
O orbită de 7,8 ore și o planetă „trasă” de mareele unui pulsar
PSR J2322-2650b este la aproximativ 750 de ani-lumină de Pământ și se află incredibil de aproape de pulsarul său, la circa 1 milion de mile (aprox. 1,6 milioane km). Din cauza acestei apropieri, „un an” pe planetă durează doar aproximativ 7,8 ore, adică atât îi ia să facă o rotație completă în jurul pulsarului.
Apropierea are o consecință dramatică: forțele de maree o întind într-o formă elipsoidală, descrisă drept „lămâie”. În plus, planeta are unele dintre cele mai extreme diferențe de temperatură raportate: circa 650°C pe partea „de noapte” și peste 2.000°C pe partea „de zi”.
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/12/Pulsar-descoperire-NASA-.jpg)
Acest pulsar, ilustrat într-o randare artistică, își bombardează constant planeta „captivă” cu raze gamma și o întinde prin gravitație într-o formă unică, de „lămâie”. (Sursă: NASA)
Atmosferă cu carbon molecular și un mister care nu se leagă
Marea surpriză a venit din spectrul atmosferic măsurat cu JWST: în loc de molecule „obișnuite” pentru exoplanete (apă, metan, dioxid de carbon), echipa a identificat heliu și carbon molecular (C2 și C3). Cercetătorii spun că, dintre exoplanetele a căror atmosferă a fost analizată în detaliu până acum, aceasta este o compoziție fără precedent.
În scenariile discutate public, atmosfera ar putea avea nori de funingine, iar la presiuni mari carbonul ar putea condensa în structuri precum diamantul, însă mecanismul exact de formare rămâne neclar. Un articol asociat studiului, acceptat în The Astrophysical Journal Letters, vorbește despre o posibilă cristalizare internă a unui amestec carbon-oxigen, urmată de „urcarea” carbonului pur către straturile superioare, dar echipa recunoaște că încă nu explică de ce lipsesc oxigenul și azotul.